Phobos, una dintre cele două luni ale planetei Marte, se dezintegrează, conform unui nou studiu care ajunge la concluzia că fisurile lungi și subțiri apărute la suprafața acestui satelit sunt provocate de atracția planetei Marte și prevestesc sfârșitul acestei luni aflate pe o orbită mult prea apropiată de Planeta Roșie.



Phobos este cel mai apropiat satelit de planeta sa din sistemul nostru solar. Cu fiecare secol care trece, satelitul se apropie cu aproximativ 2 metri de Marte. Pe măsură ce Phobos se apropie, forța gravitațională a lui Marte crește, iar oamenii de știință sunt de părere că gravitația planetei va distruge satelitul asemănător unui cartof în următorii 30 de milioane până la 50 de milioane de ani.

"Credem că procesul de distrugere al lui Phobos a început deja, iar primele semne sunt legate de apariția acestor fisuri" la suprafața satelitului, a declarat coordonatorul acestui studiu, Terry Hurford, cercetător la Centrul Spațial Goddard, aparținând NASA, din Maryland.

Inițial oamenii de știință au crezut că aceste fisuri au apărut după un impact cu un asteroid de dimensiuni mari, impact care ar fi fost aproape să rupă satelitul. Însă aceste fisuri nu se extind dinspre craterul de impact rezultat, denumit Stickney, ci pornesc dintr-o regiune din apropierea acestuia.

 


Phobos, văzut de roverul Curiosity


Terry Hurford și colegii săi au realizat un nou model computerizat pentru analiza acestor forme de relief ciudate și au ajuns la concluzia că faliile sunt mai degrabă rezultatul influenței gravitaționale exercitate de Marte asupra satelitului său.

Marte și Phobos se influențează gravitațional reciproc, iar aceste forțe produc fracturi de stres vizibile la suprafața satelitului. Această teorie nu este nouă, fiind lansată inițial după primele fotografii ale lui Phobos transmise de sonda Viking. În acea perioadă însă, oamenii de știință credeau că Phobos este un corp solid, omogen, fapt care ar împiedica într-o oarecare măsură producerea acestui fenomen. Observațiile mai recente au dus la concluzia că Phobos este mai degrabă un obiect cu o densitate scăzută, eterogen, ca o grămadă de gunoi cosmic, suprafața sa fiind acoperită de un strat de praf cu o adâncime de 100 de metri.

Orbita sa este aproximativ circulara, cu raza de aproximativ 9.377 km. Atunci când raza orbitei va fi sub 7.100 km, Phobos se va dezintegra, formând un inel în jurul lui Marte.

Aceeași concluzie cu privire la destinul lui Phobos poate fi aplicată și în cazul unuia dintre sateliții lui Neptun, Triton, care este atrasă către gigantica planetă gazoasă pe orbita căreia se află.

Preluare de pe AGERPRES

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.