Priviţi imaginea de mai sus. Ce vă spune? Ce înţelegeţi din ea, dincolo de plăcerea estetică a contemplării? În parte, ceea ce vedeţi este o operă de artă (cum sunt multe dintre imaginile cosmice), rezultatul măiestriei "graficienilor spaţiali", cei care lucrează pentru a asambla semnalele captate de către telescoape şi transformarea acestora în imaginile pe care le vedem afişate pe site-urile agenţiilor spaţiale ale lumii.
Dar astronomii nu doar fotografiază cerul, ci interpretează ceea ce văd şi acumulează continuu cunoaştere din ceea ce observă.
Aşadar, ce este în imaginea de mai sus?
Ceea ce vedeţi este un nor de gaze numit Abell 24, localizat în constelaţia Câinele Mic (sau Canis Minor), cunoscut sub numele de "nebuloasă planetară". În fapt nu are de-a face cu nicio planetă, deşi numele conţine termenul "planetar", ci este cântecul de lebădă al unei stele moarte, care şi-a ejectat straturile exterioare în spaţiul cosmic.
O stea precum Soarele creează energie prin fuziunea atomilor de hidrogen şi formarea atomilor de heliu. Când resursa de hidrogen se epuizează, stelele se măresc şi devin gigante roşii. Sub acţiunea gravitaţiei nucleul colapsează, iar temperatura acestuia creşte enorm. La exterior, în schimb, temperatura scade. Vânturi puternice vor expulza în spaţiu straturile exterioare gazoase ale stelei. Nucleul stelei va emite radiaţie ultravioletă care va ioniza gazul ce înconjoară steaua. Asta este ceea ce vedeţi în imagine!
Termenul de "nebuloasă planetară" a fost inventat de astronomul William Herschel, care, printre alte realizări, a descoperit planeta Uranus în 1781. În acele timpuri telescoapele aveau o rezoluţie inferioară celor de astăzi, iar un fenomen cosmic precum Abell 24 părea a fi o planetă gigantică.
Sursa: Red and long dead
