Publicăm astăzi un scurt dicţionar cu termeni din astronomie. Dicţionarul este rezultatul eforturilor unui singur autor. Puteţi îmbunătăţi dicţionarul, spre beneficiul iubitorilor de fizică şi astronomie, propunând noi termeni şi definiţiile acestora.
DICŢIONAR ASTRONOMIE
A B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S T U V
A
absorbţie
Procesul prin care lumina sau orice altă radiaţie electromagnetică cedează din energia sa unui atom sau unei molecule.
acreţie
Acumulare de gaz şi praf în jurul unor corpuri de mari dimensiuni, precum stele, planete sau sateliţi.
afeliu
Punctul în care o planetă se află la cea mai mare depărtare de steaua pe care o orbitează. Opusul lui periheliu.
an lumină
Unitate de măsură a distanţei folosită în astronomie, egală cu distanţa pe care lumina o parcurge într-un an de zile. Anul lumină măsoară 9,46053 x 1012 km sau 63.240 UA (unităţi astronomice).
angstrom
Unitate de lungime egală cu 0,00000001 cm (1 x 10-8 cm).
antimaterie
Antimateria este formată din antiparticule. Fiecare particulă are corespondent o antiparticulă, identică cu prima, dar cu sarcina electrică inversă. Particulele şi antiparticulele se anihilează reciproc când interacţionează, eliberând toată energia lor intrinsecă.
Faptul ca Universul este format preponderent din materie (există în natură extrem de puţină antimaterie, ce apare ca urmare a anumitor procese, şi care se anihilează cu materia corespondentă rapid), se datorează faptului că există o violare a simetriei, antimateria nefiind totuși imaginea perfectă în oglindă a materiei obișnuite.
apastru
Punctul celei mai mari distanţări între două stele orbitându-se reciproc. Opusul lui periastru.
apogeu
Punctul în care un satelit se află la cea mai mare depărtare de planetă. Opusul lui perigeu.
aroma
În fizica particulelor, aroma reprezintă un număr cuantic, ca proprietate a particulelor, în strânsă legătură cu interacţiunea slabă. În teoria electroslabă aroma se poate schimba. În cromodinamica cuantică, pe de altă parte, aroma reprezintă o simetrie globală.
astrofizica
Partea astronomiei ce studiază cu prioritate fizica Universului, incluzând aici luminozitatea, densitatea, temperatura şi compoziţia chimică a stelelor, galaxiilor şi mediului interstelar.
astronomie
ştiinţa ce studiază materia din spaţiu, în special poziţia, dimensiunile, distribuţia, mişcarea, compoziţia, energia şi evoluţia corpurilor cereşti şi a fenomenelor.
atmosfera
Gazul ce înconjoară un corp ceresc (planetă sau stea). Atmosfera Pământului este formată în special din azot, în timp ce a Soarelui, din hidrogen.
barion
Orice particulă subatomică ce interacţionează prin intermediul forţei tari nucleare. Cei mai comuni barioni sunt protonii şi neutronii.
Big Bang
Teorie cosmologică în care expansiunea Universului se presupune ca a început cu o explozie iniţială.
boson
Toate particulele elementare sunt bosoni sau fermioni, în funcţie de spin. Datorită spinului întreg, bosonii se supun statisticii Bose-Einstein (ce are una din consecinţe condensatul Bose-Einstein), în care oricare număr de bosoni pot împărţi aceeași stare cuantică. Acest lucru, de exemplu, face să funcţioneze laserul, unde toţi fotonii sunt în aceeași stare (fotonul este boson).
Interacţiunile dintre bosoni şi fermionii materiei obișnuite reprezintă forţele fundamentale. Acestea sunt intermediate, fiecare, de unul sau mai mulţi bosoni.
bosonul Higgs
Bosonul Higgs este o particulă elementară ipotetică, masivă, prezisă de Modelul Standard.
Este singura particulă aparţinând acestui model, ce nu a fost detectată până în prezent.
Ea joacă un rol foarte important în explicaţia provenienţei masei tuturor celorlalte particule, în special a diferenţei de masă între foton (cu masa 0) şi mult mai greii bosoni W şi Z.
Dacă există, bosonul Higgs are efecte enorme asupra a tot ce ne înconjoară.
C
câmp magnetic
Descrierea manifestării spaţiale a forţei magnetice a unui obiect. Orice magnet are doi poli.
centura de radiaţii
Regiune de particule încărcate din magnetosferă.
clasificare stelară
Stelele se împart într-o serie de clase: O, B, A, F, G, K şi M, în funcţie de liniile lor spectrale (care sunt în legătură şi cu masa, temperatura, luminozitatea şi durata de viaţă a stelei). Stelele de tip O sunt cele mai fierbinţi; cele de tip M sunt cele mai reci. Soarele este o stea de tip G2.
coadă de praf
Jet de particule emis de corpul unei comete. Este cea mai vizibilă parte a acesteia, în special când este puternic luminată de Soare (particulele ce o compun sunt ionizate de vântul solar).
colaps gravitaţional
Prăbuşirea unui corp masiv sub propria greutate.
constanta cosmologică; Lambda
Constanta introdusă de Einstein în teoria generalizată a relativităţii, pentru a rezulta o ecuaţie aplicabilă unui univers static. În condiţiile în care a fost descoperită expansiunea Universului, aceasta a fost abandonată. Odată cu descoperirea acceleraţiei cosmice, a revenit în actualitate.
Constanta cosmologică poate fi pozitivă, negativă sau zero. Ea reprezintă energia spaţiului gol, sau, altfel spus, "costul" – în energie – de a avea spaţiu. Pentru că are o presiune negativă, cauzează spaţiului gol o accelerare.
constanta gravitaţională universală; G
Constanta proporţionalităţii din legea gravitaţiei universale a lui Newton, regăsită şi în teoria relativităţii, egală cu 6,664 x 10-11 m3/kg-sec^2.
constanta lui Boltzmann
Constanta ce descrie relaţia dintre temperatura şi energia cinetică a moleculelor gazului ideal. Este egală cu 1,380622 x 10-23 J/K.
constanta lui Hubble
Constanta ce determină relaţia dintre distanţa până la un corp şi viteza sa, cauzată de expansiunea Universului. Aceasta este de 70 km/s/Mpc ± 7 km/s/Mpc.
constanta lui Planck; h
Această constantă descrie o cuantă de energie (cea mai mică energie, discretă, ce poate exista). Este egală cu 6,626196 x 10^-34 J s. Are un rol fundamental în mecanica cuantică.
corelarea cuantică
Corelarea cuantică este un fenomen al mecanicii cuantice, în care stările cuantice a două sau mai multor obiecte sunt legate între ele, chiar dacă sunt separate în spaţiu. Astfel, un sistem poate fi observat indirect, prin observarea proprietăţilor unui alt sistem cu care este pus în legătură. Corelarea cuantică nu presupune transmiterea informaţiei clasice cu o viteză mai mare decât a luminii.
coroana
Stratul superior al atmosferei unei stele. Coroana Soarelui se caracterizează prin densitate foarte scăzută şi temperaturi înalte (> 1 mil. K).
cosmologie
Studiul astrofizic al istoriei, structurii şi dinamicii Universului.
cromodinamica cuantică
Teoria interacţiei tari, forţa fundamentală ce descrie interacţiile dintre quarcuri şi gluoni, ce formează hadronii. Teoria se bazează pe libertatea asimptotică (în reacţiile de mare energie, quarcurile şi gluonii interacţionează foarte slab) şi confiere (forţa dintre quarcuri nu se diminuează dacă sunt separaţi, ceea ce ar însemna o energie infinită pentru a-i separa).
D
declinaţie
Coordonata folosită pentru a localiza o poziţie pe cer. Declinaţia este analoagă cu latitudinea ce localizează poziţii pe Terra, având valori între -90 şi +90 grade.
dilatarea timpului
Creșterea timpului dintre două evenimente măsurată de un observator din afara sistemului de referinţă în care au loc evenimentele. Acest efect apare în cazul vitezelor foarte mari, ce se apropie de viteza luminii, sau în prezenţa unei mase foarte mari.
densitate
Relaţia dintre masa şi volumul unui corp. Este măsurată prin grame/centimetru cub. Densitatea apei este de 1,0 gm/cm3.
deplasare spre albastru
O deplasare aparentă a liniilor spectrale spre unde mai scurte în radiaţia emisă de un obiect, cauzată de mișcarea obiectului faţă de observator când distanţa dintre aceștia se micșorează.
deplasare spre roşu
O deplasare aparentă a liniilor spectrale spre unde mai lungi în radiaţia emisă de un obiect, cauzată de mișcarea obiectului faţă de observator când distanţa dintre aceștia se mărește.
dezintegrare beta
Cel mai important efect al acţiunii forţei slabe nucleare este schimbarea aromei. Să considerăm un neutron, ce este format din trei quarcuri (up, down şi down).
Neutronul este mai greu decât protonul, format tot din trei quarcuri (up, up şi down). Pentru ca neutronul să se dezintegreze în proton, trebuie să schimbe aroma unuia din quarcurile componente. Aceasta se realizează prin intermediul forţei slabe. Un quarc down este transformat într-unul up, emiţându-se un boson W, care apoi se transformă într-un electron de mare energie şi un antineutrin. Deoarece emisia de electroni reprezintă radiaţie beta, întregul proces a fost numit dezintegrare beta.
disc de acreţie
Gaz şi praf ce se prezintă într-o formă de disc plat înconjurând o stea abia născută, o gaură neagră sau orice alt obiect masiv ce crește atrăgând material din jur.
dualitatea undă-particulă
Lumina (ca toate particulele subatomice) câteodată se comportă ca o undă, altădată ca un fascicul de particule, în funcţie de experiment. Astfel ele trebuie privite ca fiind în acelaşi timp şi undă şi particulă şi totuşi niciodată amândouă deodată.
E
eclipsa
Trecerea unui corp ceresc prin faţa altuia şi blocarea luminii acestuia din urmă.
ecliptica
Planul orbitei Pământului în jurul Soarelui.
efectul Compton
Efect ce demonstrează că fotonii au moment. Un foton ce interacţionează cu o particulă, de exemplu un electron, va ceda din moment electronului, iar odată ce energia scade, va fi înregistrată şi o scădere corespondentă a frecvenţei.
efectul Doppler
Schimbarea aparentă a lungimii de undă a sunetului sau luminii, cauzată de mișcarea sursei, observatorului sau amândurora. În cazul în care distanţa se micșorează, undele se deplasează spre albastru (sunt comprimate), iar când distanța se mărește, spre roşu (sunt elongate). Cât de mare este deplasarea depinde de cât de repede se deplasează obiectul sau ambele obiecte.
efect fotoelectric
Efect ce demonstrează că lumina este alcătuită din particule. Lumina excită electronii dintr-un metal. O energie de o anumită frecvenţă, sub o limită anume, nu va avea ca efect emisia de electroni din metal. Peste această limită, electronii sunt emişi proporţional cu intensitatea luminii. Motivul este acela că fotonii au o energie proporţională cu lungimea de undă, iar constanta de proporţionalitate este constanta lui Planck.
electromagnetism
Forţa electromagnetică este una din cele patru forţe fundamentale cunoscute. Interacţiunile în cadrul acesteia au la bază sarcina electrică a fiecărei particule (ce poate fi pozitivă, negativă sau nulă, în număr întreg sau fracţionar).
Electromagnetismul, pe lângă gravitație, este responsabil de toate fenomenele ce ne înconjoară şi sunt perceptibile în viaţa de zi cu zi, plecând în primul rând de la constituirea oricărui atom, unde nucleul şi electronii sunt ţinuţi împreună de forţa electromagnetică. De asemenea, toate reacţiile chimice sunt bazate pe schimb de electroni. Această forţă este mediată de transferul de fotoni.
electron
Particulă încărcată negativ în mod comun găsită în stratul ce înconjoară nucleul fiecărui atom. Masa sa este de 0,0005 din masa protonului.
electron volt
Diferenţa de energie potenţială necesară pentru ca un electron să se deplaseze dintr-un loc cu potenţial de valoare V într-unul cu potenţial V+1.
Este o unitate de măsură folosită pentru descrierea energiei. De asemenea, prin intermediul ei se pot exprima şi masa, distanţa sau timpul. Un eV reprezintă o cantitate foarte mică de energie: 1 eV = 1,602 176 53(14)×10−19 J.
element
Tip fundamental de atom, din care este construită toată materia din jur. Elementele se regăsesc în Tabelul Periodic al Elementelor. Cel mai abundent element în Univers este hidrogenul, urmat de heliu (aproximativ 80%, respectiv 20%). Restul elementelor reprezintă o fracţie infimă.
elipsă
Oval. În general formele orbitelor sunt eliptice, nu circulare.
emisie
Radiaţie electromagnetică a unui obiect.
entropie
Entropia, în general, măsoară dezordinea într-un sistem, ireversibilitatea sa. Este postulată de a doua lege a termodinamicii. Entropia unui sistem închis poate rămâne neschimbată sau poate crește; nu scade niciodată.
excentricitate
Valoare ce definește forma unei elipse. Excentricitatea unei orbite eliptice este proporţia dintre axa sa mică şi cea mare. Cu cât excentricitatea este mai mare, cu atât orbita va fi mai alungită.
explozie solară
Erupţie violentă de gaz la suprafaţa Soarelui.
Explozii de raze gama (GRB)
Exploziile de raze gama sunt o categorie aparte de evenimente în Univers. Ele durează de la o fracţiune de secundă la mai multe minute. Incredibil de puternice, fiind cele mai luminoase evenimente de la Big Bang până în prezent, vin de la distanţe foarte mari. Cauzele exacte ale acestora nu au fost determinate, posibile fiind coliziunea a două stele neutronice sau fuziunea găurilor negre.
extragalactic
În afara galaxiei.
fermion
În fizica particulelor, fermionii sunt particule de spin fracţionar. În Modelul Standard, aceștia sunt de două feluri: quarcuri şi leptoni.
Fermionii sunt particulele ce formează materia obișnuită (în vreme ce bosonii sunt particulele ce transmit forţele). Fermionii se supun Principiului de excluziune al lui Pauli: nu pot exista doi fermioni care să ocupe aceeaşi stare cuantică în acelaşi timp. Acest lucru dă o rigiditate materiei obișnuite, însă de asemenea oferă stabilitate, chimia complexă nefiind posibilă fără această proprietate.
forţă fundamentală
Forţele fundamentale în Universul pe care il știm sunt patru: electromagnetismul, forţa slabă nucleară, forţa tare nucleară şi gravitaţia. Orice altă forţă cunoscută în natură derivă în cele din urmă din una dintre acestea.
De asemenea, se presupune ca şi aceste patru forţe ar fi fost, la începutul Universului, una singură, iar în condiţiile scăderii temperaturii şi presiunii, s-a divizat în cele pe care le cunoaștem astăzi.
forţa slabă nucleară
Interacţia slabă afectează leptonii de stânga şi quarcurile. Este singura forţă căreia i se supun neutrinii (exceptând gravitația).
Forţa slabă este unică din mai multe puncte de vedere:
:: este singura forţă capabilă să schimbe aroma;
:: este singura interacţie ce violează simetria P şi simetria CP;
:: este mediată de bosoni grei, explicată doar prin existenţa bosonului Higgs (ce nu a fost încă detectat).
Datorită masei mari a bosonilor (în jur de 90 GeV/c2), timpul de viaţă le este limitat la 3×10^−25 secunde de către principiul de incertitudine. Viteza luminii limitează raza de acţiune a forţei la 10^−18 metri, de 1.000 de ori mai mică decât diametrul unui nucleu atomic. Datorită interacţiei slabe a forţei, este mult mai lenta decât forţa tare sau cea electromagnetică.
forţa tare nucleară
Reprezintă interacţiile dintre quarcuri şi gluoni, detaliate în teoria cromodinamicii cuantice. Forţa tare este intermediată de gluoni, ce interacţionează cu quarcurile, antiquarcurile şi gluonii înşişi.
foton
Cea mai mică unitate de lumină/radiaţie electromagnetică (cuantă). Sunt particule cu masa zero şi fără sarcină electrică.
frecvenţă
Proprietatea unei unde care descrie câte cicluri a descris într-o anumită perioadă de timp. Este măsurată în Hertzi (Hz).
fuziune nucleară
Reacţie nucleară prin care nuclee se combină pentru a forma alte nuclee mai mari, cu o masa mai mică decât masele nucleelor iniţiale, ceea ce duce la o degajare de energie (masa rămasă este convertită în energie conform formulei E=mc2). Această reacţie este sursa de energie a stelelor.
G
galaxie
Componentă a Universului, formată din gaz şi un număr foarte mare (de obicei peste 1 mil.) de stele, toate ţinute împreună de acţiunea forţei gravitaționale.
gaură neagră
Obiect a cărui gravitaţie este atât de puternică, încât nici lumina nu poate scăpa.
gaură neagră Schwarzschild
Gaura neagră descrisă de ecuaţiile relativităţii generale, ce nu prezintă rotaţie, iar mărimea orizontului evenimentelor este determinată doar de masă.
gaz
Una din cele trei stări ale materiei, în care atomii, moleculele sau ionii se mișcă liber şi nu sunt legaţi între ei. În astronomie, gazul reprezintă în general hidrogenul şi heliul din spaţiu.
gaz ionizat
Gaz ai cărui atomi au pierdut electroni, devenind încărcat electric. În astronomie, această denumire se utilizează pentru gazul din vecinătatea stelelor fierbinţi, unde acesta, datorită temperaturii înalte, pierde electroni.
gigantă roşie
Stele cu temperatura suprafeţei mică comparativ cu cea a Soarelui, şi cu diametre foarte mari. În general, sunt stele în ultimul stadiu de viaţă, când, după ce şi-au consumat mare parte din combustibil, încep să se extindă, înainte ca nucleul sa implodeze şi să devină pitică albă.
gravitaţie
Una din cele patru forţe fundamentale, ce se manifestă prin atracţia a două corpuri care prezintă masă. Foarte slabă în cazul corpurilor mici (gândiţi-vă că învingeţi în fiecare zi gravitaţia întregii planete, iar o atracţie din partea altui obiect nu o veţi conștientiza niciodată), devine cea mai puternică forţă în cazul maselor foarte mari.
Este singura forţă ce nu a putut fi reunită cu celelalte în teoriile unificatoare. Este de asemenea singura forţă căreia nu i s-a detectat bosonul, particula ce o propagă, așa-numitul graviton.
H
halou galactic
Regiune sferică înconjurând centrul unei galaxii. Aceasta regiune se poate extinde dincolo de graniţa aparentă a galaxiei (obiectele care îi conferă luminozitatea) şi poate conţine o masă semnificativă.
heliu
Cel de-al doilea element în ordinea abundenţei în Univers. Atomul tipic de heliu este format dintr-un nucleu conţinând doi protoni şi doi neutroni, înconjurat de doi electroni.
hidrogen
Cel mai abundent element în Univers, totodată cel mai simplu. Atomul de hidrogen este format dintr-un proton şi un electron.
I
implozie
Colaps violent.
infraroșu
Radiaţie electromagnetică a cărei lungime de undă este mai mare decât cea luminii roşii vizibile şi mai mică decât cea a microundelor (între 1 şi 100 microni).
ioni
Atom cu unul sau mai mulţi electroni cedaţi, având astfel sarcină electrică pozitivă.
Î
înclinaţie orbitală
Înclinaţia orbitei unei planete este unghiul între planul orbitei şi cel al eclipticii.
J
jet
Fascicul de particule de înaltă energie, cu viteze mari, emis de obicei de nucleele galaxiilor active sau de stele neutronice.
K
kelvin
Unitate de măsură a temperaturii, definită ca 1/273,16 din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei. În grade Kelvin se măsoară temperatura unui obiect deasupra lui zero absolut, teoretic cea mai mică temperatură posibilă. La zero absolut, orice mișcare a particulelor subatomice încetează (exceptând fluctuaţiile cuantice ale vidului). Zero absolut este −273,15°C.
kilogram (kg)
Unitate pentru a măsura masa. Este masa unui litru de apă.
L
laser
Laser este un acronim pentru Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation (lumină amplificată prin stimularea emisiei de radiaţie). Este un dispozitiv ce produce un fascicul coerent de lumină prin stimularea tranziţiei electronice, ionice sau moleculare către niveluri mai înalte, astfel încât la reîntoarcerea la starea iniţială se emite energie.
legea lui Hubble
Relaţie între distanţa unui corp faţă de noi şi viteza sa în spaţiu. Cu cât o galaxie este mai departe de noi, cu atât viteza cu care se depărtează este mai mare. Este aplicabilă pentru distanţe mari, nu şi în cazul Grupului Local de galaxii.
legile dinamicii găurilor negre
:: prima lege a dinamicii găurilor negre:
Pentru interacţiunile între gaura neagră şi materia normală, se menţin legile conservării masei şi energiei, sarcinii electrice şi momentului cinetic. Această lege este analoagă cu prima lege a termodinamicii.
:: a doua lege a dinamicii găurilor negre:
Pentru interacţiunile între gaura neagră şi materia normală şi cele între găurile negre, suma ariilor suprafeţei tuturor găurilor negre implicate nu poate scădea. Aceasta este analoagă cu legea a doua a termodinamicii, unde suprafeţele găurilor negre sunt măsura entropiei sistemului.
lepton
Fermion ce nu este afectat de forţa tare nucleara. Leptoni sunt electronii şi neutrinii aferenţi.
limita Chandrasekhar
Limită maximă, de 1,4 mase solare, pe care o poate avea o pitică albă. Dacă este depăşită, materia va colapsa şi se va forma o stea neutronică.
limita Roche
Cea mai mică distanţă de un corp la care un satelit, de aceeaşi densitate, poate orbita fără să fie rupt de forţa gravitaţională în mai multe părţi.
linie de absorbţie spectrală
Linii negre în spectru corespunzând unor anumite lungimi de undă. Aceste linii se formează datorită absorbţiei luminii de către atomi, aceștia mutându-şi electronii pe orbite mai înalte.
lumina
Termenul comun pentru radiaţia electromagnetică, în special cea vizibilă.
lungime de undă
Distanţa dintre vârfurile consecutive ale oscilaţiilor unei unde periodice.
M
magnetosfera
Regiunea din spaţiu în care câmpul magnetic al unui obiect domină presiunea vântului stelar la care este expus.
magnitudine
Gradul de luminozitate al unui corp ceresc pe o scară numerică. Cea mai luminoasă stea are magnitudinea -1,4 iar cea mai slabă, vizibilă cu ochiul liber, are magnitudinea 6. O scădere cu o treaptă a magnitudinii înseamnă o creștere a luminozităţii aparente cu un factor de 2,512.
materia întunecată
Nume dat masei a cărei existenţă a fost dedusă din analiza rotaţiei galaxiilor şi grupurilor de galaxii. Aceasta însă nu a putut fi detectată până în prezent, exceptând interacţiunea gravitaţională cu materia normală.
materie
Materie este orice conţine masă şi ocupă un volum.
masă
Măsură a totalităţii materiei dintr-un corp, definită prin proprietățile inerţiale ale acestuia sau prin influenţa gravitaţională asupra altor corpuri.
masa solară
Unitate de măsură a masei egală cu masa Soarelui, 2 x 10^33 grame.
mecanica cuantică
Termenul de cuantă se referă la unităţi discrete.
Mecanica cuantică este o teorie mai înalt fundamentală decât mecanica clasică sau electromagnetismul, oferind descrieri precise multor fenomene ce nu ar putea fi explicate de fizica clasică la nivel atomic şi subatomic.
În teorie, starea unui sistem din punct de vedere al mecanicii cuantice este descrisă ca o funcţie complexă de undă. Acest lucru permite calculul probabilistic al rezultatelor experimentelor. Nu se pot face predicţii simultane asupra unor variabile conjugate, ceea ce rezultă din Principiul de incertitudine al lui Haisenberg.
Mecanica cuantică încorporează patru clase de fenomene fizice ce nu se pot explica prin intermediul fizicii clasice: cuantizarea, dualitatea undă-particulă, principiul de incertitudine şi corelarea cuantică. Mecanica cuantică nu este o teorie completă deocamdată; de vreme ce este în completă concordanţă cu relativitatea specială, în cazul relativităţii generale intervin probleme majore când intră în joc gravitaţia.
mediu interstelar
Gazul şi praful ce se situează între stele, care umple planul galaxiei noastre precum aerul atmosfera terestră.
metru
Unitatea fundamentală de măsură a lungimii, definită ca lungimea pe care o străbate lumina în vid într-un timp de 1/299.792.458 secunde.
mezon
Mezonii sunt particule formate din quarcuri şi antiquarcuri. Sunt particule cu perioadă de viaţă foarte scurtă, în general.
microquasar
Microquasarii sunt corpuri compacte de mase stelare (găuri negre şi stele neutronice), ce prezintă caracteristici ale quasarilor: emisii puternice şi variabile, precum şi discuri de acreţie. Discul de acreţie este format de obicei ca urmare a materiei atrase gravitaţional de la o stea normală, cu care obiectul se află în sistem dublu. Microquasarii sunt importanţi în studiul efectelor relativiste.
microunde
Radiaţie electromagnetică cu lungime de undă mai mare decât lumina vizibila (între 1 mm şi 30 cm).
Modelul Standard
Teoria ce descrie forţa electromagnetică, slabă şi tare nucleară, precum şi particulele fundamentale din care este alcătuită materia. Se bazează pe relativitate şi, de asemenea, pe teoria cuantică. Nu este o teorie completă, deoarece nu include forţa gravitaţională.
moment cinetic
Mărime obţinută prin multiplicarea masei unui obiect aflat pe orbita cu viteza orbitală şi raza orbitei. Conform legilor de conservare, momentul cinetic al oricărui corp aflat pe orbit3 trebuie sa rămână constant în oricare punct al acesteia, nu poate fi creat sau distrus. În cazul în care orbita este eliptică, raza va varia, ceea ce înseamnă că viteza se va schimba. Astfel planetele se mișcă mai rapid la periheliu decât la afeliu. Un corp în rotaţie posedă de asemenea moment cinetic de rotaţie.
N
nebuloasa
Masă interstelară difuză, formată din gaz, praf şi plasmă. Nebuloasele iau naștere când nori de gaz încep să se contracte ca urmare a propriei gravitaţii, ceea ce duce la creșterea temperaturii şi presiunii, gazul începând să emită lumină. De asemenea, ele apar şi ca urmare a sfârşitului vieţii unei stele, formate din materia rejectată în urma exploziei acesteia.
nebuloasă planetară
Un tip de nebuloasă născută în urma ultimului stadiu de viaţă al unei stele de masă normală, înainte ca aceasta să colapseze într-o pitică albă. Steaua îşi aruncă în spaţiu straturile exterioare, rezultând o sferă (formă aproximativă, câteodată întâlnindu-se chiar două sfere intercalate) de materie ce continuă să se extindă şi să se disperseze.
neutrin
Particulă fundamentală produsă în număr masiv de reacţiile nucleare din interiorul stelelor. Sunt foarte greu de detectat pentru că nu reacţionează cu materia pe care o știm noi aproape deloc. În fiecare secundă trec prin corpul nostru miliarde de neutrini fără a ne da seama şi fără a fi afectaţi.
neutron
Particulă cu masă aproximativ cât cea a protonului, însă de sarcină electrică nulă, găsită în nucleele atomilor.
novă
Stea ce emite brusc o mare cantitate de energie (şi eventual materie), crescând temporar în luminozitate de câteva sute sau mii de ori.
nucleu galactic activ (AGN)
O clasă de galaxii ce emit masive cantităţi de energie plecând din centrul lor. Majoritatea astronomilor presupun că în centrul acestora există găuri negre supermasive.
nutaţie
Oscilaţia periodică a planului orbital al unui satelit faţă de obiectul în jurul căruia orbitează.
O
observatorul în raze X Chandra (CXO)
Observator lansat de NASA pe orbită în iulie 1999.
ocultaţie
Blocarea luminii prin intervenţia altui obiect.
opacitate
Proprietate a materiei ce oprește lumina să treacă prin ea. Opacitatea unui obiect depinde de frecvenţa luminii. De exemplu, atmosfera planetei Venus este opacă la lumina vizibilă, dar perfect transparentă la lumina ultravioletă. Corpul nostru este opac în mod normal, dar devine transparent la razele X, când efectuam o radiografie.
orbită
Calea pe care un obiect se rotește în jurul altui obiect.
orizontul evenimentelor
Limita unei găuri negre, de la care nimic nu mai poate scăpa gravitaţiei acesteia. Odată depăşit orizontul evenimentelor, nimic nu mai poate împiedica acel obiect de a atinge singularitatea.
P
paralaxă
Mişcarea aparentă a unui obiect relativ apropiat comparat cu un fundal foarte depărtat (aparent fix). În astronomie, reprezintă jumătatea unghiului mișcării aparente pe cer a unei stele, ca urmare a poziţionării Pământului pe două puncte opuse ale orbitei.
parsec
Distanţa până la un obiect ce are paralaxa de o secundă de arc. Este egal cu 3,26 ani lumină, sau 3,1 x 1018 cm.
pată solară
Regiune mai rece şi de luminozitate mai mică pe suprafaţa Soarelui, determinată de un câmp magnetic intensificat în acea zonă.
particulă fundamentală
O particulă fundamentală este o particulă ce nu este alcătuită, la rândul ei, din alte particule mai mici. Cel mai simplificat model al Universului ar cuprinde doar câteva particule fundamentale, quarcurile, electronii şi neutrinii corespunzători acestora, precum şi bosonii ce intermediază forţele fundamentale.
periastu
Punctul celei mai mici distanţări între două stele orbitându-se reciproc. Opusul lui apastru.
perigeu
Punctul în care un satelit se află la cea mai mică depărtare de planetă. Opusul lui apogeu.
periheliu
Punctul în care o planetă se află la cea mai mică depărtare de steaua pe care o orbitează. Opusul lui afeliu.
pisica lui Schrödinger
Experiment imaginar propus de Erwin Schröndinger pentru a ilustra efectele cuantice la scară macro. O pisică este introdusă într-o cutie de metal, împreună cu o fiolă de otravă şi un mecanism bazat pe dezintegrarea unui atom de substanţă radioactivă. Probabilitatea ca atomul instabil să se dezintegreze este de 50%; dacă acest lucru are loc, pisica va muri, iar dacă atomul rămâne intact, pisica este vie. Datorită faptului că atomul respectiv are caracter cuantic, imprimă întregului sistem acest caracter prin condiţionarea ce-l leagă de pisică. Atâta vreme cât sistemul rămâne închis, şi nu deschidem cutia să verificăm starea pisicii, aceasta va fi în acelaşi timp şi vie şi moartă, aflându-se în superpoziţie – toate stările posibile simultan.
pitică albă
Stea ce şi-a consumat cea mai mare parte din combustibil şi nucleul său a colapsat într-un corp cu dimensiuni foarte mici (relativ la steaua iniţială).
În general, raza unei pitice albe reprezintă cam a suta parte din raza Soarelui, însă masa ei este apropiată de a acestuia. Densitatea piticei albe este, în medie, de un milion de ori mai mare decât cea a apei. Pitica albă reprezintă şi viitorul Soarelui, peste câteva miliarde de ani.
pitică brună
Un corp format în special din gaz, ce nu prezintă fuziune, o stea ratată a cărei masă nu a fost de ajuns pentru a susţine această reacţie a hidrogenului.
plasmă
Gaz cu densitate mică, în care toţi atomii individuali sunt ionizaţi, deci încărcaţi electric. Energia foarte mare face ca electronii să se separe de nucleele atomice. Sarcina electrică a plasmei per total rămâne însă neschimbată, neutră.
pol magnetic
Două regiuni (nord şi sud) ale unui magnet în care câmpul magnetic prezintă cea mai mare intensitate.
polarizare
Proprietate a luminii, pe lângă luminozitate şi culoare (intensitate şi frecvenţă). Lumina normală este nepolarizată. Asta înseamnă că unda luminoasă nu este într-un plan fix, ci într-unul care se rotește. În schimb lumina polarizată apare sub forma unei unde care se află într-un singur plan, şi care are foarte mult aspectul unei benzi care oscilează.
Lumina poate fi polarizată folosind filtre de polarizare. Polarizarea se folosește la ecrane cu cristale lichide şi la ochelari de soare sau aparate foto.
pozitron
Antiparticula electronului. Are în mare parte aceleaşi caracteristici cu ale electronului, însă este de sarcină electrică opusă.
praf cosmic
Nu este vorba de praful pe care oricine îl șterge în casă, care în mare parte este compus din resturi ale activităţii industriale sau umane. Praful cosmic este compus din particule carbonice sau silicați, de dimensiuni micronice, produs în principal de exploziile stelelor masive. În general este observat în spaţiu ca absorbind lumina, apărând ca zone întunecate în Calea Lactee sau în alte galaxii.
precesie
Mișcarea periodică a axei de rotaţie a unui corp faţă de planul orbital, mișcare datorată influenţelor gravitaţionale ale altor corpuri din sistem.
principiul de incertitudine al lui Heisenberg
În fizica cuantică, principiul de incertitudine al lui Heisenberg sau principiul de nedeterminare spune că dacă se măsoară cantităţi conjugate ale proprietăţilor unei particule elementare, creşterea acurateţei măsurării uneia din aceste cantităţi duce la o incertitudine mai mare a măsurării simultane a celeilalte. O asemenea pereche o reprezintă poziţia particulei şi momentul acesteia.
O consecinţă fundamentală a principiului o reprezintă faptul ca nici un fenomen fizic nu poate fi descris cu acurateţe considerându-se că este vorba de particule sau de unde, ci doar prin prisma dualităţii undă-particulă.
proton
Particulă de sarcină pozitivă ce se găsește în toate nucleele atomilor.
protostea
Regiune foarte densă a norilor de gaz din spaţiu unde stelele sunt în proces de formare. Temperatura şi presiunea sunt foarte mari în aceste zone, însă pentru a se naşte steaua este necesar ca acestea să crească până la stadiul în care este posibilă începerea reacţiei de fuziune a hidrogenului.
pulsar
Stea neutronică ce generează pulsuri regulate de radiaţie.
puncte Lagrange
Puncte în vecinătatea a două corpuri masive în care atracţiile gravitaţionale ale acestora se anulează. Aceste puncte sunt în număr de cinci, notate L1 până la L5.
L1, L2, şi L3 se situează de-a lungul liniei ce unește centrele de masă. L1 se află între cele două corpuri, în funcţie de centrul de greutate al sistemului. L2 este în spatele corpului mai mic, iar L3 în spatele corpului cu masă mai mare.
L4 şi L5 sunt așezate fiecare în vârful unui triunghi echilateral cu baza formată din linia ce unește centrele de masă ale celor două corpuri şi un punct în planul orbitei. Aceste puncte din urmă sunt numite câteodată puncte troiane.
Q
quarc
În fizica particulelor, quarcurile sunt constituente de bază (alături de leptoni) ai materiei. Sunt singurele particule fundamentale ce interacţionează prin intermediul tuturor celor patru forţe fundamentale. Quarcurile sunt de şase tipuri (Up, Down, Strange, Charm, Bottom şi Top), nume alese arbitrar. O proprietate foarte importantă a lor este confierea, quarcurile neputând exista solitari, ci numai confiaţi (uniţi) în particule subatomice (hadroni).
quasar
Obiecte foarte strălucitoare, de asemenea extrem de active, observate la distanţe foarte mari, la limitele Universului observabil (şi deci îndepărtate în timp, când Universul avea o vârstă mult mai mică). Optic, acestea au forma cvasi-stelară (quasi-stellar = quasar), apărând ca fiind un singur obiect, nu o mulţime de obiecte diferite (precum o galaxie).
R
radiaţia corpului negru
Radiaţia corpului negru este produsă de un obiect perfect absorbant de căldură. Aceste corpuri este necesar să fie, de asemenea, perfecţi radianţi. Pentru un corp negru cu o temperatură T, intensitatea radiaţiei emise I cu o energie particulară E este dată de legea lui Plack:
I(E,T) = 2 E^3[h^2c^2(e^E/kT - 1)]^-1 unde h este constanta lui Planck, k este constanta lui Boltzmann, iar c este viteza luminii.
radiaţia de fond, fondul de radiaţie cosmică
Fondul de radiaţie cosmică se situează în medie între 3 x 10^8 to 3 x 10^11 Hz. A fost descoperit în spaţiu în 1965.
Se presupune că ar fi apărut în urma ionizării produse la 400.000 ani după Big Bang, când materia s-a despărţit de radiaţie şi Universul a devenit transparent. Odată cu expansiunea Universului, aceasta a fost tot mai deplasată spre roşu, ajungând în prezent în zona microundelor.
radiaţia Hawking
Radiaţie termică presupusă a fi emisă de găurile negre ca urmare a efectelor cuantice. Această descoperire a fost primul pas important spre gravitaţia cuantică.
Existenţa acestei radiaţii însă rămâne o controversă, ea neputând fi detectată, deoarece aceasta emisie este extrem de mică, mult mai mică decât însăşi radiaţia de fond pentru găurile negre de dimensiuni mari şi foarte mari.
radiaţie
Energia emisă sub forma undelor sau particulelor.
radiaţie cosmică
Radiaţia formată din particule energetice originare din afara Pământului, ce intră în atmosferă. Aceasta este compusă majoritar din nuclee de hidrogen (protoni) – 87%; particule alfa (nuclee de heliu) – 12%, precum şi alte nuclee ale elementelor ce se regăsesc în compoziţia Soarelui. De asemenea, o mică fracţie o reprezintă electroni de înaltă energie, raze gama şi neutrini. Radiaţia cosmică, deşi în cea mai mare parte provine de la Soare, poate de asemenea fi emisă şi de alte surse. Energia ei poate atinge şi 10^20 eV.
radiaţie ultravioletă
Radiaţie electromagnetică cu lungimi de undă mai scurte decât lumina vizibilă.
radio
Radiaţie electromagnetică de cea mai joasă frecvenţă, cu cea mai mare lungime de undă.
raza Schwarzschild
Raza orizontului evenimentelor pentru o gaură neagră Schwarzschild.
raze gama
Energie electromagnetică de înaltă frecvenţă, de obicei peste 100 keV.
raze X
Radiaţie electromagnetică de undă foarte scurtă şi energie înaltă. În spectrul luminii, se situează mai sus de radiaţia ultravioletă, însă sub radiaţiile gama.
relativitate
Teoria relativităţii se referă la două aspecte: teoria relativităţii restrânse şi teoria relativităţii generalizate.
Relativitatea specială spune că doi observatori aflaţi în mișcare uniformă unul faţă de celalalt nu pot verifica prin vreun experiment care dintre ei se află în stare de repaus şi care în mișcare. Una din consecinţele acestei teorii este că viteza luminii în vid este aceeaşi pentru oricare observator, indiferent de mișcarea acestora sau de mișcarea sursei de lumină.
Relativitatea generalizată arată că spaţiul-timp este curbat de existenţa masei în vid.
retrograd
Rotaţia sau mișcarea orbitală a unui corp în sensul invers al acelor de ceas când este privit de la polul nord al eclipticii; mișcarea în sens invers faţă de majoritatea corpurilor dintr-un sistem.
revoluţie
Parcurgerea orbitei de către un corp în jurul altuia. Perioadă orbitală.
rezonanţă
Relaţie în care perioada orbitală şi/sau rotaţia unui corp este legată de cea a altuia, printr-un număr întreg sau o fracţie (cum ar fi 1/2, 2/3, 3/5).
roi de galaxii
Sistem de galaxii conţinând un număr de la câteva la mai multe mii de galaxii, unde toate interacţionează gravitaţional între ele.
roi stelar
Colecţie de stele ce au aceeaşi origine. Astfel de clustere pot ajunge să conţină milioane de stele, întinzându-se pe o distanţă de 50 parseci. Stelele sunt legate reciproc prin propria forţă gravitaţională.
rotaţie
Mișcare circulară a unui corp în jurul unei axe.
rotaţie sincronă
Rotaţie a unui satelit când perioada de rotaţie în jurul axei şi cea de revoluţie coincid, arătând aceeaşi emisferă către corpul în jurul căruia orbitează. Este cazul Lunii raportat la Terra.
S
satelit
Corp ce orbitează în jurul unui alt corp mai mare.
secundă; s
Unitatea de măsură fundamentală pentru timp. Este definită ca perioada de timp egală cu 9.192.631.770 perioade de radiaţie corespunzând tranziţiei între două niveluri hiperfine ale atomului de cesiu-133.
secundă de arc
Măsură egală cu 1/60 dintr-un minut de arc sau 1/3600 dintr-un grad.
secvenţă principală
Secvenţa principală reprezintă, în diagrama Hertzsprung-Russel, curba pe care se află majoritatea stelelor. Această localizare, realizată în funcţie de tipul spectral şi luminozitate, depinde de masa stelei.
Curba nu este o linie exactă, ci o zonă, deoarece masa este determinantă pentru aflarea tipului spectral şi luminozităţii, însă nu este singurul parametru. În general, stelele intră în secvenţa principală când se nasc, şi o părăsesc când ciclul vieţii lor intră în faza terminală. Altfel spus, secvenţa principală este intervalul de maturitate al stelei.
simetria CP
CP este produsul a două simetrii: conjugarea sarcinii (charge=C) ce transformă o particulă într-o antiparticulă, şi paritatea (parity=P), ce creează o imagine în oglindă a sistemului fizic. Simetriei CP i se supun forţa tare nucleară şi forţa electromagnetică, însă forţa slabă o încalcă.
singularitate
Termen ce se referă la centrul unei găuri negre, unde curbura spaţiu-timpului este maximă. De asemenea şi densitatea.
spectru
Distribuţia lungimilor de undă şi frecvenţelor luminii emise (sau reflectate) de un obiect.
spectru electromagnetic
Întreaga gama de frecvenţe, de la unde radio la raze gama, ce caracterizează lumina.
stea
Corp gazos ce creează şi emite propria radiaţie.
stele binare
Două stele ce orbitează în jurul centrului de greutate comun. Stelele binare cu raze X reprezintă un tip special al acestora, în care una din cele două a colapsat într-o pitică albă, o stea neutronică sau o gaură neagră, iar distanţa dintre cele două corpuri este destul de mică pentru a se produce un transfer de materie de la steaua normală către cea densă, proces ce produce raze X.
stea neutronică
Nucleul ce a făcut implozie în urma unei explozii de tip supernova. Pentru a deveni stea neutronică, masa materiei rămase trebuie sa fie de minim 1,4 mase solare.
Diametrul stelelor neutronice este de ordinul a câtorva zeci de km (10-30 km). Densitatea este uriașă, aproximativ densitatea unui neutron. Un centimetru cub dintr-o asemenea stea cântărește sute de milioane de tone.
Gravitaţia este atât de puternică încât protonii şi electronii sunt nevoiţi să se combine, formând neutroni.
supernova
Explozia unei stele masive sau explozia unei pitice albe ce acumulează material prin atragerea acestuia de la o stea companion şi trece de limita Chandrasekhar.
T
tahion
Particulă ipotetică ce se deplasează cu o viteză mai mare decât a luminii. Nu poate niciodată încetini până la viteza luminii sau sub ea.
Energia şi momentul unui tahion sunt reale, în schimb masa este imaginară (în ecuaţii, reprezintă un radical dintr-un număr negativ). Contrar particulelor normale, cu cât energia sa este mai mare, viteza acestuia scade.
Existenţa lor nu a fost niciodată probată.
temperatura corpului negru
Temperatura unui corp ce radiază toată energia termică primită; dacă un corp nu este corp negru, întotdeauna nu va degaja toată căldura primită, ceea ce înseamnă că îşi va mări temperatura.
U
unde gravitaţionale
Valuri în spaţiu-timp cauzate de mișcarea obiectelor în Univers. Undele gravitaţionale intense ar fi produse de sisteme binare de stele neutronice, fuzionări de găuri negre şi stele ce colapsează. Ele sunt postulate de teoria relativităţii, însă nu au fost detectate până în prezent, o cauză probabilă fiind greutatea observării lor, fiind foarte slabe.
unde electromagnetice
Alt termen pentru lumină. Undele luminoase sunt fluctuaţii ale câmpului electric şi magnetic în spaţiu.
unitate astronomică (UA)
149.597.870 km; distanţa medie dintre Terra şi Soare.
Univers
Tot ce există, planetele, stelele, galaxiile, spaţiul intergalactic, toate particulele şi legile, inclusiv spațiul şi timpul.
V
variabile Cepheide
Tip de stea variabilă ce îşi schimbă luminozitatea la perioade fixe de timp. Perioada pulsaţiilor este direct legată cu luminozitatea intrinsecă a stelei. Astfel, Cepheidele sunt un instrument foarte bun de a determina distanţele în astronomie.
vânt stelar
Ejectarea gazului de la suprafaţa stelei. Aproape toate tipurile de stele, incluzând şi Soarele, prezintă vânt stelar. În general, acesta devine mai puternic spre sfârşitul vieţii stelei, dar există şi stele foarte tinere care trimit în spaţiu importante cantităţi de materie stelară.
vid
Volum de spaţiu în care nu există materie. Vidul perfect, cu presiune zero, este un concept filozofic, ce nu există în realitate, conform legilor fizicii; teoria cuantică spune că nu există un volum de spaţiu complet gol, există cel puțin fluctuaţii la nivel cuantic.
violarea CP
Simetria CP este încălcată de forţa slabă. Acest lucru se presupune ca a stat la baza formării de materie, la începutul Universului, în cantitate mai mare decât antimateria; altfel, s-ar fi anihilat reciproc şi am fi avut un univers de energie.
Pe lângă C şi P, s-a adăugat astfel simetria T (Time = T), reversibilitatea timpului, ce corespunde reversibilităţii mișcării. Invarianţa în timp implică permisiunea inversării oricărei mișcări care normal se desfășoară în funcţie de legile fizicii.
Combinaţia CPT este considerată ca fiind simetria exactă valabilă pentru toate interacţiunile fundamentale. Conjugarea sarcinii, paritatea şi reversibilitatea timpului sunt aplicate împreună.
viteza luminii (în vid)
Viteza la care lumina se propagă în vid. Este egală cu 299.792.458 m/s. Nimic nu poate depăşi această viteză. Pentru acest lucru ar fi nevoie de o energie infinită, conform teoriei relativităţii.
viteza radială
Viteza la care un obiect se mișcă faţă de un observator. Se determină prin observarea liniilor spectrale. Aceasta nu este viteza cu care se deplasează obiectul în spaţiu, ci doar relativ faţă de noi (şi noi ne deplasăm în spaţiu).