Aparat fotografiatChiar dacă unele aparate foto sunt numite point-and-shoot, nu înseamnă că ele pot fi folosite doar după felul în care sunt numite. Unele astfel de aparate foto includ caracteristici avansate, care, dacă ştii care sunt şi cum se folosesc, îţi permit să realizezi fotografii bune.

 

Aparatul foto digital. Accesorii esenţiale (3)


Următoarele sfaturi sunt cel mai bine înţelese dacă îţi scoţi aparatul şi manualul acestuia şi experimentezi sugestiile în timp ce citeşti această secţiune.


Ilustraţiile folosite în acest articol sunt bazate pe un Canon Powershot G9, dar voi preciza caracteristicile care sunt găsite în mod caracteristic la cele mai multe aparate point-and-shoot şi compacte, dar şi DSLR.


Setările de bază

Meniul de configurare

Înainte de toate, trebuie să ştii cum să găseşti meniul de configurare pe aparatul tău foto. Precum calculatoarele, aparatele fotografice vin cu setări implicite pe care le poţi personaliza pentru anumite  necesităţi sau modul în care fotografiezi. Uită-te în manualul tău pentru a descoperi cum să accesezi meniul de configurare. Observă ce tipuri de setări poţi schimba cu opţiunile de control de pe aparat şi setările meniului pe care le poţi accesa şi selecta pe ecranul LCD al aparatului.


Unele aparate, de exemplu, îţi vor permite să schimbi modul de expunere folosind un buton din partea de sus ori din spatele aparatului, în timp ce pentru aparatele mai mici de buzunar va trebui să deschizi meniul pentru a face aceste setări.

 

 


Configurare



Semnalizarea datei şi orei

Dacă încă nu ai făcut asta, fii sigur că aparatul îţi arată data şi ora corectă pe imaginile tale. Această mică informaţie (sau ceea ce este numit „metadata” în fotografierea digitală) poate fi foarte folositoare pentru arhivarea şi administrarea pozelor.


Configurare aparat foto


Timpul de vizualizare

Una dintre cele mai bune opţiuni apărute cu fotografia digitală este capacitatea de a vizualiza pozele după ce sunt realizate. Timpul implicit pentru vizualizarea unei poze poate dura doar câteva secunde, dar tu poţi să faci timpul mai lung sau mai scurt. Caută cuvântul „review” sau ”playback” în manual pentru a afla cum să schimbi timpul de vizualizare. Eu am vizualizarea setată pentru 6-8 secunde, ceea ce îmi dă suficient timp pentru a mă gândi dacă poza trebuie refăcută.


Numerotarea pozelor

Dacă nu vrei să ratezi vreo poză bună, trebuie să ştii unde găseşti numerotarea pozelor pe aparatul tău fotografic. În mod normal numărul poate fi văzut pe ecranul LCD al aparatului când vizualizezi imaginile. Bazându-se pe mărimea cardului şi setările de rezoluţie cu care fotografiezi, camera va afişa numărul fiecărei fotografii şi cât de multe mai poţi realiza cu cardul media inserat.


Formatarea cardului tău media

Există două moduri prin care poţi şterge fotografiile de pe cardurile tale media. Le poţi şterge sau poţi să-ţi formatezi cardul pentru o ştergere curată completă imaginilor. Este în regulă să ştergi/arunci la gunoi (trash) pozele după ce au fost descărcate şi puse la loc sigur pe calculatorul tău sau altă unitate de stocare, dar după folosirea cardurilor de mai multe ori ar trebui să ţi le formatezi.


Fotografii profesionişti sfătuiesc să nu ştergi imaginile de pe carduri prin intermediul calculatorului, chiar dacă calculatorul tău poate să te întrebe dacă ai prefera să le ştergi. Ştergând imaginile de pe calculator ar putea să conducă la coruperea cardului. În plus, trebuie să te asiguri că imaginile tale sunt de asemenea descărcate şi puse la loc sigur înainte de a le şterge de pe card. Caută cuvântul „format” în manualul tău pentru îndrumări specifice.


Configurare aparat foto


De asemenea, evită să-ţi încarci cardurile media complet. Schimbă cardul când mai ai 10-15 capturi de imagini rămase. Am citit despre carduri media stricându-se când au fost pline ochi cu imagini.



Sfaturi avansate


Activarea/ dezactivarea bliţului


Cele mai multe aparate au un bliţ încorporat. Caracteristicile automate ale aparatului tău pot duce la aprinderea bliţului când nu doreşti asta, ca atunci când fotografiezi într-o zonă umbrită. Aşa că trebuie să înveţi cum să dezactivezi sau să activezi manual bliţul încorporat aparatului tău. Dacă fotografiezi în modul Automatic, cel mai probabil nu vei avea opţiunea de dezactivarea a bliţului, aşa că în acest caz va trebui să alegi alt mod de fotografiere (precum modul Program, care va fi discutat mai târziu) pentru a dezactiva bliţul.


Configurare aparat foto


De asemenea, dacă pozele tale ies puţin înceţoşate înseamnă că ar fi nevoie să foloseşti bliţul sau să măreşti timpul de expunere de pe aparat. Dacă nu poţi să-l faci pe cel din urmă, cel mai bine este să activezi bliţul care va mări automat timpul de expunere la 1/60 dintr-o secundă, care este o viteză mai bună de fixare a aparatului decât, să zicem, un timp scurt de 1/10 dintr-o secundă.


Bliţurile încorporate de asemenea conduc la ceea ce este numit efectul de ochi roşii (red-eyes) la obiective. Chiar dacă unele aparate au o caracteristică de reducere a efectului ochilor roşii, nu întotdeauna lucrează îndeajuns deoarece bliţul încorporat fixează lumina direct în ochi, în timp ce cu un bliţ extern direcţia luminii poate fi redirecţionată, cum ar fi iluminarea de pe perete sau de pe tavan.



Fotografierea dincolo de modul automatic

Cei mai mulţi fotografi începători fotografiază în modul Automatic, care este reprezentat în mod caracteristic pe aparatul tău de o diviziune cu o imagine verde „A” sau „Auto”. Când fotografiezi în modul automatic îi comunici aparatului tău să ia toate deciziile în legătură cu setările de expunere când sunt făcute pozele. Aparatul tău va face cele mai bune presupuneri în legătură cu setările de expunere bazate pe cantitatea şi tipul de lumină ce loveşte în senzorul aparatului.


Dar dacă înveţi cum să fotografiezi dincolo de modul automatic vei câştiga mai mult control asupra setărilor de expunere şi poţi fi mult mai creativ cu fotografiile tale. Chiar dacă nu înţelegi ce înseamnă diafragma şi viteza de expunere, începe fotografiind în modul Program şi foloseşte ceea ce se numeşte Compensarea Expunerii (explicată mai jos).


Modul Program


MOdul program


Modul Program este asemănător celui automatic prin faptul că stabileşte setările de expunere pentru poza pe care o faci; totuşi, în acest mod tu poţi controla mai bine cât de multă lumină este permisă să intre în aparat. Dacă fotografiezi o poză în modul Automatic şi apoi fotografiezi acelaşi subiect în aceleaşi condiţii de lumină în modul Program cu setările lor implicite, ar trebui să arate destul de asemănător. Dar în modul Program, poţi folosi ceea ce se numeşte Compensarea Expunerii pentru a ajusta lumina. Caută în manualul aparatului foto cum să schimbi modul de fotografiere în P sau Program.


Compensarea Expunerii


Dacă observi că unele poze ies prea întunecate sau prea luminate sau că par monotone şi le lipseşte contrastul, poţi folosi compensarea expunerii pentru a ajusta lumina ce pătrunde în aparat. Poţi folosi această caracteristică doar în modul Program, Aperture Priority, Shutter Priority sau modul Manual. În mod normal este dezactivată în modul Automatic, deoarece, dacă îţi aminteşti, tu îi comanzi aparatului să ia toate deciziile în locul tău.


Compensarea expunerii este o caracteristică care constă în mod normal într-un aparat de măsură de la minus la plus ce controlează cantitatea de lumină pătrunzând în aparat. Selectarea la stânga înseamnă că mai puţină lumină va lovi senzorul digital. Mişcându-l spre dreapta permite ca mai multă lumină să lovească senzorul. Vezi ilustraţia de mai jos.


Configurare aparat foto


În mod normal ar trebui să muţi aparatul de măsură la 1-2 opriri în fiecare parte. Imaginile de mai jos ilustrează utilizarea compensării expunerii la fotografii cu setări diferite.


Configurare aparat foto


Caută compensarea expunerii în manualul tău şi descoperă cum să o foloseşti pe aparat. Poate face o mare diferenţă în expunerea sau calitatea luminii pozelor tale.


Vezi şi acest videoclip: https://www.youtube.com/watch?v=R0Oya961CXQ pentru a învăţa mai mule despre compensarea expunerii.


Fotografierea continuă

Cele mai multe aparate digitale contemporane vin cu caracteristici de fotografiere continuă sau multiplă, ceea ce permite realizarea de mai multe fotografii pe secundă. Din experienţa mea, această caracteristică lucrează mai eficace pe aparatele DSLR, decât pe aparatele compacte sau point-and-shoot. Un Canon 50D poate prinde maxim 6,3 fotografii pe secundă, în timp ce un aparat compact Canon Powershot G9 reuşeşte doar 0,7 fotografii pe secundă. Cât de bine funcţionează această caracteristică depinde de asemenea şi de viteza cardului tău de memorie, setările de expunere şi condiţiile de lumină în care fotografiezi. Caracteristica poate fi folositoare pentru fotografia sportivă sau pentru a face fotografii prin surprindere copiilor în timp ce se joacă.


Autodeclanşator

Dacă eşti principalul fotograf în familia ta,  cel mai probabil nu eşti inclus în multe poze pe care le faci. Un autodeclanşator poate fi folositor pentru acest tip de fotografii.


De asemenea, un autodeclanşator este un bun mod să faci fotografii din prim plan la, să zicem, o floare sau un produs Ebay. Prin folosirea unui autodeclanşator sau unui tripod vei avea aparatul mai puţin tremurat pentru fotografiile în modul macro şi astfel vei avea mai puţine poze bruiate.


Dacă vrei mai multă flexibilitate, dincolo de un autodeclanşator programat la un anumit timp, caută pe Google dispozitivul de declanşare la distanţă pentru aparatul tău DSLR. Vei vedea că este un accesoriu folositor pentru toate tipurile de fotografii.


Aparat fotografiat

Ghid foto: exerciţii pentru începători (5)


Articolul este traducerea ghidului The Essential Guide of photography, publicat de MakeUseOf.com, cu acordul editorului.
Traducere: Alice – Andreea Mareşi

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.