Stoicul grec Epictet scria că ”Oamenii sunt deranjaţi nu de lucrurile în sine, ci de percepţia pe care o au despre acestea”. Un studiu recent asupra a 185 de copii şi adolescenţi, 88 de taţi şi 97 de mame arată cum acest principiu se aplică în cazul fricii pe care o manifestă copiii faţă de dentist.
Copiii nu sunt speriaţi de vizitele la dentist, ci doar de semnificaţia lor
Este un subiect important pentru că mulţi copii evită dentistul de frică şi cam jumătate dintre adulţii care se tem de dentist regăsesc rădăcinile acestei frici în copilăria lor.
Antonio Crego şi colegii săi au evaluat teama copiilor faţă de dentist, orice experienţă neplăcută prin care au trecut în timpul tratamentului stomatologic, personalitatea lor, temerile lor relative şi ceea ce este mai important pentru acest studiu, ”vulnerabilitatea lor cognitivă”. Aceasta din urmă analizează cât de mult au copiii sentimente necontrolate (de ex. se simt prinşi în capcană), experimentează lipsa predictibilităţii (nu ştiu ce urmează să se întâmple), simt pericolul (faptul că se aşteaptă la durere) şi dezgustul (li se întoarce stomacul pe dos) când trebuie să meargă la dentist. Mamele şi taţii au răspuns la aceleaşi chestionare.
Cum era de aşteptat, toţi factorii non-cognitivi au fost asociaţi cu frica de dentist a copiilor. Deci dacă au trecut printr-o experienţă neplăcută în timpul tratamentului stomatologic, dacă au un temperament mai fricos şi dacă au părinţi fricoşi, toate acestea contribuie ca ei să fie şi mai speriaţi de vizita la dentist. Dar niciuna dintre acestea nu este atât de legată de frica copiilor de dentist pe cât este vulnerabilitatea lor cognitivă, care adaugă un procent de 20% în variaţia nivelului fricii.
Deosebit de frapantă a fost descoperirea că o experienţă neplăcută nu mai avea nicio legătură cu frica de dentist atunci când se lua în considerare vulnerabilitatea cognitivă. Ideea este că o experienţă neplăcută la dentist duce la o mai mare frică de acesta doar dacă le amplifică copiilor sentimente precum lipsa de control sau percepţia pericolului. Dintre diversele componente ale vulnerabilităţii cognitive a copiilor, dezgustul a fost perceput ca fiind sentimentul cel mai strâns legat de frica de dentist.
O altă descoperire a fost asocierea dintre vulnerabilitatea cognitivă a copiilor şi cea a părinţilor. Deşi nu există nicio dovadă palpabilă că părinţii îşi transferă modul de gândire copiilor lor, cercetătorii sunt de părere că ar putea exista un fel de ”transfer cognitiv” în rândul membrilor familiei. Ceea ce sugerează că toate intervenţiile şi campaniile menite să îi încurajeze şi să îi asigure pe copii că nu li se întâmplă nimic rău dacă merg la dentist, trebuie să se adreseze şi părinţilor.
Studiul a mai dezvăluit şi alte curiozităţi – frica de dentist a copiilor mai mici de 13 ani este mai mult legată de frica tatălui faţă de dentist; pentru adolescenţii peste 13 ani, frica lor este legată de cea a mamei. În general, vulnerabilitatea cognitivă s-a dovedit mai prezentă în rândul adolescenţilor, poate datorită accelerării procesului gândirii mature.
Împreună cu colegii săi, Crego susţine că ”abordarea cognitivă poate explica de ce unii copii au o teamă de dentist după ce au trecut printr-o experienţă neplăcută în timpul tratamentului stomatologic şi cum anxietatea faţă de dentist se poate transmite de la părinţi la copii.”
Traducere de Daniela Albu după children-arent-scared-of-nasty-dentist, cu acordul autorului.
