Timp de mai mulţi ani, psihologii au dat acelaşi răspuns pe care îl dă orice pesimist: nu, personalitatea oamenilor nu se schimbă. În ultimii 15 ani au apărut şi alte opinii. Este posibil oare ca una dintre cele mai vechi întrebări despre personalitate să-şi fi găsit în sfârşit răspunsul?
Caracterul statornic al personalităţii a fost considerat ca fiind un fapt cu atât mai valabil odată cu atingerea vârstei de 30 de ani. Se admitea că, dacă până la acest moment oamenii preferau propria companie (o manifestare a introversiunii) sau erau excesiv de nervoşi, ei aveau tendinţa să rămână aşa.
În ultimii 15 ani, însă, acest punct de vedere s-a schimbat. Acum apar dovezi că există o anumită schimbare şi că personalitatea nu se rigidizează la vârsta de 30 de ani. De fapt, oamenii nu dau exact aceleaşi răspunsuri la chestionarele de personalitate, în diferite momente ale vieţii lor. Dar sunt aceste schimbări semnificative? Nu s-ar putea ca diferenţele să fie legate mai mult de raportarea la teste decât la viaţa reală?
Pentru a stabili aceasta, trebuie văzut dacă modificările tipice de personalitate observate în timp afectează cu adevărat viaţa oamenilor. De exemplu, personalitatea caracterizată printr-un nivel ridicat de neuroticism (termen folosit de H.J.Eynseck pentru a desemna anxietatea şi instabilitatea emoţională a unei persoane - n.tr.) este asociată cu probleme de sănătate mintală. Este, prin urmare, posibil ca o reducere a nivelului de neuroticism să ducă la o sporire semnificativă a gradului de satisfacţie pe care persoana îl are în viaţă?
Astfel de întrebări şi-au pus Boyce et al. (2013) cu privire la toate cele cinci aspecte sintetice ale personalităţii: extraversia, caracterul agreabil, deschiderea spre experienţă, conştiinciozitatea şi, desigur, neuroticismul. Ei au vrut să vadă dacă schimbările produse în aceste dimensiuni de-a lungul anilor au antrenat schimbări în ceea ce priveşte starea de bine a subiecţilor.
Pentru aceasta s-au folosit datele unui mare sondaj australian realizat pe un număr de 8625 de persoane, desfăşurat într-o perioadă de peste doi ani. Ce tip de schimbări au adus doi ani din viaţa acestor persoane? S-a schimbat personalitatea lor? Şi dacă da, s-a schimbat satisfacţia lor faţă de propria viaţă odată cu aceasta?
În primul rând, ei au confirmat faptul că personalitatea este cel mai puternic predictor al satisfacţiei faţă de propria existenţă. Acest lucru este bine stabilit şi ne ajută să ne explicăm de ce unii oameni care au totul nu sunt niciodată mulţumiţi şi alţii care nu au aproape nimic par destul de fericiţi cu viaţa lor. Pentru că nu doar ceea ce ai te face mulţumit (sau nu), ci ceea ce crezi tu despre asta. Iar aceste obiceiuri de apreciere sunt puternic influenţate de personalitate.
În al doilea rând, ei au confirmat faptul că personalitatea oamenilor s-a schimbat în cursul acelei perioade de doi ani. Într-adevăr, gradul de schimbare a personalităţii în cei doi ani a fost echivalent cu schimbările din alte variabile demografice, cum ar fi starea civilă, statutul ocupaţional şi venitul.
Cea mai importantă descoperire, însă, a fost faptul că aceste schimbări ale personalităţii s-au asociat cu schimbări semnificative survenite în satisfacţia faţă de propria viaţă. Puterea efectului a fost aproape dublă faţă de toate celelalte aspecte circumstanţiale combinate. Cu alte cuvinte, schimbarea aspectelor tipice de personalitate are un efect mai mare asupra satisfacţiei faţă de propria viaţă decât toate modificările tipice ale împrejurărilor de viaţă, cum ar fi venitul sau starea civilă, însumate.
Aceasta arată destul de convingător nu doar că oamenii se schimbă în timp, ci că aceste schimbări de personalitate pot avea efecte semnificative asupra modului în care ne trăim viaţa.
Traducere de Maricica Botescu după can-peoples-personality-change, cu acordul autorului. Credit imagine: Marco Belluci.
