Legatura intre creier si geneŞtim o mulţime de lucruri despre influenţele relative genetice şi de mediu asupra inteligenţei medii şi a handicapurilor de învăţare, dar cunoaştem mult mai puţine despre rolul genelor în cazul abilităţilor cognitive excepţionale (ceea ce am putea numi genialitate, talent înnăscut).

 

 

 

O nouă ”mega-analiză” a 11000 de perechi de gemeni, cu vârste cuprinse între 6 şi 71 de ani, a ajutat la acoperirea acestei lipse. Rezultatele sugerează că genele exercită o influenţă semnificativă asupra abilităţilor cognitive excepţionale, influenţă similară ca magnitudine cu aceea exercitată de ele asupra gradului mediu de inteligenţă. Descoperirile contrazic varianta ”ipotezei discontinuităţii” – ideea că aportul relativ al naturii şi educaţiei creează abilităţile excepţionale.

Claire Haworth şi colegii săi de la nou-înfiinţatul consorţiu Genetica Abilităţilor Cognitive Înalte (GACI) au reunit datele strânse în cadrul a şase studii, implicând gemeni din patru ţări – Marea Britanie, Olanda, Australia şi SUA. Combinarea atâtor date le-a permis să restrângă analiza la participanţii din primele 15 procente la capitolul inteligenţă, păstrând totuşi suficient material pentru testele statistice.



Comparând nivelurile de inteligenţă ale perechilor de gemeni identici (care au în comun toate genele) cu cele ale perechilor de gemeni non-identici (care au în comun doar jumătate dintre gene, ca fraţii normali), studiul a arătat că diferenţele genetice explicau aproximativ o jumătate dintre variaţiile găsite în cazul inteligenţei superioare, în timp ce factorii de mediu - aceia comuni pentru gemeni, cum ar fi educaţia şi modul de creştere – explicau doar 28% din variaţii. Procentele rămase corespund unor influenţe de mediu unice (experimentate de unul singur dintre gemeni) şi altor factori necunoscuţi.

Nivelul observat al influenţei genetice asupra inteligenţei excepţional de ridicate este similar aceluia descoperit de cercetători în cazul gradului normal de inteligenţă pentru acelaşi eşantion de gemeni, iar asta sprijină ideea că abilităţile cognitive excepţionale se află pe aceeaşi treaptă cu gradul normal de inteligenţă, fiind cel mai probabil supuse aceloraşi influenţe genetice şi de mediu. Totuşi, dovada finală că aceleaşi gene afectează distribuirea inteligenţei ridicate şi pe a celei normale nu va fi descoperită până când acestea nu vor fi identificate prin testări ADN ale participanţilor înzestraţi şi ale celor din grupul de control.

Trebuie să se ia în seamă faptul că aportul menţionat al genelor şi al mediului nu este invariabil. Aceste estimări reflectă mai degrabă nivelul de variaţie explicat de factorii genetici şi de mediu în cazul acestui grup de gemeni participanţi la un anumit moment. Generalizarea acestor factori este, totuşi, încurajată de mărimea şi de caracterul internaţional al eşantionului. Una din lipsuri ar fi aceea că investigarea celor mai buni 15% participanţi pe baza testelor de inteligenţă ar putea să nu fie suficientă pentru a cuprinde influenţele care afectează doar abilităţile cognitive excepţionale.

Sperăm că studiul nostru, numeroasele şi interesantele întrebări legate de abilităţile cognitive superioare rămase fără răspuns şi importanţa studierii ambilor poli ai distribuţiei abilităţilor vor stimula cercetările extrem de necesare asupra geneticii abilităţilor cognitive superioare”, au spus cercetătorii.

 

 

Traducere după: The influence of genes on exceptional mental ability, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.