NostalgieÎn decursul ultimilor ani, s-a acumulat un mare număr de studii care demonstrează beneficiile nostalgiei. De exemplu, rememorarea trecutului poate combate singurătatea şi poate elimina disconfortul pe care îl resimţim când ne gândim la moarte.

 

 

 

Acum, o echipă condusă de Xinyue Zhou a demonstrat că nostalgia oferă şi un confort fizic, încălzindu-ne şi crescându-ne toleranţa la frig.

Cercetătorii şi-au început investigaţia rugând 19 persoane să ţină un jurnal al activităţilor lor nostalgice timp de 30 de zile consecutive. S-a dovedit că participanţii se lăsau în voia reveriilor nostalgice cu precădere în zilele mai reci.

În continuare, psihologii au recrutat 90 de studenţi din China şi i-au aşezat pe unii dintre ei într-o cameră rece (20 oC), pe unii într-o cameră cu o temperatură confortabilă (24 oC) şi pe alţii într-o cameră caldă (28 oC). Studenţii au fost rugaţi să spună cât de nostalgici se simţeau referitor la lucruri precum ”muzica” sau ”prietenii pe care i-au cunoscut”. Descoperirea a fost de această dată că studenţii din camera mai rece tindeau să fie mai nostalgici (cei din camera confortabilă şi din cea caldă nu au prezentat diferenţe).


 

 

Un al treilea studiu a fost realizat online cu participanţi olandezi şi a implicat ascultarea unor cântece despre care se ştie că provoacă sentimente de nostalgie. Studenţii care au spus că muzica i-a făcut să se simtă nostalgici tindeau să spună şi că muzica îi încălzea fizic. Un al patrulea studiu implicând studenţi chinezi a dezvăluit că cei care se simţeau nostalgici percepeau camera în care se aflau ca fiind mai caldă.

În cele din urmă, cercetătorii au instruit 64 de studenţi chinezi să se gândească fie la un eveniment obişnuit, fie la unul nostalgic din trecut şi apoi să-şi ţină mâna într-o găleată cu apă îngheţată cât de mult puteau. Aţi ghicit – studenţii care se lăsau în voia nostalgiei au reuşit să-şi ţină mâna în apă mai mult timp. Ceea ce este important e că legătura dintre nostalgie şi toleranţa mai mare la durere nu a fost mediată de diferenţe ale nivelurilor generale de sentimente pozitive sau negative, ceea ce sugerează că efectul este asociat strict cu nostalgia, nu doar cu o stare mai bună.

Bazându-se pe descoperirile lor, Zhou şi colegii săi sugerează că nostalgia are o funcţie homeostatică, permiţând minţii să se întoarcă la anumite stări pozitive, inclusiv stări de confort fizic. Echipa lui Zhou spune că asta e în concordanţă cu declaraţiile supravieţuitorilor din lagărele de concentrare, care afirmau că au făcut faţă foamei amintindu-şi de mese delicioase din trecut. Această funcţie homeostatică este coroborată şi cu dovezi neurologice, care arată că aceeaşi regiune cerebrală - cortexul insular anterior - este implicată şi în reprezentarea stării fiziologice a corpului, şi în conştientizarea emoţională.

Dacă nostalgia joacă acest rol de ”ca şi cum”, permiţându-ne să călătorim mental în stări pozitive, ea ridică o întrebare evoluţionistă interesantă legată de motivaţie – beneficiul adaptiv ale acestei funcţii homeostatice este evident, însă, dus prea departe, ar putea el să se transforme în mulţumire de sine sau supunere?

Cercetătorii au spus că e nevoie de mai multe investigaţii pentru a vedea dacă nostalgia poate combate şi alte forme de disconfort fizic, în afară de frig. Asemenea descoperiri ”ar putea consacra nostalgia drept o remarcabilă adaptare bazată pe capacitatea umană de a gândi prin raportare la trecerea timpului şi de a reflecta asupra sinelui, adaptare care oferă un mecanism excelent de a ancora organismul în stări anterioare plăcute”, au spus ei.

 

 

Traducere după: Feeling chilly? Indulge in some nostalgia, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.