Exersând la vioarăPentru a-ţi executa sarcinile cu mai puţin efort, exersează până dincolo de perfecţiune. Indiferent dacă eşti atlet, muzician sau un pacient care reînvăţa să meargă în urma unui atac cerebral, practica te face perfect, dar mai multă practică te face şi mai eficient.

 

 

 

 

Acestea sunt rezultatele surprinzătoare ale unui studiu realizat la Universitatea din Colorado. Studiul, efectuat de către asistentul profesor Alaa Ahmed, a urmărit felul în care subiecţii testelor învăţau anumite mişcări de întindere a mâinii pentru a apuca ceva utilizând un braţ robotic. Rezultatele au arătat că şi după ce o sarcină de întindere a mâinii a fost învăţată, iar descreşterea corespunzătoare a activităţii muşchilor a atins un nivel stabil, pierderile generale de energie ale subiecţilor continuau să scadă. La finalul exerciţiului, pierderea metabolică netă măsurată în consumul de oxigen şi cantitatea de dioxid de carbon eliminat prin respiraţie scăzuse cu 20 de procente.

 



“Mesajul acestui studiu este acela că pentru a efectua o sarcină cu mai puţin efort, continuă să exersezi, chiar şi după ce ai impresia că ai învăţat exerciţiul” spune Ahmed, din departamentul de fiziologie integrativă. “Am demonstrat că există un avantaj în a exersa încontinuu, dincolo de orice modificare vizibilă în nivelul performanţei.”

O lucrare cu acest subiect a fost publicată pe data de 8 februarie în Journal of Neuroscience. Printre co-autorii studiului se numără Helen Huang (care şi-a luat de curând doctoratul) şi profesorul Rodger Kram, ambii făcând parte din departamentul de fiziologie integrativă. Costul studiului a fost acoperit de National Institutes of Health.


Studiul a inclus 15 participanţi dreptaci care au utilizat un mâner de pe un braţ robotic, asemănător unuia de comandă pentru jocuri, pentru a controla un cursor de pe un ecran de calculator. Cerinţele includeau pornirea de la o poziţie prestabilită pentru a atinge o ţintă de pe ecran şi includea atât mişcări ale mâinii îndreptate spre interior, cât şi spre exterior.


Ca parte a studiului, subiecţii au trebuit să exercite mai multă energie în unele mişcări de atingere a ţintei atunci când braţul robotic crea un câmp de forţă, determinând participanţii să se mişte înapoi, în timp ce mişcau cursorul spre ţintă. Cu practicarea repetată a mişcării braţului robotic împotriva câmpurilor de forţă, subiecţii învăţau exerciţiul nu doar reducând numărul greşelilor, dar şi reducând efortul depus.

Subiecţii testului au desfăşurat în primul rând o serie de 200 de exerciţii de atingere a ţintei fără un câmp de forţă care să li se opună, apoi două seturi a câte 250 de exerciţii fiecare cu opunere contra câmpului de forţă. Experimentul s-a încheiat cu încă 200 de exerciţii fără câmp de forţă. În timpul testelor, a fost utilizat un metronom pentru a-i anunţa pe subiecţi să mişte braţul robotic la fiecare două secunde spre ţintă.

Fiecare subiect purta pe nas o clamă şi respira printr-un muştiuc pentru a însemna într-o diagramă nivelurile de consum de oxigen şi producţie de dioxid de carbon, o măsurare a metabolismului. Echipa de cercetători a colectat, de asemenea, date electromiografice de suprafaţă plasând electrozi pe cei şase muşchi ai părţii superioare a braţelor care sunt utilizaţi în timpul proceselor de atingere a ţintei: pectoralul major, deltoidul posterior, bicepsul brahial, tricepsul brahial, tricepsul lateral şi brachioradialis.

“Ceea ce este unic în studiul nostru este faptul că suntem primii care măsoară consumul metabolic în plus faţă de activitatea musculară în timpul desfăşurării unui exerciţiu de atingere a ţintei,” a spus Huang, care a condus cea mai mare parte a cercetării şi a fost autor al studiului din Jurnalul Neurostiintei. “Rezultatele sunt surprinzătoare şi pun la îndoială credinţa general acceptată conform căreia activitatea musculară explică în întregime modificările în metabolism.”

Studiul sugerează faptul că mişcările eficiente implică atât procese biomecanice eficiente, cât şi o procesare neuronală eficientă sau gândire. “Bănuim că scăderea proceselor metabolice implică o activitate la nivelul creierului mai eficientă,” a precizat Ahmed. “Creierul adaptează trăsăturile fine ale activităţii muşchilor braţului, determinând astfel şi alţi muşchi să reacţioneze sau îşi reduce propria activitate pentru a face mişcările mai eficiente.”

Rezultatele ar putea fi aplicate, de exemplu, în cazul pacienţilor care se recuperează în urma atacurilor cerebrale care trebuie să reînveţe să meargă. Procesul de reabilitare nu trebuie neapărat să înceteze dacă pacientul atinge nivelul optim al performanţei. Practică continuă reduce procesele metabolice pe care le necesită exerciţiul, un indiciu a faptului că creierul continuă să înveţe ceva.

“Utilizând sistemul robotic, putem înţelege principiile care stau la baza controlului mişcărilor oamenilor şi putem aplica aceste idei pentru a proiecta programe de reabilitare care să permită pacienţilor cu atac cerebral să reînveţe mişcările mai repede, să reţină ceea ce au învăţat şi să folosească acele învăţăminte şi în cadrul altor exerciţii.”

În concluzie, fie că vorbim despre repetarea unei piese muzicale de mai multe ori, chiar şi după ce ştii notele pe de rost şi te încadrezi perfect în timp, fie despre aruncarea unei mingi, fie despre mânuirea rachetei după ce antrenorul iţi spune că o faci perfect, se pare că există totuşi un beneficiu în a continua să exersezi. Doar pentru că cineva poate face un exerciţiu perfect, nu înseamnă că nu există un beneficiu în plus în a continua să exersezi.

 


Textul este traducerea articolului Effort, cu acordul editorului.
Traducere: Teodora Maria Petroi

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.