O pisică este, desigur, o pisică. Leii sunt tot pisici, aşa cum sunt leoparzii, lincşii şamd; familia "Felidae" conţine 41 de specii în total. Dar ce putem spune despre alte specii apropiate, ca cea a hienelor ori a mangustelor? Aceste animale nu sunt în familia pisicii, ci în familii separate. Aşadar, de ce sunt anumite specii grupate în aceeaşi familie, iar alte separate în familii diferite?
Poate fi surprinzător, dar nu există un răspuns general acceptat, deşi astăzi ştim foarte multe despre relaţiile evolutive dintre grupuri ca, de exemplu, mamiferele. Ştiinţa a progresat şi aşa ar trebui să facem şi noi din perspectiva clasificării vieţii pe Pământ.
Taxonomia este ştiinţa care clasifică speciile (ca Homo sapiens) în grupuri mai largi, ordinele (ca primatele) ori regnurile (ca Animalia).
Abordările curente îşi au originea în secolul al XVIII-lea, în lucrările lui Carl Linnaeus (sau Carl von Linné, nume luat după înnobilare). Acesta vedea toate fiinţele de pe Pământ ca fiind creaţia lui Dumnezeu şi le-a aşezat în grupuri ierarhice în funcţie de cât de asemănătoare i-au părut.
Teoria evoluţiei nu exista nici măcar în stadiul de proiect în vremea lui Linnaeus. Astăzi, în schimb, dispunem de o cantitate enormă de date ADN şi fosile pentru a putea crea o hartă din care să rezulte cum şi când s-au separat diferitele specii.
Care animal face parte şi care nu din familia pisicii?
Taxonomiștii moderni ţintesc, prin urmare, să-şi bazeze deciziile privind clasificarea vieţuitoarelor pe relaţii evolutive, dar procesul rămâne încă subiectiv şi nu au fost încercări de a utiliza practici standardizate privind toate speciile existente.
Grupurile taxonomice ca păsările şi mamiferele reprezintă "clase" în sistemul actual de clasificare, care sunt apoi divizate în ordine, familii şi genuri. Cercetările noastre folosesc ultimul "arbore" evoluţionist pentru păsări şi mamifere pentru a demonstra că ceea ce folosim astăzi ca şi clasificare nu are soliditatea necesară.
Puteţi intra pe OneZoom pentru a vizualiza arborele vieţii
Pentru a rezolva problemele existente, noi putem folosi arbori evoluţionişti ai vieţii în mod direct pentru a crea ierarhii taxonomice. Am aplicat o tehnică numită "grupare temporală" (eng. temporal banding) păsărilor şi mamiferelor, creând noi clasificări pentru a reduce divergenţele evolutive în cadrul grupurilor la minimum. După această regulă 70% dintre grupurile de păsări şi 61% dintre grupurile de mamifere trebuie să fie reclasificate.
Diavolul se află în detalii
Biologii au determinat principalele ordine taxonomice destul de solid: am descoperit că grupuri mari, care papagalii, pasărea colibri, iepurii, oposumii şi altele au fost inventariate constant. Dar clasificarea poate merge mai în profunzime: sunt 372 de specii de papagali, grupate în 86 de genuri. Aceste grupări nu sunt mai bune decât dacă ar fi fost alcătuite la întâmplare.
Studiul nostru a luat în calcul relaţiile din interiorul unor grupuri taxonomice pe care cercetătorii le folosesc în mod obişnuit.
Acest tip de dezbatere nu este dedicat doar oamenilor de ştiinţă, întrucât aceste clasificări au impact asupra alegerilor noastre privind speciile studiate, dar şi asupra modului în care ne comunicăm observaţiile efectuate asupra naturii.
Pitulicea Xenicus gilviventris din Noua Zeelandă ne asigură un foarte bun exemplu. Aceasta reprezintă o specie unică, care nu este apropiată de alte specii de pitulice. Atunci când am clasificat păsările într-o manieră ştiinţifică, această pitulice şi-a creat propriul ordin taxonomic, evidenţiind astfel unicitatea sa evolutivă.
Pitulicea Xenicus gilviventris
Într-un alt exemplu, familia câinilor (Canidae) şi familia pisicii (Felidae) au un număr similar de specii, în sistemul clasic de clasificare, familia pisicii incluzând zibetele, hienele, mangustele, fosele (Cryptoprocta ferox) şi altele. Ca rezultat, familia pisicii conţine de patru ori mai multe specii decât familia câinelui, care rămâne neschimbată.
Pentru că aceste noi familii sunt clasificate în mod ştiinţific, acestea ne spun ceva despre evoluţia grupurilor: pisicile s-au diversificat mai mult decât câinii într-o perioadă similară.
Un exemplu din zona păsărilor îl reprezintă bufniţele, care sunt actualmente în ordinul Strigiformelor şi care s-au împărţit în două noi ordine: bufniţe de hambar (eng. barn owls) şi bufniţe propriu-zise. Aceste două grupuri prezintă prea multe diferenţe, sunt prea depărtate pentru a fi catalogate împreună.
Acest tip de grupare pe bază evolutivă este controversat şi mulţi taxonomişti încă simt că o clasificare ar trebui focalizată pe caracteristicile fizice, pe similaritatea morfologică. Totuşi, acest accent pe modul în care arată un animal nu reprezintă o abordare solidă, ştiinţifică.
Un sistem de clasificare bazat pe morfologie are sens în teorie, dar în practică duce la un înalt nivel de subiectivitate. Este greu de imaginat o abordare obiectivă fundamentată pe morfologie care să poată fi aplicată tuturor vieţuitoarelor. Cum ar putea cineva evalua diferenţele dintre o bacterie şi un animal?
În prezent are loc o adevărată revoluţie în materie de tehnologie a ADN-ului, iar cunoştinţele noastre privitoare la arborele vieţii se îmbunătăţesc rapid.
Studiul nostru demonstrează o abordare care poate încorpora informaţiile disponibile în modul în care clasificăm lumea vie.
Traducere după Its time to revise how we classify life
