O operaţie simplă, rapidă permite femeilor să producă ovule tinere pe măsură ce acestea îmbătrânesc şi ar putea întârzia chiar şi instalarea efectelor menopauzei cu zeci de ani. O tehnologie controversată ar putea reprezenta sfârşitul pentru ceasul biologic.
Ceasul a început să ticăie pentru T. Wilson în 2008 când aceasta a împlinit 36 de ani. Ea era divorţată de şapte ani şi fiind chirurg stagiar abia avea timp să doarmă, cu atât mai puţin să aibă întâlniri. Dar datorită faptului că fertilitatea sa se afla în scădere, momentul unei sarcini nu mai putea fi amânat. Confruntată cu posibilitatea de a nu mai fi niciodată mamă, Wilson a început să fie cuprinsă de sentimentul de frică.
Ea a vrut să rămână în continuare fertilă, dar nu era mulţumită de tehnologia pe care o avea la dispoziţie. În acel moment, opţiunea preferată de mii de femei din toată lumea era să îşi congeleze ovulele, dar Wilson a fost descurajată de perspectiva unor preparate injectabile hormonale, a costului ridicat şi a timpului în care trebuia să lipsească de la lucru. Apoi, ea l-a consultat pe Dr. Sherman Silber, un chirurg din St Louis, Missouri, care a sugerat că ar putea dori să pună în bancă unul din ovarele sale.
Este o opţiune aflată în stadiul de experiment. Până în prezent, a avut succes doar în cazul unui număr foarte mic de femei a căror fertilitate a fost afectată de boli cum ar fi cancerul. Dar un număr tot mai mare de clinici, inclusiv cea a lui Silber, au început să ofere această şansă femeilor sănătoase, care ca şi Wilson, sunt în căutarea unei metode de a-şi asigura fertilitatea.
Extinderea utilizării tehnologiei la femeile sănătoase în acest fel se dovedeşte a fi controversată, fiind departe de a fi suficient testată. Reprezintă însă o opţiune interesantă. Pentru că promite un mod mai sigur de a prelungi perioada în care femeia este fertilă, băncile de ţesut ovarian ar putea îndeplini în cele din urmă promisiunea realizată la început de a crea un medicament care controlează naşterea: le va oferi femeilor timpul suficient necesar pentru a decide când şi dacă într-adevăr vor alege maternitatea. Cu toate acestea, aceasta este doar o parte a farmecului. Mai provocator, tehnologia ar putea inaugura o revoluţie fundamentală a modului în care îmbătrânesc femeile.
Încadrarea acestei pilule care dirijează naşterea în rândul descoperirilor revoluţionare ar fi aproape un clişeu. În perioada 1970 - 2006 în Statele Unite vârsta medie la care mamele năşteau pentru prima dată a crescut de la 21,4 la 25 de ani şi numărul de femei care au dat naştere primului copil la 35 de ani sau după ceastă vârstă a crescut de aproape opt ori. Tendinţa s-a răsfrânt în toată Europa, Asia şi cea mai mare parte a lumii dezvoltate. Libere să urmeze învăţământul superior şi să acorde mai mult timp carierei lor înainte de a întemeia o familie, numărul de femei din rândul angajaţilor a crescut foarte mult, în special în profesiile anterior dominate de bărbaţi, cum ar fi știința şi medicina.
Dar pentru toate aceste progrese, controlul naşterii a introdus, de asemenea, noţiunea opresivă a ceasului biologic care ticăie. În 1990, medicii care studiază reproducerea au început să vorbească despre o epidemie de infertilitate: astăzi, un procent estimat de 10% dintre cuplurile din întreaga lume nu reuşesc să conceapă în termen de un an.
Cumpărarea timpului
Pentru aproximativ o treime din cupluri, problema se datorează declinului natural al fertilităţii femeilor. O fată nou-născută are aproximativ 300.000 de ovule imature sau oocite în fiecare ovar. Înainte se credea că această rezervă ar reprezenta toate ovulele pe care o femeie ar putea să le aibă vreodată. Deşi această dogmă a fost răsturnată în februarie, rezervele de ovule scad în mod incontestabil de-a lungul timpului. Aceasta înseamnă că pentru o femeie de vârstă medie, şansa de a rămâne însărcinată într-o anumită lună este de cinci ori mai mică la o vârstă cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
În 1970, tratamentele pentru fertilitate cum ar fi criogenarea ovulelor au apărut ca o modalitate de a prelungi vârsta maximă până la care o femeie putea concepe. Însă aceste tratamente şi-au făcut apariţia nu fără a atrage atenţia asupra anumitor aspecte. Dacă Wilson şi-ar fi dorit să recurgă la criogenarea ovulelor ar fi fost necesar să urmeze două săptămâni de tratament hormonal oral şi injectabil şi să efectueze o serie de ecografii pentru a monitoriza maturarea ovulelor - un regim care poate provoca modificări ale dispoziţiei şi care nu putea fi încadrat în programul său de lucru istovitor. Şi fiecare dintre aceste serii intense hormonale, costisitoare, consumatoare de timp ar produce în jur de numai 12 ovule.
Din contră, prin recurgerea la o bancă de ţesut ovarian, se pot conserva teoretic sute de ovule prelevate cu ajutorul unei intervenţii laparoscopice de scurtă durată.
Silber i-a explicat lui Wilson că va efectua trei incizii mici la nivelul abdomenului inferior. Prelevarea majorităţii ovarului său drept ar dura în jur de 15 minute. Apoi urma să recolteze stratul bogat în ovule de la suprafaţa ovarului şi să îl împartă în aproximativ o jumătate de duzină de benzi mici pe care să le introducă în chimicale asemănătoare antigelului şi să le păstreze în interiorul unui rezervor de azot lichid.
Odată ce Wilson era pregătită să aibă un copil, Silber urma să reimplanteze ţesutul ovarian dezgheţat în partea de sus a ovarului rămas. Dacă totul decurgea bine, în termen de câteva luni, acest ţesut avea să înceapă să genereze ovule relativ mici, făcând posibilă concepţia naturală.
Wilson avea disponibili banii necesari pentru operaţie şi criogenare - aproximativ $ 7000 - astfel încât la două luni după ce a împlinit 37 de ani, ea a efectuat operaţia. Odată ce avea ţesutul criogenat, Wilson afirmă, "am oprit practic timpul".
Cel puţin, aceasta este promisiunea.Tehnologia abia acum începe să evolueze. Din 2004 până în prezent, au fost născuţi doar 19 copii cu ajutorul ţesutului ovarian criogenat, trei dintre ei de către aceeaşi femeie. Toţi au fost născuţi de către mame care nu au avut nici o altă alternativă datorită cancerului (Annals of Medicine, vol 43, p 437).
Tehnica a fost iniţial dezvoltată pentru a veni în sprijinul acestor femei. Chimioterapia sau radiaţiile pot conduce la distrugerea organelor reproducătoare ale femeii. Dar dacă aceasta este prea tânără pentru a avea menstruaţie, nu pot fi prelevate ovule pentru criogenare. Prin urmare, în loc să le lase pe fete să rămână infertile, cercetătorii au încercat să găsească o modalitate de a salva întregul organ care produce ovulele.
Datorită progreselor rapide realizate în criogenie şi transplant, eforturile au condus la rezultate. Primul bebeluş a fost născut în 2004 de către o belgiană în vârstă de 32 ani care recursese la criogenarea ţesutului ovarian înainte de a fi supusă chimioterapiei şi radioterapiei pentru tratamentul unui limfom Hodkin. Jacques Donnez, un chirurg de la Universitatea Catolică din Louvain (UCL), Belgia a reimplantat un ţesut care fusese prelevat în urmă cu şase ani şi femeia a rămas însărcinată natural în cursul următorului an (The Lancet, vol 364, p 1405). Încă zece copii au venit de la trei clinici – clinica aparţinând lui Donnez, cea a lui Silber şi clinica Copenhagen University Hospital din Danemarca, condusă de Profesorul de Fiziologie a Reproducerii Claus Andersen. Restul au venit de la o suită de clinici din Europa. Atât Donnez, cât şi Andersen au stocat ţesut provenit de la peste 500 de femei şi Silber de la 68 de femei. Cea mai mare parte a ţesutului ovarian provine de la fete tinere diagnosticate cu cancer care nu vor avea nevoie de acesta timp de un deceniu sau mai mult.
Acestea ridică o problemă serioasă. Deoarece populaţia inclusă în experiment a fost atât de mică numeric, a fost necesară extrapolarea concluziilor cu ajutorul unui număr mic de copii. Donnez susţine că rata de succes a sarcinilor în cadrul clinicii sale şi a lui Andersen este de aproximativ 30%, comparabil cu procedurile recunoscute de până acum cum ar fi criogenia ovulelor şi fertilizarea in vitro (FIV). Cu toate acestea, el avertizează asupra faptului că această estimare se bazează inevitabil pe un număr relativ mic de încercări.
Lipsa de date este principalul obstacol care stă în calea posibilităţii femeilor sănătoase de a beneficia de tehnologie. Pentru cele care au supravieţuit cancerului, criogenarea ovarelor a fost adesea singura lor şansă pentru a putea concepe mai târziu, care pune eşecul în context. Pentru femeile care sunt capabile să conceapă natural, amânarea sarcinii şi bazarea pe un transplant pare mult mai riscantă. Prin urmare, societăţile medicale sunt precaute atunci când vine vorba despre alegerea conservării de ţesut ovarian în bancă.
Dar pentru Wilson, reţinerile au fost irelevante. "Ce alte opţiuni aveam?", spune ea. "Cineva trebuie să fie primul care să fie diferit faţă de ceilalţi."
Orice femeie sănătoasă care decide să recurgă la păstrarea de ţesut ovarian în bancă se expune unui risc. În primul rând riscurile intervenţiei chirurgicale nu sunt de ignorat, inclusiv riscul apariţiei echimozele şi infecţiilor. O reacţie urâtă la anestezic i-au provocat lui Wilson dureri de gât şi vărsături timp de o săptămână.
Mai important, cu toate acestea, este faptul că rămâne neclar cât de mult ţesut ovarian este deteriorat în timpul îngheţării şi prin urmare cât timp ovarul dezgheţat va continua să producă hormoni şi ovule. Studiul lui Andersen arată că ar fi vorba de cinci ani. (Reproductive Biomedicine Online, in press).
Dar poate cea mai importantă întrebare la care trebuie să răspundem este dacă ovulele care au dat naştere sarcinii provin din ţesutul criogenat sau de la nivelul ovarelor care în ciuda încercărilor la care au fost supuse încă funcţionau.
Aceasta este întrebarea pe care Mary Zelinski, un om de ştiinţă asociat al Oregon National Primate Research Center din Beaverton, o abordează împreună cu colegii ei de lucru cu care studiază maimuţele rhesus. Aceste animale au cicluri menstruale similare cu cele ale femeilor. Zelinski îndepărtează ovarelor maimuţelor, criogenează ţesutul şi apoi îl transplantează sub pielea de la nivelul braţului sau abdomenului animalului. În acest fel, ea se poate asigura că toate ovulele provin de la nivelul ţesutului transplant şi nu din ovare care ar putea încă funcţiona. Zelinski afirmă că rezultatele de până acum au fost promiţătoare.
Dincolo de mecanism cu toate acestea, Zelinski este preocupat de lipsa de date pe termen lung referitoare la starea sănătăţii copiilor. Teama ei nu este neîntemeiată. De exemplu, un studiu din 2010 care a înrolat 2,4 milioane de naşteri a relevat faptul că bebeluşii concepuţi prin fertilizare in vitro sunt mult mai susceptibili la a face o formă de cancer în copilărie. Nu se ştie cu certitudine dacă diferenţa este atribuită procedurii în sine sau dacă aceasta este o consecinţă a problemele de infertilitate a părinţilor (Pediatrics, vol 126, p 270).
Deoarece maimuţele au cicluri de viaţă mai scurte, activitatea lui Zelinski ar putea lămuri şi acest aspect. "Aş fi mult mai încrezătoare în privinţa acesteia după ce aş vedea o maimuţă care să ajungă un adult normal şi că această maimuţă ar da naştere propriul său copil normal", spune ea.
Nici una dintre aceste piedici nu i-au oprit pe cercetătorii din domeniul fertilităţii din întreaga lume să bată la uşile chirurgilor care au efectuat procedurile. Andersen începe să aibă atât de multe solicitări încât a început să-şi planifice întâlniri cu şase sau opt de vizitatori o dată. El a predat unui număr de cel puţin 50 de cercetători până în prezent, din ţări printre care se numără şi Iordania, Brazilia, Singapore şi Olanda Aceşti vizitatori doresc să ofere tehnologie femeilor sănătoase.
Silber, care a efectuat procedurile elective a şapte femei, inclusiv cea a lui Wilson, nu este surprins de entuziasmul lor. "Nu este nimic rău în această procedură", spune el. De fapt, păstrarea de ţesut ovarian într-o bancă ar putea avea un beneficiu mult mai important decât prelungirea perioadei în care femeile sunt fertile. Tehnica oferă posibilitatea uimitoare de a opri instalarea menopauzei aşa cum o ştim noi.
În ciuda controverselor pe marginea potenţialului reproductiv al transplanturi ovariene, există puţine îndoieli că procedura restabileşte activitatea hormonală. Acest aspect a fost evident încă de la primul transplant de ţesut ovarian criogenat efectuat cu succes, întreprins pentru a revigora producţia de hormoni la femeie în vârstă de 29 de ani, la care menopauza s-a instalat precoce prin extirparea ambelor ovare. Ea a găsit un doctor care i-a reimplant ţesut pe care îl conservase în bancă şi cu ajutorul tratamentelor hormonale, ea a reînceput să aibă menstruaţie (The New England Journal of Medicine, vol 342, p 1919). Ca şi în cazul ei, aproape fiecare femeie căreia i s-a efectuat transplant a început să producă proprii hormoni în termen de şase luni.
Acest lucru ridică o posibilitate intrigantă pentru femeile ale căror ovare au încetat să mai funcţioneze din cauza vârstei lor. Atunci când încep simptomele menopauzei ar putea fi efectuat un transplant folosind mai multe benzi de ţesut dezgheţate, procedură care ar putea fi repetată la interval de câţiva ani dacă este necesar. Acest lucru ar împiedica apariţia modificărilor de dispoziţie, bufeurilor şi insomniilor caracteristice menopauzei. Mai deosebit este faptul că prelungirea producţiei de hormon natural cu 10 sau 20 de ani ar putea întârzia sau chiar împiedica apariţia osteoporozei, a fragilităţii oaselor, care sunt de obicei cauzate de lipsa de estrogen la femeile mai în vârstă. Folosind ţesutul ovarian stocat, o femeie ar putea să întârzie instalarea menopauzei până la vârsta de 50 sau chiar 60 de ani.
Şi totuşi, nimeni nu prezice apariţia unui val numeric de mame cu o vârstă mai înaintată, mai mult decât este deja posibil cu ajutorul tehnologiile asistate de astăzi. "Femeile amână deja momentul conceperii până la vârsta 35 – 45 de ani, atunci când îşi dau seama că doresc copii", spune Silber. "Eu nu cred că acest lucru le va determina să îşi dorească o sarcină la o vârstă mai înaintată de atât." În schimb, spune el, criogenarea ovarelor va oferi o şansă mai bună de succes.
Cu toate acestea, problema vârstei ar putea fi adusă în discuţie. Una dintre cele mai surprinzătoare rezultate posibile ale acestei tehnologii este că mai multe femei, scutite de presiunea societăţii care spune "foloseşte-o sau renunţă", pot alege să nu aibă copii. "Ar putea acorda femeilor mult mai mult timp să se gândească: «Asta este ceea ce îmi doresc cu adevărat?»", afirmă Beth Burkstrand-Reid, Profesor de drept la Universitatea din Nebraska, Lincoln, care este specializată în tehnologii de reproducere.
Nu există îndoială că procedura se va răspândi în curând dincolo de lumea tratamentului pentru cancer. Chiar şi mulţi sceptici afirmă că, dacă tehnologia s-ar dovedi a fi mai fiabilă, iar femeile ar fi pe deplin informate cu privire la riscuri şi beneficii, rezervele lor ar diminua. FIV a fost, de asemenea, întâmpinată iniţial cu scepticism, remarcă Nanette Elster de la cabinetul de avocatură Spence & Elster din Chicago care este specializat în probleme de fertilitate. Dar după ce 4 milioane de copii au fost născuţi cu succes la termen, stigmatul de "copii de epruvetă" a dispărut. Aceeaşi acceptare treptată este posibilă şi în cazul transplanturilor de ţesut ovarian, afirmă ea. "Dacă ne-am afla într-un stadiu mai avansat, am fi mai puţin neliniştiţi cu privire la acest lucru"
Dacă FIV nu are succes, numărul de sarcini realizate cu ajutorul ţesutului ovarian creşte în mod constant: la clinica lui Donnez numărul 20 ar trebui atins vara aceasta.
Banca de ovare
Cât de mult cunoaştem despre fertilitatea femeii? Un studiu recent a adus în atenţie această întrebare.
Se credea că o fată se naşte cu toate ovulele pe care le va avea vreodată. Dar în februarie, cercetătorii de la Massachusetts General Hospital din Boston au descoperit un nou tip de celule stem la nivelul ovarelor prelevate de la şase femei cu vârste cuprinse între 22 şi 33 de ani. Aceste celule au produs ovule.
Cercetătorii nu ştiu încă dacă aceste ovule sunt capabile să ducă la conceperea unui copil şi legile care privesc cercetarea embrionului uman ar putea să-i împiedice de la a răspunde la această întrebare pentru o lungă perioadă de timp. Şi totuşi, nimic din toate acestea nu a împiedicat speculaţiile larg răspândite cu privire la modul în care noile descoperiri ar putea afecta tehnologiile de reproducere asistată.
În cadrul celei mai cunoscute proceduri, medicii prelevează aproximativ o duzină de ovule mature pentru fertilizare în laborator. În cazul în care se recurge la prelevarea de celule stem, ele ar putea teoretic intercepta un număr nelimitat de ovule. Dacă nu, totuşi există un alt mod de a creşte rezerva de ovule şi acesta implică criogenarea ţesutului.
Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului Ovary-banks-freezing-the-biological-clock, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.
Traducător: Ecaterina Pavel
