Reprezentare artistică: K2-18b (dreapta), care orbitează pitica roșie K2-18 (stânga). K2-18c, exoplanetă neconfirmată, este afișată între cele două
La ce te gândești când vine vorba de viață extraterestră? Cele mai populare cărți și seriale SF sugerează că ființe umanoide ar putea trăi pe alte planete. Dar atunci când astronomii caută viață extraterestră, ei urmăresc de obicei emisii provenite de la bacterii sau alte organisme microscopice.
Un nou studiu publicat în Astrophysical Journal sugerează că cercetători de la Universitatea Cambridge au reușit să detecteze acest tip de emisie cu o certitudine de 99,7% de pe o planetă numită K2-18b, aflată la 124 de ani-lumină distanță. Ei au folosit telescopul spațial James Webb al NASA pentru a analiza compoziția chimică a atmosferei planetei și spun că au găsit dovezi promițătoare că K2-18b ar putea găzdui viață.
Este un progres captivant, dar nu confirmă existența vieții extraterestre.
Iată de ce studiul nu este acceptat de cei mai mulți cercetători ca dovadă a vieții extraterestre.
De ce este atât de greu de detectat viața extraterestră
Vânătoarea de exoplanete a ieșit rapid din zona interesului public din cauza numărului mare de planete descoperite de oamenii de știință. Prima exoplanetă în jurul unei stele similare Soarelui a fost descoperită în 1995 prin metoda vitezei radiale, în care nu se observă planeta direct, ci efectul acesteia asupra stelei apropiate. Pe măsură ce steaua se mișcă ușor înainte și înapoi, produce o mică schimbare în lungimea de undă a luminii emise, schimbare pe care o putem măsura. Până acum, avem informații despre aproximativ 7.500 de planete.
Doar 43 dintre acestea (până în prezent) au fost observate direct (aproximativ 0,5%). Majoritatea sunt descoperite prin metode indirecte, cum ar fi viteza radială sau metoda tranzitului. Metoda tranzitului presupune observarea diminuării luminozității unei stele atunci când o planetă trece prin fața ei, blocând o mică parte din lumină.
-- Citește și: Ce tehnici se folosesc pentru a descoperi o planetă?
Atmosfera unei exoplanete
Observarea atmosferei unei exoplanete este și mai dificilă. Oamenii de știință folosesc spectroscopia pentru acest lucru. Lumina care vine de la stea poate fi observată direct, iar o mică parte din ea trece și prin atmosfera planetei. Cercetătorii pot estima din ce este compusă atmosfera analizând ce lumină este emisă sau absorbită.
Să încercăm o analogie: ai o lampă pe un birou lung, iar tu stai la celălalt capăt, privind lampa. Între tine și lampă este un pahar cu lichid. Foarte simplificat, paharul cu lichid — care joacă rolul exoplanetei și al atmosferei — pare ușor albastru, ceea ce îți permite să identifici lichidul ca fiind apă.
În realitate însă, pentru oamenii de știință, situația e mai complicată: paharul este de fapt o mărgea minusculă care se rostogolește, cineva umblă la întrerupătorul lămpii, iar vremea ciudată produce o ceață ușoară pe birou. Lichidul este 99% apă pură și 1% apă minerală, iar cercetătorul încearcă să vadă ce minerale conține.
După cum vezi, expertiza necesară pentru a face acest lucru este incredibilă. Au observat molecule cu o certitudine de 99,7%, ceea ce este o realizare remarcabilă.
Datele de la JWST și K2-18b
Datele cheie din acest studiu sunt prezentate într-un grafic care potrivește ratele de absorbție a luminii cu tipurile de molecule care ar putea fi prezente și cât de abundente sunt acestea. Acest grafic apare într-un scurt filmuleț despre descoperire.
Graficul realizat de autorii studiului arată dovezi pentru sulfatul de dimetil și disulfatul de dimetil.
Unii oameni de știință consideră disulfatul de dimetil un biomarker – un indicator molecular al vieții pe Terra. Dar acesta nu este produs doar de bacterii, ci a fost găsit și pe cometa 67P, dar și în gazul și praful din mediul interstelar (spațiul dintre stele). Poate fi generat chiar și prin expunerea unei atmosfere simulate la lumină UV. Autorii recunosc acest lucru și susțin că cantitatea detectată nu poate fi produsă de aceste condiții.
La fel cu alte afirmații privind viața?
Mai multe studii au arătat indicii privind disulfatul de dimetil și viața în general pe K2-18b și există multe alte afirmații legate de alte exoplanete.
Cea mai recentă este ideea că fosfina (alt biomarker) a fost descoperită în atmosfera venusiană, ceea ce ar sugera că ar exista bacterii în nori. Această afirmație a fost rapid respinsă de alți cercetători.
S-a dovedit că o eroare minusculă în analiza datelor a dus la rezultate care indicau o abundență mai mare de fosfină decât era în realitate.
Studiul de la Cambridge este mai riguros și are o mai mare certitudine a rezultatului. Totuși, nu este suficient de puternic pentru a convinge comunitatea științifică, care are nevoie de o certitudine de 99,999%.
Autorii studiului sugerează că descoperirile lor indică oceane lichide și o atmosferă de hidrogen, dar alții sunt de opinie că ar putea fi o planetă gazoasă sau una vulcanică, plină de magmă.
Studiul celor de la Cambridge nu este o dovadă a existenței vieții, dar reprezintă un pas important înainte în analiza altor planete și în găsirea unui răspuns la întrebarea dacă suntem sau nu singuri în univers.
Studiul oferă cele mai bune rezultate de până acum și ar trebui să inspire alți cercetători să continue această provocare.
Traducere și adaptare după Indicators of alien life may have been found de Ian Whittaker, lector de fizică la Nottingham Trent University.
