UranusAţi auzit despre vestea senzaţională cum că polii Pământului ar urma să se inverseze? Probabil ca o consecinţă a trecerii prin apropiere a misterioasei planete X? Vă puteţi imagina întregul Pământ răsturnându-se sau rotindu-se cu susul în jos, eventual în timp ce în fundal se aude Yakkity Sax? Când se va întâmpla aceasta? Este posibil ca acest lucru să se întâmple?

 

 

În primul rând nu există nicio planetă ascunsă care să treacă prin sistemul solar şi să provoace haos şi modificarea orbitelor planetare. Este însă posibil ca Pământul, în mod spontan, să se răstoarne? Unele planete au suferit astfel de transformări.

Uranus
Planeta Uranus cu sateliţii şi sistemul său de inele. Credit: Hubble.

Priviţi la Uranus. Înclinarea sa orbitală este de 98 de grade. Noi credem că planeta a avut iniţial o înclinare orbitală similară cu a celorlalte planete din sistemul solar, dar un anumit eveniment cosmic produs în trecutul îndepărtat a provocat răsturnarea acesteia. Este posibil ca Uranus să se fi ciocnit cu o altă planetă cu miliarde de ani în urmă sau s-ar putea ca interacțiunile gravitaționale ale acesteia cu alte planete gigant să fi acţionat asupra sa până când au răsturnat-o.



Mai există şi planeta Venus, a cărei înclinare axială este de 177 de grade. Aceasta este, în esenţă, cu susul în jos. Venus se roteşte în direcţie opusă (n.tr. „rotație retrogradă”) faţă de oricare altă planetă din sistemul solar. Dacă am sta pe suprafaţa lui Venus am vedea Soarele răsărind de la vest şi apunând la est. Astronomii nu cunosc ce a cauzat acest lucru, dar se presupune că interacțiunile gravitaționale din trecut ale planetei sau ciocnirea ei cu o altă planetă ar fi putut provoca această anomalie.

Doar un eveniment cosmic catastrofal ar putea provoca răsturnarea unei planete şi acesta practic ar distruge planeta în cauză. Nu vă faceţi griji, după câte ştim aceste tipuri de evenimente şi interacţiuni gravitaţionale cosmice s-au încheiat în urmă cu miliarde de ani.



Acestea sunt veştile bune. Pământul probabil că nu se va răsturna şi el nu va fi supus unor lovituri care să-l zdrobească precum un turn de birouri supus acţiunii distrugătoare a lui Godzilla.

Să vedem ce putem spune despre polii magnetici. Pe Pământ aceştia se pot inversa periodic. Pământul este de multe ori comparat cu un magnet gigant de tip bară având un pol magnetic nord şi un pol magnetic sud. După lungi perioade de timp polul nord magnetic al Pământului devine polul sud şi viceversa. Geologii au măsurat orientarea magnetică a particulelor de fier din lava ce s-a scurs într-un trecut îndepărtat şi au constatat că acestea şi-au schimbat orientarea de mai multe ori. S-a dovedit că planeta îşi inversează polaritatea magnetică după 450.000 de ani şi că ultima inversare a polilor a avut loc acum 780.000 de ani. Ceea ce înseamnă că următoarea inversare a polilor magnetici ar putea avea loc în următoarele câteva mii de ani.

În cazul în care polii magnetici ai Pământului se vor inversa, ce se va întâmpla cu noi? Dacă câmpul magnetic al Pământului ar dispărea în întregime, planeta ar fi mult mai expusă la radiaţiile de la Soare, ceea ce ar cauza, probabil, o creştere a îmbolnăvirilor de cancer. Dar atmosfera Pământului încă ne-ar proteja faţă de majoritatea radiaţiilor.

Camp magnetic Terra
Reprezentare schematică a câmpului magnetic al Pământului. Credit: Peter Reid.

Ce putem spune despre extincţiile în masă? Oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă există o legătură între acestea şi inversările polilor magnetici.

Din fericire pentru noi, s-ar părea că nu există nicio legătură între acestea. De fiecare dată când s-a produs o inversare a polilor magnetici viaţa de pe Pământ nu a fost devastată. Deci, nu vă faceţi griji în legătură cu asta.

Există o şansă destul de mare ca acest proces să nu aibă loc în timpul vieţii noastre şi poate nici peste câteva sute de mii de ani. Şi chiar dacă polii magnetici ai Pământului s-ar inversa, acesta nu ar fi sfârşitul lumii. S-ar putea însă să aveţi nevoie de un marker pentru busola voastră.



Traducere de Cristian-George Podariu după poles-flip, cu acordul Phys.org.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.