Sonda spaţială Galileo a NASA a ajuns la planeta Jupiter în data de 7 decembrie 1995 astfel încât ea a observat această planetă gigant de aproape 8 ani. Aceasta a trimis către Pământ o cantitate enormă de informaţii ştiinţifice care au revoluţionat modul în care înţelegem sistemul Jovian (n.t. sistemul format din Jupiter şi cei 4 sateliţi galileeni).

 

 

 

Către sfârşitul misiunii sale sonda Galileo va avea un grad avansat de uzură. Instrumentele de observaţie de pe aceasta se vor defecta astfel încât oamenii de ştiinţă sunt deja îngrijoraţi că ei nu vor mai fi capabili să comunice cu sonda spaţială în viitor.

Galileo ar putea avea la bord bacterii de pe Pământ care ar putea contamina mediul curat de pe sateliţii jovieni, astfel încât NASA a decis că ar fi mai bine ca sonda Galileo să se prăbuşească pe Jupiter la finalul misiunii sale, pentru a elimina în totalitate riscul de contaminare. Deşi toată lumea din comunitatea ştiinţifică a considerat că aceasta ar fi cea mai sigură şi mai înţeleapta decizie, a existat totuşi un mic grup de persoane care şi-a exprimat îngrijorarea că prin ciocnirea sondei Galileo, care conţine un reactor pe bază de plutoniu, cu planeta Jupiter s-ar putea declanşa o reacţie în lanţ care ar putea aprinde planeta Jupiter transformând-o în cea de-a doua stea din sistemul solar.

Bombele cu hidrogen sunt declanşate prin detonarea plutoniului, iar Jupiter conţine o cantitate mare de hidrogen. Deoarece în sistemul solar nu avem două stele vă bucură faptul că ştiţi că acest lucru nu s-a întâmplat. Dar este posibil să se fi întâmplat vreodată? Este posibil să se întâmple vreodată? Răspunsul la aceste întrebări este reprezentat, desigur, de o serie de numere. Nu, aşa ceva nu s-a putut întâmpla. Nu există nicio posibilitate să se întâmple în viitor... sau există?

Planeta Jupiter este formată în cea mai mare parte din hidrogen astfel încât pentru ca ea să se transforme într-o minge gigantă de foc este nevoie de oxigen pentru ca aceasta să ardă. Apa ne spune care este reţeta pentru asta. Apa este formată din doi atomi de hidrogen împreună cu un singur atom de oxigen. Dacă puteţi alătura cele două elemente chimice în aceste cantităţi veţi obţine apă.

Cu alte cuvinte, dacă aţi putea înconjura planeta Jupiter cu încă o jumătate dintr-o planetă de mărimea lui Jupiter formată din oxigen aţi obţine planeta Jupiter plus o minge de foc având jumătate din mărimea planetei. Planeta s-ar transforma în apă şi ar elibera energie. Dar o cantitate atât de mare de oxigen nu este disponibilă şi chiar dacă s-ar forma o minge gigantă de foc aceasta nu reprezintă totuşi o stea. De fapt stelele nu „ard", cel puţin nu în sensul de combustie.

Soarele nostru produce energie prin reacţia de fuziune nucleară. Gravitaţia sa imensă comprimă hidrogenul până într-un punct în care presiunea şi temperatura sa ridicată unesc atomii de hidrogen pentru a se forma heliul. Aceasta este o reacţie de fuziune nucleară. Ea generează un exces de energie şi în consecinţă Soarele este luminos. şi singura condiţie prin care se poate obţine o reacţie de acest tip este să existe o mare cantitate de hidrogen. De fapt... aţi avea nevoie de o stea care să dispună de foarte mult hidrogen. Jupiter este cu mult mai puţin masiv decât Soarele. De o mie de ori mai puţin masiv. Cu alte cuvinte, dacă aţi putea contopi 1.000 de planete Jupiter atunci noi vom avea două stele în sistemul nostru solar.

Dar Soarele nu este cea mai mică stea posibilă pe care o puteţi avea. De fapt, dacă aţi avea o cantitate de hidrogen ce reprezintă aproximativ 7,5% din masa Soarelui veţi obţine o stea pitică roşie. În consecinţă, cea mai mică stea pitică roşie are o masă de aproximativ 80 de ori mai mare decât masa lui Jupiter. Deci, dacă mai găsiţi încă 79 de planete de tipul lui Jupiter şi le prăbuşiţi în Jupiter aţi putea provoca apariţia celei de-a doua stele din sistemul solar.

Mai există un alt obiect cosmic care este mai puţin masiv decât o stea pitică roşie şi care reprezintă tot un tip de stea: o stea pitică maro. Acesta este un obiect cosmic care nu are o masă suficient de mare pentru a declanşa o reacţie de fuziune adevărată, dar care este încă suficient de masiv pentru ca deuteriul, un izotop al hidrogenului, să fuzioneze. Puteţi obţine o stea pitică maro dacă dispuneţi de o masă de hidrogen de doar 13 ori mai mare decât cea a lui Jupiter. Acum nu mai este atât de greu, nu-i aşa? Puteţi găsi alte 13 planete de tipul lui Jupiter pe care să le aruncaţi în Jupiter?

După cum s-a demonstrat cu ajutorul sondei spaţiale Galileo, aprinderea planetei Jupiter sau a hidrogenului său nu reprezintă chiar o problemă simplă. În sistemul solar nu va mai apare încă o stea decât în cazul în care vor exista o serie de coliziuni cosmice catastrofale. Şi chiar dacă asta se va întâmpla... noi vom avea alte probleme de rezolvat.

Traducere de Cristian-George Podariu după jupiter-star cu acordul editorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.