CeresMisiunea Dawn a NASA se apropie tot mai mult de întâlnirea cu planeta pitică Ceres, programată a avea loc la începutul anului 2015, şi oamenii de ştiinţă aşteaptă cu nerăbdare acest moment pentru a afla ce va putea observa satelitul ce va studia această planetă pitică.

 

 

 

Britney Schmidt de la George Institute of Technology şi Nicole Gugliucci de la CosmoQuest au găzduit recent pe Google+ Hangout o conversaţie intitulată: „Ceres: Great Expectations", pentru a discuta despre apropiata întâlnire a misiunii Dawn cu cea mai apropiată planetă pitică din sistemul solar.

Ceres

Imagini obţinute în anul 2007 cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, ce prezintă asteroidul Vesta şi planeta pitică Ceres, ambele făcând obiectul misiunii Dawn a NASA.Credit: NASA, ESA, J. Parker (SwRI), L. McFadden (U Maryland).



Ceres face parte din centura de asteroizi şi orbitează în jurul Soarelui la o distanţă ce este egală cu aproximativ de trei ori distanţa dintre Soare şi Pământ. Se crede că Ceres este acoperit cu un strat de gheaţă care reprezintă aproximativ o treime din masa sa.

„Ceres este foarte diferit şi foarte interesant din mai multe puncte de vedere, fiind total diferit de orice loc în care am fost", a spus Schmidt. „Ea ar putea fi singura planetă de gheaţă de care ştim, explorarea ei putând fi la îndemâna noastră".

Studiul suprafeţei planetei

Văzută printr-un telescop, Ceres nu pare foarte interesantă. Oamenii de ştiinţă pot utiliza lumina reflectată de această planetă pitică pentru a afla informaţii privind compoziţia sa.

„Ceres ne apare în principiu destul de neagră deoarece ea reflectă cele mai multe culori aproximativ la fel şi reflectă foarte puţină lumină albă", a declarat Andy Rivkin de la Johns Hopkins University Applied Physics Lab.

Chiar şi spectrul infraroșu care, în mod normal, dezvăluie mai multe informaţii despre asteroizi cum ar fi Vesta, prima oprire a misiunii Dawn, furnizează foarte puţine informaţii despre compoziţia planetei. Prin utilizarea unor instrumente de observare precum ar fi instrumentul SpeX aflat în cadrul NASA Infrared Telescope Facility (IRTF) de pe muntele Mauna Kea din Hawaii oamenii de ştiinţă au fost capabili de a obţine date importante cu privire la suprafaţa acestei planete pitice.

Aceste observaţii au dezvăluit existenţa brucitului (n.t. un mineral), hidroxizilor şi a altor două caracteristici despre care Rivkin spune că se crede că se datorează unor carbonaţi ai mineralelor.

„Aceasta face ca Ceres să reprezinte unul din puţinele locuri în care găsim carbonaţi", spune Rivkin. „Cred că în afară de Pământ şi Marte, îl putem menţiona pe Ceres".



El a continuat arătând că oamenii de ştiinţă cred că apa interacţionează cu mineralele şi formează brucit şi carbonaţi.

„În ceea ce îl priveşte pe Ceres, credem că acesta a avut o mare cantitate de apă disponibilă care a interacţionat cu mineralele".

Dar apa despre care se consideră că reprezintă un potenţial habitat pentru apariţia vieţii nu poate exista pe suprafaţa unei planete pitice sub formă solidă sau lichidă.

„Nu am observat nicio dovadă reală cu privire la existenţa gheţii pe suprafaţa lui Ceres", a spus Rivkin, menţionând că planeta pitică este prea caldă. „Cu toate acestea, condiţiile de sub suprafaţa lui Ceres ar putea permite ca gheaţa îngropată să rămână acolo".

Telescop

NASA Infrared Telescope Facility de pe muntele Hawaii le permite oamenilor de ştiinţă să studieze mai de aproape compoziţia lui Ceres. Credit: Ernie Mastroianni.

Cu toate acestea, observaţiile efectuate cu ajutorul telescopului spaţial Hubble precum şi datele teoretice cu privire la densitatea planetei sugerează că pe Ceres ar exista o cantitate mare de gheaţă.

„Acesta este un paradox interesant. Noi credem că există o cantitate mare de gheaţă, dar nu o vedem la suprafaţă", a spus Rivkin. „Cum se va traduce asta în ceea ce vom descoperi atunci când misiunea ne va furniza mai multe date în legătură cu Ceres rămâne încă o întrebare deschisă".

Mostre trimise pe Pământ


Oamenii de ştiinţă au avut avut parte de un început promiţător atunci când misiunea Dawn a ajuns la Vesta în anul 2011, fiind încrezători în ceea ce ar putea descoperi sonda spaţială în continuare. Aceasta deoarece resturi din asteroid s-au desprins şi au căzut pe Pământ sub formă de meteoriţi cu ceva timp în urmă.

Katie Dyl de la Curtin University din Australia studiază diferite tipuri de meteoriţi într-un efort de a înţelege cum arăta sistemul solar în etapele timpurii de formare a acestuia.

Prin compararea compoziţiei meteoriţilor din laborator cu cea a asteroizilor din spaţiu oamenii de ştiinţă pot să determine locul de origine al acestora.

„În acest fel am descoperit că avem meteoriţi ce provin de pe Vesta", a spus Dyl. „Oameni ca Andy [Rivkin] măsoară spectrele din spaţiu şi oameni ca mine studiază meteoriţii în laborator şi măsoară spectrele lor şi acestea se dovedesc identice".

Dar oamenii de ştiinţă încă încearcă să determine mostre care provin de pe Ceres.

„Încă nu putem aplica aceeaşi metodă şi pentru Ceres", a spus Dyl. „Iată de ce este cu adevărat interesant să mergem acolo şi să putem privi mai bine".

Rivkin a fost de acord.

„Suntem destul de siguri că nu avem meteoriţi ce provin de pe Ceres, astfel încât ne lipseşte legătura pe care am reuşit s-o stabilim pentru Vesta şi prin care am reuşit să utilizăm toate datele împreună", a spus el. „Misiunea Dawn se aventurează pe un teritoriu nou din acest punct de vedere".

Ceres

Straturile constitutive ale lui Ceres. Oamenii de ştiinţă cred că această planetă pitică conţine un miez stâncos interior ce este înconjurat de o manta groasă de gheaţă. O crustă subţire exterioară acoperă suprafaţa sa unde s-au descoperit carbonaţi şi alte dovezi care arată că apa s-a aflat pe suprafaţa planetei la un moment dat. Credit: NASA, ESA, and A. Feild (STScI).

Dar sonda spaţială din cadrul misiunii Dawn nu se deplasează fără a colecta în permanenţa date valoroase. Deşi oamenii de ştiinţă nu au mostre de pe Ceres, ei folosesc alţi meteoriţi pentru a obţine date cu privire la ceea ce ar putea conţine planeta pitică.

Două teorii concurente explică de ce carbonaţii s-au răspândit pe suprafaţa lui Ceres.

Prima teorie este în legătură cu ce s-a întâmplat în primele zile ale lui Ceres. La fel ca celelalte planete, Ceres a reprezentat la început un amestec de praf şi gaz care orbita un Soare tânăr în interiorul unui disc de forma unei clătite. Gravitaţia a atras împreună diferitele sale componente şi în acest fel s-a format planeta pitică. Dacă nu s-ar fi aflat în apropierea lui Jupiter, Ceres ar fi putut creşte până ar fi devenit o planetă de mărime obişnuită.

În timpul formării sale gheaţa şi rocile s-au separat, crusta stâncoasă scufundându-se în jos prin gheaţă şi apă. Dar Ceres se află prea aproape de Soare pentru ca gheaţa să rămână la suprafaţa sa, în special în apropierea ecuatorului, deşi aceasta ar fi putut să existe în continuare la poli.

„Gheaţa a dispărut într-un final de la suprafaţă printr-un proces de sublimare şi a lăsat în urma sa brucitul şi carbonaţii pe care îi observăm acum la suprafaţă", a declarat Rivkin.

 


Cealaltă teorie presupune existenţa unor crăpături în scoarţa stâncoasă a lui Ceres datorate impactului cu asteroizi sau unor procese naturale. Lava însoţită de gheaţă a ajuns la suprafaţă şi a antrenat brucitul şi carbonaţii cu ea. Ulterior sublimării gheţii, aceşti compuşi au rămas în urmă.

„Sperăm că vom fi capabili să determinăm care dintre cele două teorii este corectă", a spus Rivkin.

Dyl a împărtăşit entuziasmul său în legătură cu iminenta apropiere a sondei Dawn de Ceres.

„Mă aştept să fim surprinşi de ceea ce vom găsi", a spus ea. „Vom vedea ceva ce nu am putut prezice anterior".



Traducere de Cristian-George Podariu după ice-ceres-paradox, cu acordul Phys.org.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.