Găsiți un cer senin, întunecat şi căutaţi o constelaţie în formă de girafă şi s-ar putea să observaţi următoarea poziţie a lui Voyager 1. După ani de zvonuri repetate, dar neconfirmate, cum că naveta spaţială s-a eliberat de protecţia Soarelui, oamenii de ştiinţă de la NASA au anunţat recent că sonda a intrat în spaţiul interstelar în luna august, anul trecut.
Voyager 1 are destul combustibil nuclear pentru a continua să împingă ştiinţa mai departe până în 2025 şi apoi va fi moartă, în derivă. Pe traiectoria curentă sonda ar trebui să ajungă la 1,5 ani-lumină de o stea din Camelopardalis, o constelaţie nordică care arată că o încrucişare dintre o girafă şi o cămilă. Nimeni nu ştie dacă există planete în jurul acestei stele, nici dacă ar exista extratereştrii care să aibă rezidenţă acolo când sonda va ajunge.
"Dar dacă sunt acolo, poate ca îl vor captura pe Voyager 1", spune Tom Krimigis de la Johns Hopkins University din Baltimore, Maryland om de ştiinţă care a lucrat la proiect.
Trecerea graniţei
Din 2004 Voyager 1 călătoreşte printr-o zonă de graniţă între heliosferă, bula magnetică formată de particulele încărcate electric care sosesc de la Soare şi spaţiul interstelar. Mişcările obiectelor din afara heliosferei au arătat că gazul încărcat electric (plasma) care ocupă spaţiul dintre stele ar trebui să fie mult mai densă în afara graniţei decât în interior, iar echipa Voyager s-a convins de realitatea ieşirii din heliosferă mulţumită unei creşteri bruşte a densităţii plasmei.
Oscilaţii în plasma care înconjoară sonda văzute la sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013 au arătat că densitatea sa este în creştere şi are acum o valoare de 40 de ori mai mare decât anterior. Extrapolând în trecut, creşterea se pare că a început pe 25 august 2012.
Acest lucru corespunde măsurătorilor unui alt instrument de la bordul Voyager 1, măsurători realizate tot în august anul trecut, care au arătat o scădere în razele cosmice solare care lovesc sonda. În loc, staţia a observat un exces de raze cosmice galactice, care îşi au originea de la surse din afara heliosferei. Împreună, datele sugerează că Voyager 1 a trecut cu adevărat graniţa.
Atracţia solară
Sonda s-ar putea să nu mai fie scăldată în particule solare, dar razele cosmice de origine galactică mişcate de liniile magnetice solare arată că împrejurimile sale sunt încă afectate de câmpul magnetic al Soarelui. Acest lucru sugerează că Voyager este într-o zonă de tranziţie finală.
Veştile premature ale "ieşirii" probei din sistemul solar ne arată cât de puţin ştim despre marginea Sistemului Solar. Astfel trebuie să ne întrebăm ce ne va mai spune Voyager 1 despre ele. "Sunt reticent să fac predicţii atunci când avem un palmares atât de slab" spune Krimigis. "Dar anticipez surprize".
Pe măsură ce naveta se avântă tot mai departe în galaxie, echipa NASA va urmări instrumentele pentru a observa o schimbare previzionată a direcţiei câmpului magnetic care ar indica faptul că Voyager 1 a scăpat în sfârşit de orice influenţă a Soarelui în afară de cea gravitaţională, dar va şi încerca să culeagă orice informaţie am putea obţine despre spaţiul interstelar, înainte de a pierde contactul.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului where-to-next-for-interstellar-pioneer-voyager-1, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Sebastian Trifa
