Când auzim că temperatura medie a oceanului global a ajuns aproape de 21 °C, reacția firească este probabil să ridicăm din umeri. Ce înseamnă, în fond, 21 de grade? Apa mării poate fi mult mai rece pe o coastă și mult mai caldă într-o lagună tropicală. Iar o medie globală pare o abstracțiune fără mare legătură cu viața noastră.
Numai că, în acest caz, media spune ceva important. În iunie 2026, temperatura medie a suprafeței oceanului, în afara zonelor polare, a depășit recordurile pentru această perioadă a anului, potrivit Copernicus Climate Change Service și Copernicus Marine Service. Pe 21 iunie, datele Copernicus indicau 20,86 °C, peste nivelurile observate în 2023 și 2024, iar datele Copernicus Marine indicau aproximativ 21,0 °C.
De ce este remarcabil acest lucru? Pentru că oceanul nu se încălzește și nu se răcește ca aerul de deasupra uscatului. Aerul poate varia mult de la o zi la alta. Oceanul, în schimb, are o inerție termică enormă. Cu alte cuvinte, este nevoie de o cantitate uriașă de energie pentru a-i modifica temperatura medie, fie și cu câteva zecimi de grad.
Aici este miezul problemei: oceanul este principalul rezervor de căldură al sistemului climatic. Cea mai mare parte a excesului de energie reținut de Pământ ca urmare a creșterii concentrației gazelor cu efect de seră ajunge în ocean. Atmosfera se încălzește repede și ne afectează direct, prin valuri de căldură, furtuni sau secete. Oceanul lucrează mai lent, dar la scară mult mai mare.
Temperatura despre care vorbim nu este temperatura întregii mase de apă, de la suprafață până la adâncimi de kilometri, ci temperatura de la suprafața mării. Aceasta contează enorm, pentru că suprafața oceanului este locul unde apa schimbă energie și vapori cu atmosfera. Când această suprafață este mai caldă, evaporarea crește. Atmosfera primește mai multă umiditate și mai multă energie. Iar o atmosferă mai umedă poate alimenta precipitații mai intense și furtuni mai puternice.
Nu orice furtună este „cauzată” de încălzirea oceanului, iar o valoare-record într-o anumită zi nu explică singură vremea dintr-o regiune. La rigoare, vremea este rezultatul unei combinații complicate de circulație atmosferică, temperatură, umiditate, relief și variații naturale. Dar un ocean mai cald schimbă fundalul pe care se desfășoară toate aceste fenomene. Este ca și cum am muta întreaga scenă cu câțiva pași mai aproape de marginea prăpastiei.
Un rol important îl joacă și El Niño, fenomen climatic periodic asociat cu încălzirea neobișnuită a apelor din Pacificul ecuatorial și cu modificări ale circulației atmosferice globale. Copernicus arată că noul record era de așteptat în contextul apariției condițiilor El Niño și al temperaturilor neobișnuit de ridicate observate în mai multe regiuni oceanice.
Dar El Niño nu este întreaga explicație. Acesta este un fenomen natural, care apare și dispare. Ceea ce îngrijorează este faptul că El Niño se suprapune peste o tendință de încălzire de fond. În ultimii trei ani, oceanul global dintre 60° latitudine nordică și 60° latitudine sudică a fost cu 0,35–0,73 °C mai cald decât media pe termen lung, potrivit Copernicus.
La prima vedere, diferența pare mică, dar intuiția noastră ne înșală. Când spunem că oceanul este cu jumătate de grad mai cald, nu vorbim despre o cană cu apă, ci despre o suprafață care acoperă cea mai mare parte a planetei. Energia implicată este uriașă. O zecime de grad în plus la scară oceanică nu este un detaliu: este o schimbare măsurabilă în sistemul care reglează clima Pământului.
Efectele nu se opresc la vreme. Un ocean mai cald contribuie la creșterea nivelului mării, atât prin dilatarea termică a apei, cât și prin accelerarea topirii gheții în anumite regiuni. De asemenea, temperaturile ridicate pot produce valuri de căldură marină, adică perioade în care anumite zone ale oceanului devin mult mai calde decât normalul sezonier. Acestea pot afecta recifele de corali, distribuția peștilor, pescăriile și ecosistemele de coastă.
Pentru organismele marine, câteva grade pot însemna diferența dintre viață și moarte. Coralii, de exemplu, trăiesc în simbioză cu alge microscopice. Când apa rămâne prea caldă prea mult timp, această relație se rupe, iar coralul se albește. Dacă stresul continuă, reciful poate muri. Iar recifele nu sunt doar peisaje submarine spectaculoase; ele sunt habitate, bariere naturale împotriva valurilor și surse de hrană pentru milioane de oameni.
Unii spun cercetătorii că intrăm într-un „teritoriu necunoscut”? De ce? Nu pentru că fizica ar fi misterioasă, ci pentru că sistemul climatic este împins către o stare pe care civilizația umană nu a mai întâlnit-o. Avem modele, măsurători și o înțelegere solidă a mecanismelor de bază.
Combinația dintre încălzirea de fond, variațiile naturale și reacțiile ecosistemelor poate produce efecte greu de anticipat în detaliu.
Oceanul este adesea perceput ca un loc vacanțelor, dar, în fapt, el este una dintre marile mașini termice ale planetei. Când această mașină acumulează căldură peste recordurile recente, nu asistăm doar la o curiozitate statistică. Vedem un semnal că echilibrul climatic se schimbă.
Și trebuie reținut că nu trebuie să simțim direct temperatura medie a oceanului ca să fim afectați de ea, căci o simțim prin ploi mai intense, furtuni mai energice, ecosisteme marine stresate, nivel al mării în creștere și veri tot mai greu de încadrat în ceea ce numeam, până nu demult, „normal”.
Sursa: SciAmerican
