Țările din întreaga lume și-au intensificat considerabil politicile climatice în ultimele două decenii. Numărul măsurilor climatice s-a cvadruplat din anul 2000, unele seturi de date indicând chiar o creștere de cincisprezece ori.
Guvernele aplică acum simultan zeci de politici diferite: taxe pe carbon, subvenții pentru energie regenerabilă, coduri de construcție, standarde de emisii, finanțare pentru cercetare și multe altele. Toate acestea funcționează împreună, se influențează reciproc și afectează în mod colectiv nivelul emisiilor.
Dar atunci când emisiile scad (sau nu), cum stabilim ce politici merită creditul? Care dintre ele fac cu adevărat diferența, în orice context? Aceasta este provocarea cu care se confruntă astăzi cercetătorii în politici climatice, iar noi am găsit o modalitate de a o rezolva.
Noua noastră cercetare a analizat 1.737 de politici climatice individuale din 40 de țări, pe o perioadă de 32 de ani, și a identificat 28 de politici care reduc în mod constant emisiile în contexte diverse.
Mai important, am dezvoltat o nouă abordare care ar putea transforma modul în care cercetătorii evaluează politicile în orice domeniu în care complexitatea este în creștere.
Abordări vechi
Abordările tradiționale de evaluare a politicilor climatice întâmpină dificultăți în fața acestei noi realități.
Unii cercetători studiază politici individuale izolate. Acest tip de cercetare poate fi util, dar este ca și cum ai evalua un jucător de fotbal doar când joacă singur, ignorând colegii de echipă. Rezultatele, fie ele pozitive sau negative, s-ar putea să nu se aplice atunci când jucătorul evoluează într-o altă echipă, cu alte tactici. Alți cercetători analizează „pachete” întregi de politici. Pentru a continua metafora fotbalistică, este ca și cum ai evalua performanța unei echipe fără a stabili contribuția fiecărui jucător în parte. În acest caz, știi dacă echipa câștigă sau pierde, dar nu și de ce.
Un studiu important din 2024 a aplicat o strategie diferită: a căutat scăderi bruște ale emisiilor și apoi a verificat ce politici au fost introduse imediat înainte. Dar chiar și această abordare riscă să ignore politicile care funcționează treptat, în timp, în loc să producă rezultate spectaculoase imediate.
Problema fundamentală a analizei simultane a tuturor politicilor, pentru a vedea care funcționează cu adevărat, este că ajungi rapid la o limită statistică. Prea multe variabile, prea puține date. Este ca și cum ai încerca să rezolvi o ecuație cu mai multe necunoscute decât cunoscute.
Un filtru statistic
Soluția noastră utilizează o abordare statistică asemănătoare unei serii de filtre de calitate din ce în ce mai stricte.
Gândiți-vă astfel: când ai prea multe explicații posibile pentru un fenomen, ai nevoie de filtre care să separe efectele reale de zgomotul statistic. Pentru aceasta folosim ceea ce statisticienii numesc „cunoașterea curentă bayesiană” (eng. Bayesian priors), adică seturi diferite de ipoteze despre modul în care ar trebui să se comporte politicile.
Important este că abordarea noastră nu alege un singur filtru și nu rămâne blocată în el. În schimb, căutăm politici care trec prin mai multe filtre diferite. Dacă o politică apare ca eficientă în teste diferite, bazate pe ipoteze diferite, atunci putem avea o încredere mult mai mare că aceasta funcționează cu adevărat.
Așadar, ce politici funcționează cu adevărat?
Abordarea noastră conservatoare a identificat 28 de politici climatice pentru care există un grad ridicat de certitudine că reduc emisiile. Acestea acoperă mai multe tipuri de instrumente:
Stabilirea prețului carbonului și taxarea (8 politici): taxele pe carbon în diferite sectoare, schemele de comercializare a certificatelor de emisii, taxele de congestie și accizele pe combustibili fosili au efecte solide, chiar și atunci când sunt controlate toate celelalte politici. Acest lucru contrazice ideea că stabilirea prețului carbonului pare eficientă doar pentru că este însoțită de măsuri complementare.
Eficiență energetică și standarde (5 politici): codurile energetice pentru clădiri, standardele privind emisiile în aer, standardele minime de performanță energetică și limitele de viteză pe autostrăzi reduc constant emisiile.
Energie regenerabilă și cercetare (11 politici): cheltuielile de cercetare și dezvoltare pentru captarea carbonului, energia nucleară, hidrogen, eficiență energetică și energie regenerabilă, precum și planificarea extinderii energiei regenerabile și schemele de licitații conduc în mod fiabil la reducerea emisiilor.
Raportare și responsabilitate (3 politici): cerințele de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră în diferite sectoare au efecte semnificative.
Reducerea subvențiilor (1 politică): eliminarea subvențiilor pentru combustibili fosili în transport reduce emisiile.
Impact practic
Pentru a ilustra implicațiile în lumea reală, am modelat emisiile în Portugalia în patru sectoare: clădiri, energie, industrie și transport. Dacă Portugalia ar fi implementat toate cele 28 de politici eficiente la nivel maxim de strictețe încă din anul 2000, economiile cumulative de emisii ar fi ajuns la 538 Mt CO₂ echivalent. Aceasta este echivalentul unui an întreg fără emisii în aceste sectoare pentru Coreea de Sud, a cărei economie este de aproximativ șase ori mai mare decât cea a Portugaliei.
Analiza specifică fiecărei țări este esențială, deoarece evidențiază oportunități clare și bine țintite. Germania, de exemplu, ar putea intensifica acțiunea climatică prin limite mai stricte de viteză pe autostrăzi. Australia, Canada și Japonia ar putea îmbunătăți semnificativ performanța prin creșterea accizelor pe combustibili fosili (taxe aplicate producătorilor, nu consumatorilor). Analiza noastră permite factorilor de decizie să identifice punctele oarbe din strategiile climatice, altfel ambițioase.
Jucătorii-cheie
Cercetarea noastră arată că acțiunea climatică eficientă nu depinde de găsirea unei soluții perfecte unice. Există mai multe căi posibile, dar unele instrumente se dovedesc mai fiabile decât altele: stabilirea prețului carbonului, taxarea și investițiile în cercetarea energiei regenerabile sunt „jucătorii-cheie” care îmbunătățesc orice echipă din care fac parte.
Țări precum Suedia și Norvegia au implementat cu succes toate cele 28 de politici eficiente (deși cu intensități diferite), demonstrând că această abordare este viabilă politic. Dar chiar și lideri climatici precum Germania au puncte slabe, cum ar fi limitele de viteză pe autostrăzi menționate anterior.
Pe măsură ce politicile climatice continuă să se extindă și presiunea crește pentru a se asigura că acestea produc rezultate reale, această abordare oferă un instrument nou și puternic. Ea ajută factorii de decizie să evite risipirea resurselor pe măsuri ineficiente și să identifice strategii dovedite care funcționează în contexte diferite.
Dincolo de acțiunea climatică
Deși concluziile noastre oferă factorilor de decizie o listă clară de politici climatice care funcționează cu adevărat, metoda în sine este la fel de importantă.
Complexitatea politicilor nu este specifică doar domeniului climatic. Sănătatea, educația, reglementarea financiară, politicile sociale, în toate aceste domenii guvernele adaugă constant programe, reguli și stimulente noi. Cercetătorii se confruntă peste tot cu aceeași întrebare: ce intervenții specifice funcționează cu adevărat atunci când totul este interconectat?
Abordarea noastră bazată pe filtrare oferă un model. Atunci când politicile se multiplică, metodele tradiționale de evaluare nu mai fac față. Această nouă abordare le permite cercetătorilor să modeleze totul simultan, menținând în același timp rigoarea statistică și identificând ceea ce funcționează cu adevărat în medii complexe.
Traducere după Which climate policies actually make a difference? de Xavier Fernández-i-Marín, 'Ramon-y-Cajal' Fellow, Universitat de Barcelona, Christoph Knill, Full Professor of Empirical Theories of Politics, Ludwig Maximilian University of Munich, Markus Hinterleitner, Assistant Professor of Public Administration and Political Institutions, Université de Lausanne și Yves Steinebach, Professor, University of Oslo.
