Cum ar arăta o colonie viabilă pe Marte

"Marte nu poate fi o misiune îndeplinită dintr-o singură ”lovitură”", a declarat Edwin ”Buzz” Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună. El face parte dintr-un grup care s-a întâlnit recent la Waschington DC pentru a dezbate un subiect interesant.

A fost prima întâlnire la nivel înalt pe tema ”Omul pe planeta Marte”. Astronauţii, cercetătorii şi companiile de zbor în spaţiu s-au reunit cu scopul de a configura o cale viabilă spre planeta roşie până în 2030. 

Iar planurile lor sunt mult mai îndrăzneţe şi prevăd mult mai mult decât nişte simple vizite. Deşi nu va fi uşor, ei sunt de părere că înfiinţarea unui avanpost permanent  şi durabil pe planeta roşie ar putea însemna pentru civilizaţia noastră sigura şansă de continuitate pe termen lung.

"Speciile unei singure planete nu supravieţuiesc”, a spus fostul astronaut John Grunsfeld, care lucrează şi în prezent la NASA. ”Este o teorie destul de solidă – gândiţi-vă la dinozauri. Dar nu dorim şi nu este în avantajul nostru să o demonstrăm”.

O bază modulară

Fiind singura altă planetă din sistemul nostru solar pe care ne-am putea stabili, Marte pare cea mai bună alternativă pentru primul pas al omenirii de a-şi stabili o bază extraterestră. Dar pentru a transforma planeta Marte într-o destinaţie durabilă trebuie să facem o serie de progrese mult superioare celor necesare unei simple excursii în spaţiu. ”Pentru început, oamenii care au de gând să întemeieze o colonie pe Marte vor avea nevoie de spaţii de locuit mai mari – atât pentru a se putea adapta la sistemele de susţinere a vieţii şi la proviziile necesare, cât şi pentru a se minimaliza riscul problemelor psihologice”, a spus David Dinges de la Universitatea Pennsylvania din Filadelfia.

El a informat recent cu privire la comportamentul uman în timpul proiectului de simulare Marte 500, în cadrul căruia şase bărbaţi au petrecut 520 de zile pe Pământ într-un habitat de doar 3,6 cu 20 de metri.

În ciuda proiecţiilor, patru dintre ei au avut probleme serioase de letargie, insomnie şi lipsa productivităţii, pe care Dinges le atribuie parţial spaţiului restrâns. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla în timpul unor misiuni mult mai lungi.

Dar construirea unor habitate mai spaţioase necesită regândirea modalităţilor de transport, pentru că sosirea cu încărcături grele pe Marte este o mare provocare. Staţia Spaţială Internaţională, care a fost construită în etape pe parcursul unor serii de lansări, poate servi drept sursă de inspiraţie. La fel pot fi livrate şi părţi din baza marţiană printr-o serie de misiuni succesive care să transporte modulele.

Mai întâi pe Phobos

Această bază ar putea fi apoi montată de către un echipaj care să se afle deja pe Marte, de către roboţi de pe orbită sau chiar de un echipaj instalat pe una dintre lunile lui Marte. La summitul ”Omul pe planeta Marte”, Aldrin a sugerat că se pot trimite oameni pe Phobos (cel mai mare satelit natural al lui Marte) pentru o perioadă de 18 luni, iar de acolo aceştia ar putea construi baza pentru Marte. De pe Phobos se poate vedea în mod constant suprafaţa lui Marte, deoarece acolo lipsa atmosferei exclude necesitatea unor tehnologii cum ar fi scuturile termice grele şi retro-rachetele supersonice.

Presupunând că se poate construi o bază îndeajuns de mare, următoarea provocare ar fi aprovizionarea durabilă cu hrană. Cultivarea legumelor este o opţiune, dar plantele ar putea să fie expuse la radiaţii de un nivel mai ridicat, presiune atmosferică scăzută şi gravitaţie redusă. Dacă grădinarii de pe Marte vor trebui să folosească solul marţian, sunt necesare cunoştinţe despre cum pot reacţiona recoltele la compuşii din acest sol, cum ar fi sulfiţii şi percloraţii.

Pentru a evita toate aceste dificultăţi s-ar putea să fie necesare culturi modificate genetic, a spus Robert Ferl, Director la Centrul Interdisciplinar pentru Cercetări Biotehnologice din cadrul Universităţii Florida din Gainesville. ”Trăim epoca în care trebuie să înţelegem ce se întâmplă cu organismele la nivel genetic”.

În prezent cunoaştem modelele genelor acelor plante de pe Pământ care pot asimila substanţe nutritive cheie, precum sulfaţii. Acest lucru ne-ar putea permite în cele din urmă să alegem genele potrivite pe care să le adăugăm culturilor care vor fi însămânţate pe Marte. Plantele terestre care cresc în locuri extreme ar putea fi, de asemenea, adaptate sau exploatate pentru genele lor mai rezistente.

Tăiţei imprimaţi

Pentru o masă mai puţin convenţională, contractorul Anjan de la Concernul de Cercetare a Sistemelor şi Materialelor din Austin, Texas, a convins NASA să îi finanţeze fabricarea unei imprimante 3D pentru producerea de mâncare caldă în timpul misiunilor de durată în spaţiu. Prafurile alimentare sunt sterilizate la UV, îmbogăţite cu nutrienţi şi cu o durată de valabilitate de cel puţin 15 ani, au declarat reprezentanţii Anjan. Până acum s-au imprimat tăiţei, bucăţi de curcan, pastă de busuioc, pâine şi tort – deşi nu vor gusta din creaţiile lor până când nu vor pune la punct o imprimantă nouă  dedicată exclusiv acestei activităţi.

S-ar putea să existe diverse alte provocări pe termen lung cu privire la menţinerea unei astfel de colonii. Oricum, Richard Zurec, cercetător şef specializat în planeta Marte de la Laboratorul Motoarelor cu Reacţie din Pasadena, California, se teme că o colonie pe Marte nu s-ar putea menţine decât dacă va găsi acolo o resursă cu ajutorul căreia să poată face schimburi comerciale cu Pământul. "Dar acest lucru nu pare foarte posibil decât în condiţiile în care s-ar reduce costurile transportului între cele două planete”, a mai spus el.

”Cu toate acestea, interesul ridicat al publicului şi emergenţa zborurilor private în spaţiu sugerează că visul de a ajunge pe Marte este foarte aproape de a deveni realitate”, a spus Aldrin. ”Punând în aplicare pas cu pas viziunea colonizării planetei Marte, vom fi capabili pe viitor să ne avântăm şi mai departe, în afara sistemului nostru solar”.