La Pazzi Pizzeria din Paris pizza este făcută, de la un cap la altul, de roboți.


Clienții plasează comenzile pe un terminal
, apoi privesc cum roboții lucrează pentru a face și livra comanda. S-ar putea plăti bilet separat doar pentru privit :)

Spectacolul începe cu un robot luând o bucată de cocă pe care o pune pe un platou, pe care un alt robot o aplatizează, formând blatul. Un al treilea robot adaugă sosul de tomate și celelalte ingrediente, în funcție de comandă.

Din momentul comenzii până la introducerea în cuptor sunt necesare 45 de secunde. Capacitatea de coacere a cuptorului este de 80 de pizza pe oră. Pizza este apoi luată din cuptor, feliată și pusă în cutie, fiind în final livrată clientului.

A fost nevoie de 8 ani de cercetare pentru a ajunge la această performanță pentru cei care au lucrat la roboții „specialiști” în pizza. Principala problemă a fost gestionarea corectă a cocăi de către roboți, care este sensibilă la temperatură, umiditate și alți factori, iar roboții trebuie să lucreze în așa fel încât calitatea produsului final să nu fie diferită.

Patronii pizzeriei au planuri de extindere și în alte țări, începând cu Elveția, anul viitor. Când ajunge și în România să ne dați un semn :)

 

 



Sursa: SingularityHub

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • Comentariul tău, publicat ca „vizitator”, va fi evaluat în scurt timp de către un moderator în vederea publicării. Utilizatorilor care au cont pe site ori care folosesc conturile de FB, Twitter ori Google li se publică în mod automat comentariile.
    cornelia · 16:00 15.07.2021
    Va bucurati degeaba. Oamenii vor ramine fara servici, in final. Atunci sa va vad!
    • Comentariul tău, publicat ca „vizitator”, va fi evaluat în scurt timp de către un moderator în vederea publicării. Utilizatorilor care au cont pe site ori care folosesc conturile de FB, Twitter ori Google li se publică în mod automat comentariile.
      Simi · 18:37 15.07.2021
      @cornelia
      Da, poate ai dreptate, dar nu se va intampla prea curand, poate niciodata.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro