Transferul minții pe computer necesită o modalitate de a crea o copie a creierului tău și de a „urca” mintea și conștiința într-un computer. Apoi ai putea trăi în lumea digitală, poate pentru totdeauna. Ai avea conștiință de sine, ți-ai păstra amintirile și ai continua să te simți tu însuți. Dar nu ai mai avea un corp.
În acel mediu simulat, ai putea face orice faci și în viața reală – să mănânci, să conduci o mașină, să faci sport. Ai putea face și lucruri imposibile în lumea reală, cum ar fi să treci prin pereți, să zbori ca o pasăre sau să călătorești pe alte planete. Singura limită ar fi ceea ce știința poate simula în mod realist.
Dar este posibil? Teoretic, transferul minții ar trebui să fie posibil. Dar cum ar putea deveni asta realitate? La urma urmei, cercetătorii abia au început să înțeleagă creierul uman.
Și totuși, știința are un istoric solid în transformarea posibilităților teoretice în realitate. Faptul că un concept pare extrem de dificil, aproape de neimaginat, nu înseamnă că este imposibil. Gândește-te că știința a dus omenirea pe Lună, a secvențiat genomul uman și a eradicat variola. Toate aceste realizări au fost cândva considerate improbabile.
Ca om de știință specializat în studiul percepției, mă aștept ca într-o bună zi transferul minții pe un computer să devină realitate. Dar, la momentul actual, suntem departe de acest punct.
Trăind într-un laptop...
Creierul este adesea considerat cel mai complex obiect din universul cunoscut. Reproducerea acestei complexități va fi extraordinar de dificilă.
O cerință esențială: creierul, odată urcat pe computer, are nevoie de aceleași tipuri de input ca și până acum. Cu alte cuvinte, lumea exterioară trebuie să îi fie accesibilă.
Chiar și închis într-un computer, ai avea nevoie de o simulare a simțurilor tale, o reproducere a capacității de a vedea, auzi, mirosi, atinge, simți – precum și de a te mișca, clipi, percepe ritmul cardiac, regla ritmul circadian și a face alte mii de lucruri.
Dar de ce e nevoie de asta? Nu ai putea pur și simplu să exiști într-o bulă mentală pură, în interiorul computerului, fără inputuri senzoriale?
Privarea de simțuri (cum ar fi să stai în întuneric total sau într-o cameră fără sunete), sau „privarea senzorială”, este considerată o formă de tortură. Persoanele care au dificultăți în a percepe semnalele corporale – sete, foame, durere, mâncărime – se confruntă adesea cu probleme de sănătate mintală.
De aceea, pentru ca transferul minții să funcționeze, simularea simțurilor și a mediului digital în care te afli trebuie să fie extrem de precisă. Chiar și mici distorsiuni pot avea consecințe psihice grave.
Deocamdată, cercetătorii nu dispun nici de puterea de calcul necesară, nici – cu atât mai puțin – de cunoștințele științifice pentru a realiza astfel de simulări.
Scanarea a miliarde de ace de gămălie
Primul pas spre un transfer reușit al minții: scanarea, apoi cartografierea structurii 3D complete a creierului uman. Asta ar necesita un aparat de tip RMN extrem de sofisticat, capabil să redea creierul în detaliu. În prezent, oamenii de știință se află abia la începutul procesului de cartografiere a creierului – ceea ce înseamnă întregul creier al unei muște și mici porțiuni din creierul unui șoarece.
Peste câteva decenii este posibil să obținem o hartă completă a creierului uman. Însă chiar și captarea identității tuturor celor 86 de miliarde de neuroni – toți mai mici decât un cap de ac – și a trilioanelor de conexiuni dintre ei nu ar fi suficientă. Încărcarea acestor informații, de una singură, într-un computer nu ar realiza mare lucru. Asta pentru că fiecare neuron își ajustează constant modul de funcționare – și acest aspect trebuie, de asemenea, simulat.
Este greu de spus până la ce nivel de profunzime trebuie să ajungă cercetătorii pentru ca un creier simulat să funcționeze. Este suficient să ne oprim la nivel molecular? În acest moment, nimeni nu știe.
2045? 2145? Mai târziu?
Cunoașterea modului în care creierul procesează informația ar putea oferi o scurtătură. Ar permite cercetătorilor să simuleze doar părțile esențiale ale creierului, fără toate particularitățile biologice. E mai ușor să construiești o mașină nouă știind cum funcționează una, decât să încerci să scanezi și să reproduci o mașină existentă fără să cunoști deloc mecanismul său intern.
Totuși, această abordare necesită ca oamenii de știință să descopere cum creează creierul gânduri – cum se reunesc mii sau milioane de neuroni pentru a realiza procesele care dau naștere minții umane. Este greu de exprimat cât de departe suntem încă de acest punct.
O altă cale posibilă: înlocuirea celor 86 de miliarde de neuroni reali cu unii artificiali, pe rând. Această abordare ar putea face transferul minții mult mai ușor. Deocamdată, însă, oamenii de știință nu pot înlocui nici măcar un singur neuron real cu unul artificial.
Dar trebuie să ținem cont de un lucru: ritmul dezvoltării tehnologice se accelerează exponențial. Este rezonabil să ne așteptăm la progrese spectaculoase în ceea ce privește puterea de calcul și inteligența artificială în deceniile următoare.
Un alt lucru e sigur: transferul minții nu va duce lipsă de finanțare. Mulți miliardari par dispuși să renunțe la sume mari pentru o șansă la nemurire.
Deși provocările sunt enorme, iar drumul înainte este incert, cred că, într-o zi, transferul minții va deveni realitate. Cele mai optimiste previziuni indică anul 2045. Altele vorbesc despre sfârșitul acestui secol.
Dar, în opinia mea, ambele previziuni sunt probabil prea optimiste. Aș fi uimit dacă încărcarea minții ar funcționa în următorii 100 de ani. Dar ar putea deveni realitate peste 200 de ani, ceea ce înseamnă că prima persoană care va trăi pentru totdeauna s-ar putea naște chiar în timpul vieții tale.
Traducere după Can you upload a human mind into a computer? de Dobromir Rahnev, profesor de psihologie, Georgia Institute of Technology.
Într-un alt articol, filozoful Damian K.F. Pang arată, de asemenea, dificultățile curente privind transferul minții pe computer:
• încă suntem departe de a putea simula cu acuratețe cele peste 100 de trilioane de conexiuni din fiecare creier uman.
• în prezent, nu există nicio modalitate prin care să putem măsura toate stările creierului.
• cel mai mare proiect de cercetare desfășurat vreodată în Europa (500 de oameni de știință timp de 10 ani, cu un buget de 600 de milioane de euro) nu a reușit să cartografieze complet creierul uman, adică să-i descrie structura de bază. Nici măcar nu a încercat să înregistreze stările componentelor sale.
• în acest moment, nu avem nici măcar o foaie de parcurs sau o înțelegere de bază a modului în care, în viitor, ar fi posibilă scanarea unui creier cu suficient nivel de detaliu pentru a-i încărca informația într-un computer.
• încă nu avem nicio idee despre cum funcționează conștiința.
• chiar dacă am reuși să încărcăm în totalitate informația din creierul nostru într-un computer, nu există nicio dovadă clară că acea informație, de una singură, ar fi suficientă pentru a produce conștiință.
• informația umple conținutul experiențelor noastre, dar ce înseamnă, de fapt, să experimentezi ceva rămâne un mister.
| Citește și:
• Ideea de „transfer al minții” are la bază o gravă confuzie
• De ce e imposibil să transferăm mintea pe un computer
• Transferul minţii pe alte dispozitive
• De ce nu ne putem înțelege cu extratereștrii
