Misterele ştiinţeiCu tot progresul ştiinţific remarcabil din secolul al XX-lea şi început de secol al XXI-lea, încă există multe întrebări la care ştiinţa nu are un răspuns. Vorbim astăzi despre originea vieţii pe Pământ, dacă şi cum funcţionează efectul Placebo, elementele constitutive ale Universului şi fundamentele biologice ale conştiinţei.

CITIŢI ŞI PRIMA PARTE A ARTICOLULUI

CUPRINS:
5. Cum a apărut viaţa pe Pământ?
6. Cum funcţionează efectul Placebo?
7. Din ce este constituit Universul?
8. Care sunt fundamentele biologice ale conştiinţei?

5. CUM A APĂRUT VIAŢA PE PĂMÂNT?

Iată una dintre întrebările care dau mare bătaie de cap oamenilor de ştiinţă. Şi această întrebare este una dintre principalele arme ale adepţilor creaţionismului în dialogul cu oamenii de ştiinţă . De vreme ce nu ştim cum a apărut viaţa, iar ştiinţa nu pare să aibă deocamdată nicio teorie solidă pe acest subiect, e evident că a existat un creator, nu? Noi am zice că nu chiar... Atunci când nu ai răspunsul la o întrebare azi, nu înseamnă că acesta nu va fi disponibil mâine. Iar când e vorba de ştiinţă, Dumnezeu nu este o opţiune. Dar să nu pagăm de la subiect.

Aşadar, selecţia naturală, teoria avansată de Darwin, arată cum organismele deja existente evoluează ca răspuns la schimbările condiţiilor de mediu. Dar aceasta nu explică apariţia vieţii pe Pământ. În 1952 chimiştii Harold C. Urey şi Stanley Miller au decis să testeze ipoteza mai veche a doi biochimişti, John Haldane şi Aleksander Oparin, care au sugerat că în urmă cu milioane de ani atmosfera terestră nu conţinea oxigen, iar compuşii organici s-ar fi putut dezvolta din simple molecule doar sub acţiunea unei surse puternice de energie, ca radiaţia ultravioletă ori fulgerele. Surprinzător, şi cu o mare expunere mediatică, rezultatul experimentului Miller-Urey a arătat că pot apărea compuşi organici din nimic; 22 de aminoacizi (după date recente) s-au format în numai o săptămână. Cu tot succesul acestui experiment, trebuie spus că viaţa nu a apărut în laboratorul lui Miller.

» Citiţi şi despre Experimentul Miller-Urey


Ipoteza de bază privind apariţia vieţii este aceea că s-ar fi dezvoltat într-un fel de "supă primordială" în care compuşi chimici s-ar fi combinat după un anumit mecanism - necunoscut - şi ar fi dat astfel naştere vieţii.

Există şi alte ipoteze, cum este cea a lui Francis Crick, conform căreia viaţa ar fi venit de undeva din spaţiul extraterestru. Dar nici una dintre aceste idei ori altele şi mai extravagante nu au o susţinere ştiinţifică dovedită.


6. CUM FUNCŢIONEAZĂ EFECTUL PLACEBO?

Efectul Placebo: un mare mister care alimentează o mulţime de teorii fanteziste. Probabil cel mai mare mister al medicinei moderne. În numeroase experimente s-a demonstrat că funcţionează.

În ce constă efectul Placebo? Să zicem că v-aţi ars pe o suprafaţă destul de mare la mână. Vă duceţi la doctor cu dureri cumplite. Acesta vă spune că are medicamentaţia potrivită care vă va ameliora situaţia în câteva minute şi vă unge pe rană cu o cremă. Deloc surprinzător, nu?, în câteva minute durerile se reduc simţitor: crema minune a funcţionat. După câteva săptămâni, când vă întoarceţi pentru un control la medic, aflaţi că acea cremă era complet inofensivă, neavând nici un ingredient care să combată arsurile: a fost o cremă Placebo. Ce v-a redus durerile? Credinţa dumneavoastră că aţi primit un medicament foarte bun. E vorba doar de credinţă? Nu, după ultimele cercetări, există dovezi solide care indică faptul că efectul Placebo este însoţit de eliberări de substanţe chimice declanşate de creier care, în fapt, fac ca medicamentaţia Placebo să aibă efecte concrete.

» Citiţi şi „Efectul Placebo în acţiune în zona coloanei vertebrale"

Efectul Placebo funcţionează în foarte multe afecţiuni, de la tensiune arterială mărită la Parkinson. De ce funcţionează medicamentaţia Placebo şi cum anume? Nimeni nu are răspunsul deocamdată. Dar lămurirea acestui mister ar inventa practic o nouă metodă de vindecare a anumitor boli şi o foarte bună metodă de gestionare a durerii, care, practic, ar revoluţiona medicina.


7. DIN CE ESTE CONSTITUIT UNIVERSUL?

În 1920 Edwin Hubble a descoperit că Universul este în continuă expansiune, ceea ce a demolat opinia că acesta ar fi etern şi nemişcat. În ultimii ani oamenii de ştiinţă au aflat cu surprindere că materia "obişnuită", din care sunt făcuţi oamenii, planetele, galaxiile, reprezintă doar 5% din "substanţa" universului. Dar dacă doar 5% este materie, ce este restul?

În anii '60 astronomii au descoperit că, luându-se în calcul doar materia cunoscută, e imposibil de explicat de ce galaxiile nu se dezintegrează, pentru că viteza de rotaţie a acestora este prea mare pentru a "ţine" astrele în câmpul gravitaţional. Prin urmare s-a introdus un nou concept care să ofere plusul de forţă gravitaţională, "materia neagră". Dar nici "materia neagră", lucru misterios a cărui înţelegere este în stadiu incipient, nu răspunde definitiv la întrebarea privind compunerea universului, pentru că se cons
ideră că doar 25% din Univers este constituit din aceasta.

La sfârşitul anilor '90, în urma examinării supernovelor, s-a descoperit că Universul, în loc să-şi încetinească expansiunea, după cum prevăd legile fizicii, se află într-o expansiune din ce în ce mai rapidă. Această expansiune accelerată nu se poate explica decât prin existenţa unei forţe anti-gravitaţionale numite de fizicieni "energie neagră". Aşadar, noi întrebări, deocamdată fără răspuns, privind natura materiei negre şi a energiei negre sunt pe masa fizicienilor şi astronomilor. Până când aceste întrebări nu vor primi răspuns, ştiinţa noastră privind elementele constitutive ale Universului este departe de a fi completă.

 

8. CARE SUNT FUNDAMENTELE BIOLOGICE ALE CONŞTIINŢEI?

Conştiinţa a constituit dintotdeauna subiectul dezbaterii filozofilor. Nenumăratele cărţi pe această temă au lăsat totuşi chestiunea fără răspuns definitiv. De câţiva ani, odată cu intensificarea cercetărilor în domeniul creierului, au întrat în joc şi oamenii de ştiinţă. După cum e uşor de bănuit, aceştia nu caută să demonstreze natura sufletului, ci bazele materiale ale conştiinţei, mecanismele complexe prin care creierul reuşeşte să producă starea de conştiinţă.

Concepţia comună asupra conştiinţei datează de sute de ani şi se fundează pe concepţia filozofului René Descartes (1596-1650), fondatorul filozofiei moderne, care considera că trupul şi mintea sunt de natură diferită, fiind constituite din substanţe diferite; dacă trupul are dimensiune spaţială şi temporală, mintea există doar în timp, lipsindu-i spaţialitatea.

În abordările recente soluţia lui Descartes este respinsă ca fiind nerealistă, favorizându-se opinia că trupul şi mintea sunt aspecte diferite ale aceluiaşi lucru. Prin urmare, conştiinţa ar fi rezultanta modului de organizare şi funcţionare ale creierului. Una dintre întrebările cheie în studiul conştiinţei se referă la formarea sentimentului de sine care, rezolvată, ar răspunde la una dintre cele mai dificile întrebări puse vreodată: cine este eu, atunci când spun "Eu cred...".

Deşi în ultimii ani s-au făcut progrese realmente spectaculoase în cercetarea creierului, un răspuns privind natura conştiinţei este încă departe de a fi dat.

PRIMA PARTE A ARTICOLULUI

A TREIA PARTE A ARTICOLULUI

Această serie de articole a fost inspirată de articole pe aceeaşi temă apărute în revistele Science şi Wired.
wired.com/wired/archive/15.02/bigquestions.html
sciencemag.org/sciext/125th/

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.