Francesca Albanese, avocat și cercetător italian, este raportorul special al Organizația Națiunilor Unite pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, care cuprind Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Rolul său este de a raporta către ONU situația drepturilor omului din aceste teritorii.
De la înființarea sa, în 1993, funcția de raportor a fost controversată și, uneori, generatoare de tensiuni. Cei numiți anterior au fost frecvent criticați de guvernele israeliene și de grupurile de lobby pro-Israel pentru presupuse prejudecăți împotriva Israelului.
Același lucru este valabil și pentru Albanese. De când a preluat funcția, în mai 2022, ea a fost o critică vocală și constantă a ocupației israeliene și, în special, a războiului din Gaza. Ea a susținut că acțiunile Israelului echivalează cu un genocid.
Ca pedeapsă pentru eforturile sale de a expune încălcările persistente ale dreptului internațional umanitar de către Israel, Departamentul Trezoreriei SUA a clasificat-o pe Albanese drept „persoană desemnată în mod special” (eng. specially designated national). Această clasificare împiedică orice cetățean sau companie din SUA să colaboreze cu ea. Toate activele sale din SUA au fost înghețate.
Albanese este primul oficial ONU sancționat de Trezoreria SUA, un destin pe care îl împărtășește cu Vladimir Putin, Bashar al-Assad, răposatul ayatollah Ali Khamenei și fostul președinte recent înlăturat al Venezuelei, Nicolás Maduro.
Din această perspectivă își scrie Albanese cea mai recentă carte, When the World Sleeps (n.n. cartea nu este tradusă în limba română și, cel mai probabil, nu va fi). Ea încearcă să ofere o voce și o identitate palestinienilor și luptei lor pentru justiție și demnitate în fața unei ocupații israeliene de aproape 60 de ani, care, chiar înainte de atacul devastator al Hamas din octombrie 2023, fusese criticată ca o formă de apartheid.
When the World Sleeps prezintă zece povești care își propun „să confrunte trecutul și prezentul Palestinei”. Pentru cititorii nefamiliarizați cu exigențele conflictului israeliano-palestinian, aceste relatări pot fi inconfortabile și tulburătoare.
Potrivit lui Albanese, ele sunt mărturii fie din „epicentrul genocidului”, fie ale celor „forțați să privească atrocitățile de la distanță”. Evaluarea sa asupra a ceea ce li se întâmplă palestinienilor, nu doar după 2023, ci încă din 1948, va fi considerată de unii cititori și comentatori drept controversată, chiar eretică.
Ea contestă percepția dominantă asupra conflictului, perpetuată constant de guvernele occidentale. Percepția asupra echilibrului de putere dintre israelieni și palestinieni, scrie ea, a fost distorsionată până în punctul în care drepturile israelienilor de a trăi în pace și securitate cântăresc mult mai mult decât orice drepturi similare pentru palestinieni.
Temele principale
When the World Sleeps oferă mărturii directe, de o valoare inestimabilă, despre viața palestinienilor sub ocupație israeliană. Cartea are trei teme principale.
Prima este că palestinienii sunt ființe umane care trebuie să beneficieze de demnitate și egalitate, iar suferința lor sub ocupația israeliană nu ar trebui considerată un efect inevitabil al combaterii terorismului.
A doua este că liderii israelieni trebuie trași la răspundere pentru orice încălcare a dreptului internațional umanitar.
În final, Albanese susține că justiția pentru victime și responsabilizarea autorilor acestor crime trebuie urmărite cu imparțialitate.
Ea își începe expunerea asupra vieții palestiniene relatând moartea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, a cărei familie a fost ucisă în Gaza de focul artileriei israeliene în ianuarie 2024. Folosește acest episod ca o fereastră către viața unui copil palestinian sub ocupație.
Albanese evidențiază umanitatea copiilor palestinieni și „miracolul autentic” al vieții, vitalității și tandreții lor, într-un context în care „energia și speranța păreau să persiste în ciuda adversităților”. Ea compară experiențele propriilor săi copii cu cele ale copiilor palestinieni, subliniind diferențele dramatice dintre viețile lor.
Palestinienii, observă ea, trăiesc într-o „stare de război permanent, fiind separați de toți ceilalți palestinieni din lume, neputând călători sau nici măcar visa la cele mai simple lucruri din viață”.
Ierusalim și Cisiordania
Următoarele două capitole reflectă asupra vieții palestiniene în Ierusalim, văzută mai întâi prin ochii lui Abu Hassan, ghid turistic, apoi prin ochii unui librar pe nume George.
Ierusalimul este central pentru viața atât a palestinienilor, cât și a israelienilor. Este al treilea oraș sfânt al islamului, găzduind moscheea Al-Aqsa, și cel mai sfânt oraș al iudaismului, prin vestigiile celui de-al Doilea Templu.
Orașul a fost divizat după primul război arabo-israelian (1948–49), Israelul controlând Ierusalimul de Vest, iar Iordania Ierusalimul de Est. A fost reunificat în 1967, când Israelul a capturat Ierusalimul de Est în timpul Războiului de Șase Zile.
Pentru palestinieni, Ierusalimul de Est este o componentă esențială a oricărui stat palestinian, într-atât încât nu poate exista o Palestină fără el. Ierusalimul este din nou un oraș divizat, din cauza zidului de separare construit de Israel, care urmărește să elimine orice prezență non-evreiască din spațiul orașului.
Interacțiunile lui Albanese și ale soțului ei cu Abu Hassan și George servesc, de asemenea, drept ferestre pentru a explica și explora viața palestinienilor din Ierusalim. Mai important, ele oferă o perspectivă asupra unei culturi palestiniene vibrante, conferindu-le palestinienilor o voce și o identitate care contrazic percepțiile occidentale persistente.
Dezumanizarea palestinienilor prin structurile ocupației israeliene, inclusiv zidul, este cel mai vizibilă în Ierusalim. În capitolul despre George, Albanese contrapune viața palestiniană din Ierusalimul de Est, marcată de ocupație și expropriere, cu cea din Ierusalimul de Vest, locuit în principal de israelieni, unde viața se desfășoară într-un sentiment aproape fals de normalitate. Ea relatează cum copiii palestinieni sunt nevoiți să meargă la școală prin canale de scurgere pentru a evita punctele de control și barajele rutiere israeliene.
Aceste capitole explorează interacțiunile dintre palestinieni și coloniștii israelieni din Ierusalimul de Est și Cisiordania. De când Israelul a ocupat aceste teritorii, guvernele succesive au promovat o politică de colonizare menită să exproprieze terenurile palestiniene.
În 2024, Curtea Internațională de Justiție a decis că aceste colonii sunt ilegale conform dreptului internațional, deoarece contravin articolului III al celei de-a Patra Convenții de la Geneva.
În prezent, există peste 700.000 de coloniști israelieni în Cisiordania, dintre care 250.000 în așezările din jurul Ierusalimului de Est. Această realitate modelează interacțiunile dintre palestinieni și armata israeliană, care aplică ocupația.
Albanese descrie o călătorie împreună cu Abu Hassan în orașul sudic Hebron, unde armata israeliană a baricadat ușile de la intrarea în locuințele palestinienilor. De asemenea, relatează o vizită în orașul nordic Nablus, unde există povești similare despre violența zilnică exercitată de forțele de ocupație.
Există relatări despre condamnarea copiilor la doi sau trei ani de închisoare pentru aruncarea cu pietre în soldații israelieni. „După un astfel de coșmar”, scrie Albanese, „cum ar putea cineva să fie surprins că, după detenție, copiii palestinieni se întorc acasă traumatizați?”.
Limitele dreptului internațional
Într-un capitol intitulat Ingrid, Albanese abordează subiectul controversat al clasificării ocupației israeliene drept „apartheid”. Ingrid este o cercetătoare olandeză, implicată de mult timp în studierea Palestinei și cofondatoare a mișcării BDS (Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni).
Prin această perspectivă, Albanese explorează diferite opinii juridice internaționale ale Curții Internaționale de Justiție și ale unor organizații pentru drepturile omului, precum Amnesty International și Human Rights Watch. Acestea au oferit cercetări și argumente juridice potrivit cărora ocupația israeliană constituie apartheid și, prin urmare, o crimă împotriva umanității.
„Nu este doar o problemă de discriminare”, argumentează Albanese, ci de negare a drepturilor fundamentale, de separare a oamenilor pe criterii rasiale și teritoriale și de utilizare a unor măsuri coercitive pentru a menține grupul oprimat izolat și subordonat.
Capitolul evidențiază modul în care ocupația israeliană scoate la iveală limitele dreptului internațional atunci când nu există voință diplomatică pentru a aduce făptașii în fața justiției.
Pe lângă analiza mediului diplomatic permisiv care permite continuarea neîngrădită a ocupației, Albanese abordează și tema mai controversată a rezistenței, sub forma boicoturilor și sancțiunilor, dar și a unor forme mai violente. Poate cea mai importantă este întrebarea ipotetică pe care o ridică: „Ce aș face eu dacă aș fi palestinian trăind sub ocupație?”.
Explorarea vieții palestiniene în When the World Sleeps reprezintă modul lui Albanese de a exprima o formă de rezistență la ocupația israeliană. Ea face acest lucru contrapunctând inumanitatea ocupației cu umanitatea palestinienilor. După cum notează în concluzie, „dacă vrei să produci schimbare, mai întâi trebuie să fii tu schimbarea și nu poți schimba nimic dacă nu te schimbi pe tine însuți”.
When the World Sleeps este, în parte, încercarea lui Albanese de a-și găsi echilibrul într-o viață din ce în ce mai complexă, ca susținătoare vizibilă, vocală și, prin urmare, controversată a umanității palestinienilor și a unei păci echitabile.
Ceea ce transpare din relatările sale nu este doar demnitatea palestinienilor, ci și „samud” – determinarea lor de a persevera în fața adversității. Poveștile îi umanizează, aducând la viață experiențele lor și exprimând temerea lui Albanese că, atunci când lumea doarme, genocidul palestinienilor va continua.
Traducere după Dignity and resolve de Martin Kear, Lecturer, Department of Government and International Relations, University of Sydney.
