Teoria corzilor (sau a stringurilor, cf. „String Theory”) propune ideea conform căreia constituenţii fundamentali ai universului sunt „corzi” uni-dimensionale, iar nu particule punctiforme.
Conform acestei teorii, ce percepem ca particule sunt de fapt vibraţii în buclele corzii, fiecare cu frecvenţa sa caracteristică.
Teoria corzilor îşi are originea în încercarea de a descrie interacţiunile anumitor particule, ca de pildă protonii. De atunci s-a dezvoltat în ceva mult mai ambiţios, atacând problematica dezvoltării unei teorii complete, unificate, a tuturor particulelor şi forţelor fundamentale.
Credit: Sandbox Studio
Încercările anterioare de unificare în fizică s-au lovit de problema încorporării gravitaţiei în teoriile ce descriu celelalte forţe. Teoria corzilor nu numai că înglobează gravitaţia, dar se şi bazează pe existenţa acestei forţe fundamentale. Teoria corzilor cere, de asemenea, existenţa a şase sau şapte dimensiuni suplimentare ale spaţiului şi conţine metode de a lega dimensiunile mari suplimentare de cele mici. Studiul teoriei corzilor a dus de asemenea la conceptul de supersimetrie, care ar dubla numărul de particule elementare.
Fizicienii sunt optimişti că la un moment dat teoria corzilor va face predicţii care vor putea fi testate experimental. Deja teoria corzilor a avut un impact uriaş asupra matematicii pure, cosmologiei (studiul universului) şi asupra modului în care fizicienii care studiază particulele fundamentale interpretează experimentele, sugerând noi abordări şi posibilităţi de explorare.
Textul de mai sus reprezintă traducerea, cu acordul editorului, a articolului String theory (SymmetryMagazine), de John H. Schwarz.
Traducător: Camelia Moise.
