Fizica în 60 de secundeRadiaţia sincrotronă este "lumina" emisă de particule încărcate electric atunci când acestea accelerează ("câştigând" viteză, deplasându-se în linie dreaptă) ori când călătoresc cu o viteză constantă pe o linie curbă (ca atunci când suntem într-o maşină şi luăm o curbă).

 

 

 

Lumina sincrotronă şi-a luat numele de la acceleratoarele de particule sincrotrone, unde a fost observată pentru prima oară. Sincrotroanele folosesc magneţi pentru a curba deplasarea electronilor. Dar, de asemenea, putem vedea lumina sincrotronă în cosmos: o parte din lumina emisă de obiecte astronomice ca Nebuloasa Crabului provine din electronii ce se deplasează prin câmpurile magnetice galactice.

Atunci când sunt accelerate, particulele cu masă mică precum electronii pierd mult mai multă energie sub formă de energie sincrotronă decât particulele grele, ca protonul. De aceea fizicienii folosesc electronii pentru a "colecta" puterea radiaţiei sincrotrone în aşa-numitele "surse de lumină". Aici electronii se deplasează în cercuri ori în slalom printre magneţi numiţi ondulatori. Aceştia radiază lumină foarte intensă, tangenţial la curba pe care o descriu, ca noroiul de pe o roată învârtindu-se ori scânteile focurilor de artificii rotitoare.

 

Radiaţia sincrotronă

 

Cercetătorii aleg o parte din lumina emisă de electroni (anumite frecvenţe), incluzând frecvenţele specifice domeniilor: infraroşu, ultraviolet, raze X şi lumina vizibilă - şi o focalizează pe mostre foarte mici. Capacitatea de a manipula radiaţia sincrotronă fac din aceasta un instrument util în multe domenii ale ştiinţei, furnizând informaţii detaliate despre structuri mici, de dimensiuni atomice ori moleculare.

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea, cu acordul editorului, a articolului Synchrotron radiation (SymmetryMagazine).

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.