Știu, așa am învățat toți la școală. Un număr pozitiv înmulțit cu unul pozitiv va da un număr pozitiv, unul pozitiv înmulțit cu unul negativ va da unul negativ, iar unul negativ înmulțit cu unul negativ va da... unul pozitiv. Dar cum este posibil? Iată o explicație ușor de urmărit și înțeles.
Iată următoarea serie de înmulțiri:
2 x 3 = 6
2 x 2 = 4
2 x 1 = 2
2 x 0 = 0
Se observă că pe măsură ce descreștem cu 1 al doilea factor al înmulțirii, produsul scade cu 2. Mergând mai departe, vom avea, firește:
2 x (-1) = -2
2 x (-2) = -4
2 x (-3) = -6 șamd.
Dar să scădem cu 1 acum primul factor al înmulțirii. Vom avea:
2 x (-3) = -6
1 x (-3) = -3
0 x (-3) = 0
Și aici se întâmplă miracolul! Dacă scădem cu încă unu factorul din stânga, vom ajunge la un număr negativ (-1).
Pe de altă parte, observăm că pe măsură ce am redus factorul din stânga cu 1, produsul înmulțirii a crescut cu 3.
Prin urmare, vom avea:
(-1) x (-3) = 3
(-2) x (-3) = 6 șamd.
Aici voiam să ajungem și... am ajuns 😀
Sursa: MindYourDecisions
