Ritmul schimbării şi provocările viitorului

Am o veste proastă şi una bună în ce priveşte viitorul. Mai întâi vestea proastă. Ritmul general al schimbării nu accelerează. Viitorul apropiat nu va aduce schimbări majore. În următorii 20 de ani, nu vei deveni un cyborg nemuritor prieten cu maşini super-inteligente.

Vestea bună este că mai avem încă destul timp să mai rezolvăm toate problemele omenirii şi poate să salvăm lumea. Bine aţi venit în viitorul lent.

Una dintre marile greşeli ale futuriştilor zilelor noastre este faptul că ne sugerează că ritmul schimbării omenirii şi condiţiei umane în general este unul foarte accelerat pentru că ştiinţa progresează în pas febril. Producem rapid atât de multe dispozitive magice, încât în douăzeci de ani moartea, bolile şi sărăcia vor fi învinse. Este ceea ce numim un viitor accelerat. Fie că este vorba despre utopişti cu priviri crunte precum Ray Kurzweil sau despre prezicători ai sfârşitului lumii ca Bill Joy (care a popularizat ideea unei apocalipse - aşa-numitul "grey goo" - datorate consumării materiei de pe Terra de către roboţi auto-replicanţi creaţi de om prin tehnici de nanotehnologie moleculară), ei au făcut greşeala să presupună că toate aspectele vieţii noastre se vor schimba la fel de repede pe cât o fac micro-cipurile conform legii lui  Moore. Dacă luăm în considerare că tehnologia noastră a avansat de la primele telefoane la smartphone-uri cam într-un secol, atunci este uşor de înţeles de ce ni se pare că "viitorul" va sosi mai repede ca oricând.


Timpul geologic şi timpul speciilor

Problema este că foarte puţine lucruri din viaţa noastră seamănă cu tehnologia. Desigur, multe lucruri de pe planetă – inclusiv adepţii temei presupusei accelerări a cercetării ştiinţifice – operează la o scară temporală  geologică. Evoluţia, schimbările climatice şi construirea unui univers sunt procese pe care noi le măsurăm în milioane şi miliarde de ani. Pentru a înţelege viitorul în mod corect, este esenţial să îi ascultăm pe geologi la fel de des cum le dăm ascultare informaticienilor. Oameni de ştiinţă ca Peter Ward şi Lynn Margulis, care studiază miliardele de ani de schimbări petrecute în viaţa Pământului, au o mult mai bună perspectivă cu privire la ziua de mâine, decât cineva care a studiat doar secolul trecut. Evenimente care au zguduit Pământul, cum ar fi schimbările climatice, nu sunt aproape niciodată vizibile din perspectiva infimei scântei de timp care ne-a fost dată ca fiinţe umane.
Din cauza acestei dificultăţi de observare, este greu să grăbeşti procesul descoperirilor geologice, fie că ele  se referă la schimbări climatice, ori la ştiinţa materiei care ne-ar putea oferi într-o zi puterea de control asupra moleculelor. Spre deosebire de computerele pe care noi le-am  inventat, procesele transformărilor de pe Pământ nu pot fi înţelese decât prin observaţie. Iar pentru aceasta este nevoie de timp. Poate nu de milioane de ani, dar cu siguranţă nu numai de un singur secol.

Mai există un tip de evoluţie lentă în timp, pe care adesea o ignorăm în graba noastră de a ne îndrepta spre ziua de mâine cu viteza luminii. Este ceea ce numim timpul speciilor. El reprezintă acel segment de timp pe durata căruia o specie, să spunem Homo sapiens, poate exista. Majoritatea speciilor nu durează mai mult de câteva milioane de ani – după care se sting sau evoluează, sau câte puţin din acestea două la un loc. Deseori auzim de organisme ca rechinii sau algele care au durat zeci de milioane de ani, sau miliarde de ani, dar aceste cifre sunt valabile doar pentru o descriere generală a acestor fiinţe. Anumite specii de rechini şi de alge au evoluat şi au murit de-a lungul mileniilor, deşi aceleaşi forme reevoluează în mod repetat. În tabelul de mai jos (via Wikipedia) putem vedea care este durata de viaţă tipică a unei specii.

Majoritatea biologilor evoluţionişti sunt de părere că Homo sapiens a evoluat aproximativ acum 200 de mii de ani. Deci ne aflăm într-o perioadă destul de timpurie a ciclului de viaţă al speciei noastre. Ştiu că ne place să gândim despre noi că suntem nişte fiinţe speciale, şi ca să fim sinceri se pare că suntem singura formă de viaţă super-inteligentă care a existat vreodată pe Pământ. Dar merită să ţinem minte că în ciuda tuturor realizărilor noastre: pături electrice, oraşe şi jocuri video, facem totuşi parte dintr-o specie al cărei ciclu de viaţă se măsoară în zeci de mii de ani.

Acest lucru este deosebit de important când începem să ne gândim la un interval de timp rezonabil pentru realizarea călătoriilor în spaţiu şi la colonizarea sistemului solar. Există dovezi puternice că oamenii au întreprins prima explorare a oceanelor cu barca, în urmă cu aproximativ 50 de mii de ani. Bărcile de stuf au reprezentat la acea vreme avansul tehnologic care i-a ajutat să ajungă din Asia la ţărmurile Australiei. Acum există numeroase dovezi că aceleaşi tipuri de ambarcaţiuni, asamblate cu unelte simple, i-au purtat pe strămoşii noştri din Asia în America cu aproximativ 15.000 de ani în urmă. Dar abia acum 500 de ani explorarea oceanelor a început să transforme cu adevărat civilizaţiile umane. Datorită noilor tehnologii navale impulsionate şi susţinute de comerţul internaţional, am început apoi să formăm o societate globală. La aceasta au contribuit şi aeronavele şi posibilitatea de comunicare instantanee. Dar, privită din punctul de vedere al timpului speciilor, înfăptuirea lumii noastre interconectate a durat 50 de mii de ani.
Dar dacă sondele noastre spaţiale şi roverul Curiosity sunt echivalentul acelor bărci de stuf de acum mii de ani? Merită să reflectăm. Este posibil să ne aflăm la începutul unei lungi şi lente călătorii, care ar putea atinge punctul ei culminant peste mii de ani de acum încolo.


În timpul vieţii tale

Să ne întoarcem la perioada de timp pe care toţi o putem înţelege cu uşurinţă: durata unei vieţi omeneşti, care în condiţii ideale este de 75-85 de ani. Aceasta este, de asemenea, şi durata de viaţă a tehnologiei noastre informatice, a cărei dezvoltare pare atât de rapidă pentru noi, în mare parte datorită faptului că am fost martorii acestui progres în timp real. Spre deosebire de evoluţia climei terestre sau de capacitatea speciei noastre de a călători pe planetă în navele miraculoase concepute de noi.

Cred că este evident de ce dorim să măsurăm ritmul viitorului folosind tehnologia şi să ne luăm drept călăuze informaticienii. Schimbările tehnologice sunt atât familiare, cât şi uşor de observat. Am dori să credem că şi alte schimbări ştiinţifice şi culturale se pot întâmpla într-un mod la fel de observabil, deoarece de obicei gândim în timp uman, nu în timpul speciilor sau în timpul geologic. Altfel spus: trăim cu toţii într-un interval de timp hiper-accelerat. Timpul lent este în esenţă timpul non uman. Este ceea ce există înainte şi după fiecare dintre vieţile noastre individuale.

Acestea fiind zise, este de netăgăduit că schimbările tehnologice şi timpul uman rapid pot afecta în mod profund evenimentele care se desfăşoară în timpul lent. De exemplu, trebuie să acţionăm acum, în timpul vieţii noastre, pentru a preveni ca schimbările climatice să distrugă securitatea noastră alimentară, mijloacele de trai, precum şi milioanele de specii care împart planeta cu noi. Trebuie să acţionăm acum pentru a menţine programele noastre spaţiale pe linia de plutire. Şi, desigur, trebuie să continuăm să inventăm noi computere pentru a ne ajuta să analizăm totul, de la genomi la atomii de carbon, mai rapid şi mai eficient.

Totuşi, nu ne putem aştepta sa apucăm să fim răsplătiţi de toate eforturile pe care le facem în timpul scurtei noastre vieţi. Nu vom trăi până la vârsta de 200 de ani. Repet: Nu vom trăi până la vârsta de 200 de ani. Prelungirea duratei de viaţă nu se va întâmpla în timpul vieţii noastre, deoarece pur şi simplu este nevoie de timp pentru a analiza genele noastre, apoi este nevoie de mai mult timp pentru a le testa, iar pe urmă de şi mai mult timp pentru a elabora şi dezvolta terapii care să ne menţină tineri. Mai mult decât atât, va trebui să avem de-a face şi cu tracasările guvernamentale şi cu reacţiile culturale negative. Poate că nepoţii noştri vor avea şansa de a avea acces la pastila de prelungire a vieţii. Dar nu noi. Ceea ce trebuie să fie ok. Dacă facem promisiuni ştiinţifice pe care nu le putem onora, vom face foarte mult rău. În cele din urmă aceasta ar putea submina încrederea publicului atât în ştiinţă, cât şi în cei care au făcut astfel de pronosticuri.


Mai multe cronologii deodată

Trebuie să ne gândim la viitor ca la un set de cronologii care se suprapun. Unele evenimente au loc în timp uman. Altele există în timpul lent al lui Homo sapiens sau al ciclului de carbon al planetei, sau chiar în traiectoria de coliziune a Căii Lactee cu Andromeda. Problemele încep să apară atunci când credem că tot timpul este timp uman. Noi pierdem din vedere obiectivele pe termen lung, cum ar fi supravieţuirea speciilor pe o planetă aflată în mod constant în schimbare. Nu reuşim să acordăm prioritate proiectelor pentru menţinerea securităţii alimentare şi ne concentrăm în schimb asupra vindecării îmbătrânirii. Amândouă sunt ţeluri nobile. Dar unul dintre ele trebuie să se îndeplinească acum, în timp uman. Realizarea celui de-al doilea va dura timp de mai multe generaţii. Într-un fel, suntem prinşi în capcana timpului accelerat. Noi nu putem simţi sau observa viitorul lent, deoarece nu vom trăi ca să îl vedem. Dar el există, într-un mod care este mai vital şi mai important decât oricare dintre noi. Viitorul lent este speranţa noastră cea mai bună dacă dorim să orientăm omenirea spre un viitor în care specia noastră să supravieţuiască.