Snooki Polizzi Bill O’Reilly a susţinut că nu suntem capabili să înţelegem cum funcţionează mareea. Vedeta TV Snooki Polizzi a prezentat teoria sa privind salinitatea oceanelor: prea mult lichid seminal de la balene... Iar suplimentele alimentare s-au dovedit a fi populare.

 

 

 

Traducere după: 2011-celebrities-and-science.

De la modă la diete capricioase, de la medicamente la super-alimente, de la mediu la alergii, echipa „Sense About Science” continuă monitorizarea opiniilor "ştiinţifice" etalate în fiecare an de persoane influente şi celebre. Oameni de ştiinţă şi cititori semnalează aceste opinii (despre produse, campanii pentru promovarea unor stiluri de viaţă) care par să aibă un sens ştiinţific. Ziariştii Sense about Science roagă apoi experţi să răspundă acestor opinii ale celebrităţilor, astfel încât acestea să îşi dea seama unde au greşit, încurajând, în acelaşi timp, discuţiile publice pe subiecte ştiinţifice.


Ce este nou în analiza anului 2011?


În acest an a fost observată o dificultate stranie în a înţelege... marea! Bill O’Reilly, a susţinut că nu suntem capabili de a înţelege cum sunt create mareele, în timp ce vedeta TV, Snooki Polizzi, a prezentat propria teorie legată de salinitatea oceanelor (prea mult lichid seminal de la balene). Printre multele reţete minune folosite pentru a avea un organism mai sănătos, suplimentele alimentare s-au dovedit a fi cele mai populare: Suzi Quatro şi-a minimalizat riscul de a se îmbolnăvi prin ingerarea unui agent de curăţare a colonului, iar Simon Cowell a preferat vitaminele administrate intravenos.

Între timp, gadget-urile cele mai căutate pe parcursul anului anterior (brăţara din silicon cu hologramă, purtată de David Beckham şi Kate Middleton) şi-au pierdut din prestigiu. Brăţara „Power Balance” a fost supusă public unor teste de încredere cu privire la performanţele pretinse şi, cu toate că este disponibilă pentru cumpărare în Marea Britanie, celebrităţile şi-au pierdut interesul pentru ea. Kate Middleton (actual Ducesă de Cambridge) apare în secţiunea „are potenţial” a prezentului articol. Îmbunătăţirea funcţiilor corpului se pare că a căzut, de asemenea, în dizgraţie în anul 2011, comparativ cu ce se întâmpla în anul 2010.

Cu toate că au fost întâmpinate unele probleme familiare şi persistente, cum ar fi dietele pentru detoxificare sau produsele fără chimicale, mai puţine celebrităţi au căzut în aceste capcane în anul 2011. Oare au înţeles în sfârşit celebrităţile mesajul curelor pentru detoxificare? Se pare că toate, cu excepţia lui Gwyneth Paltrow...

Este tentant să respingem comentariile celebrităţilor despre ştiinţă şi sănătate, însă opiniile lor traversează întreaga planetă şi, odată exprimate, ideile celebrităţile cu privire la tratamente miraculoase de prevenire a cancerului sau revendicări legate de mediu, sunt greu de inversat. Într-o perioadă în care celebrităţile domină scena publică, ştiinţa adevărată şi a dovezile solide trebuie să menţină ritmul. Din această cauză, redacţia acestui trust cere persoanelor cu notorietate să îi contacteze înainte de a face orice afirmaţie. Având acum peste 5000 de oameni de ştiinţă şi sute de organizaţii specializate ca mediu de informare, dispuse să îşi ofere gratuit sfaturile, ajutorul este doar la un telefon distanţă.

 

 

Celebrităţile şi ştiinţa. Analiza anului 2010
În anul 2010, a fost înregistrată cea mai mare creştere a teoriilor ciudate legate de modul de funcţionare a corpului uman, astfel că a fost inclusă în această analiză cântăreaţa şi actriţa Olivia Newton-John, care a făcut câteva afirmaţii interesante :).

 

 

 

 

Şi pentru a îmbunătăţi perspectiva pentru anul 2012, trustul a filtrat răspunsurile primite de la oamenii de ştiinţă, în idei uşor de reţinut pentru comentatorii celebrităţilor.

Patru lecţii noi pot fi evidenţiate din anul 2011:
•    Ce să suplimentăm? Corpul nostru preia tot ce este necesar pentru a fi sănătoşi. Dacă suspectăm cu adevărat o deficienţă, aceasta ar trebui diagnosticată şi tratată de către un medic specialist.
•    Există destul de multe reguli ştiinţifice legate de mediul înconjurător... Astfel că înţelegerea mărilor este mai degrabă un motiv de admiraţie, decât unul de confuzie.
•    O corelaţie nu este acelaşi lucru cu o cauză. „A” apoi „B” nu înseamnă că „A” a fost cauzat de „B” (poate fi doar o coincidenţă sau „A” şi „B” pot fi ambele cauzate de altceva).
•    Este mai uşor de prevenit o afecţiune care nu a existat... însă acesta este deseori rezultatul unei gândiri preventive, nu al scurtăturii luate pentru a fi sănătos mai repede.

Iar pentru anul acesta, două sfaturi obişnuite urmate de celebrităţile care au avut dreptate:
•  Dacă este prea bun pentru a fi adevărat... atunci cel mai adesea nu e adevărat.
•  Detoxificarea este un mit al marketingului: corpul nostru realizează acest lucru fără poţiuni scumpe sau diete speciale.


O problemă cu marea?

Nicole „Snooki” Polizzi, personalitate a realităţii TV din S.U.A. a afirmat: „Sincer, nu îmi place plaja. Urăsc rechinii, iar apa este plină de lichidul seminal al balenelor. Acesta este motivul pentru care apa este sărată”.

Dr. Simon Boxall, oceanograf: „Snooki... ar fi nevoie de foarte mult lichid seminal de la balene pentru a face apa atât de sărată! Sarea din mări şi oceane se datorează numeroaselor milioane de ani în care apa a trecut peste roci şi minerale. Apa le dizolvă încet, obţinându-se astfel natura „sărată” a mărilor şi oceanelor (gustul nu se datorează doar sării, ci tuturor substanţelor existente pe planetă, inclusiv aurului). Apele sărate de fapt păstrează la distanţă toţi agenţii patogeni ai omului (microorganisme care cauzează îmbolnăvirile)... Aşadar, de ce nu acorzi plajelor o nouă şansă şi mergi înapoi în apă?”


Bill O’Reilly, prezentator TV şi comentator politic din S.U.A.: „În opinia mea, ok? Apa vine, apa pleacă. Mereu sunt sincronizate evenimentele. Nu poţi explica acest lucru. Nu poţi explica mareea.”

Dr. Chris Lintott, astrofizician şi co-prezentator al „Cerul, noaptea”: „Sunt încântat să preiau provocarea lui Bill. Este pur şi simplu vorba despre gravitaţia Lunii exercitată asupra Pământului care produce mareea. Suprafaţa solidă a Pământului este întinsă de atracţia Lunii, însă oceanele sunt libere pentru mişcări mult mai dramatice, producând familiarele fluxuri şi refluxuri zilnice. Nimic prea complicat legat de acest lucru, chiar dacă Issac Newton a avut nevoie de mai multe teorii pentru a explica acest fenomen”.


Derek Acorah, metafizician celebru, a prezis: „Vor urma schimbări masive, cataclisme în anul următor. Totul se va întâmpla la trecerea dintre primăvară şi vară, pornind în apropriere de Irlanda, apoi se va dispersa către America Centrală, Chile şi Peru fiind, de asemenea, lovite. Vremea o va lua razna. Va fi ca şi cum ne-am întoarce în epoca de gheaţă. Coasta de sud va fi lovită, însă nu va ajunge la Londra”.

Profesoara Lizz Morris, glaciolog: „Îmi pare rău, Derek! Te dă de gol faptul că eşti atât de sigur pe tine. Previziunile reale pentru perioade îndelungate oferă doar probabilităţi relative ale unor evenimente posibile. Capacitatea noastră de a prezice evenimente meteorologice extreme cu mai mult de şase luni înainte este limitată, deoarece nu putem specifica vremea curentă cu exactitate şi datorită comportamentului haotic al atmosferei. Da, este posibilă o ninsoare severă în luna aprilie care va urma, însă care este probabilitatea ca acest lucru să se şi întâmple?”

 

 


Reţete-minute, către o sănătate de fier?

Simon Cowell, personalitate TV, a vorbit despre cocktailul din vitaminele C, B12 şi magneziu administrat intravenos, ca parte a efortului său de a arăta mai mai tânăr şi mai sănătos: „Este un sentiment incredibil de plăcut... Simţi toate vitaminele cum circulă prin tine. Este foarte liniştitor”.

Ursula Arens, dietetician, membră a Asociaţiei Dieteticienilor din Marea Britanie: „Simon, în afară de cazul în care ai o deficienţă de vitamine, alimentele consumate îţi furnizează toate vitaminele de care ai nevoie. Absorbţia vitaminelor este foarte eficientă, astfel că în afară de persoanele care sunt bolnave sau au anumite probleme, aproape tot ceea ce consumi este asimilat de corp. Dacă sunteţi îngrijoraţi că nu asimilaţi destule vitamine din alimente şi nu vă puteţi modifica dieta, atunci suplimentele de vitamine sunt o metodă simplă pentru siguranţa dumneavoastră. Cu toate acestea, ştii care este sfatul meu pentru tine, Simon, dacă doreşti un sentiment plăcut şi liniştitor? O cană cu ceai cald!”


Ce să suplimentăm hrana zilnică?
Corpul vostru face o treabă excelentă în procesul de asimilare a tuturor substanţelor necesare pentru a fi sănătoşi. Dacă suspectaţi o deficienţă, aceasta ar trebui diagnosticată şi tratată într-un mod specializat.

Suzi Quatro, cântăreaţă şi compozitoare din S.U.A., a declarat pentru ziarul „Daily Mail”: „Adesea mă durea în gât, iar atunci una dintre surorile mele mi-a spus că toate îmbolnăvirile pornesc din colon. Am început să ingerez zilnic pudră de curăţarea a colonului amestecată cu suc proaspăt de fructe, iar diferenţele au fost evidente. Urmez această dietă de aproape 20 de ani.”

Dr. Melita Gordon, consultant gastroenterolog: „Ca şi gastroenterolog, sunt de acord în privinţa importanţei colonului în anumite situaţii de îmbolnăvire, însă sigur nu este cauza tuturor îmbolnăvirilor, Suzi! Durerea în gât nu este cauzată de colon; este cauzată de virusurile care ajung în interiorul corpului prin gât şi gură. Dieta cu pudră pentru curăţarea colonului nu are nici un efect benefic asupra gâtului tău (sau asupra colonului). Probabil că ai sesizat un efect placebo sau un efect al altor lucruri pe care le faci pentru a evita infectarea gâtului, precum evitarea contactelor cu persoane infectate sau spălatul pe mâini”.


Este uşor de prevenit o afecţiune care nu există, însă acest lucru nu este rezultatul reţetelor-minune pentru menţinerea sănătăţii.



Juliette Lewis, actriţă şi cântăreaţă americană, a declarat pentru ziarul „Guardian”: „Nutriţional, sucul nucilor de cocos este substanţa cea mai hidratantă pe care o poţi consuma şi mult mai bună decât sucurile concepute special pentru sportivi”.

Ann Ashworth, dietetician sportiv: „De fapt, Juliette, sucul nucilor de cocos are aproximativ jumătate din carbohidraţi şi, de asemenea, o cantitate diferită de săruri faţă de o băutură sportivă tipică, astfel că poate fi mai puţin hidratantă”.

Jane Griffin, dietetician sportiv: „Dacă pierderile de lichide sunt minore, atunci apa obişnuită, plus substanţele asimilate din alimente, vor fi suficiente pentru rehidratarea organismului. Când nivelul deshidratării creşte, cum se întâmplă atunci când facem exerciţii sau practicăm un sport, o băutură pentru sportivi este utilă pentru înlocuirea lichidelor pierdute, cât şi pentru recuperarea sării eliminate – dulcele este sărat!”.


Moda îmbunătăţirii sistemului imunitar este în declin, însă unele persoane încă mai apelează la aceste metode...


Jordan Crane, jucător profesional al echipei Tigrii din Leicester şi membru al Uniunii de Rugby, a declarat jurnaliştilor: „Am tot timpul cu mine în maşină o pungă cu nuci din Brazilia, deoarece sunt pline de proteine pentru energie şi seleniu, care întăreşte sistemul imunitar”.

Dr. Andrew Wadge, şeful Laboratorului de Cercetare al Agenţiei pentru Standardele Alimentelor: „Nu există asemenea lucruri precum „super-alimentele”, doar „super-dietele”. Jordan are dreptate în privinţa nucilor din Brazilia, cum că ar avea un conţinut bogat de seleniu. Dacă există o deficienţă confirmată a seleniului, acestea sunt o metodă bună pentru suplimentarea aportului substanţelor necesare. Însă, pentru toţi ceilalţi, consumarea excesivă a unor nutrienţi, nu este întotdeauna un lucru bun”.


Tamara Ecclestone, personalitate TV, a explicat: „Recurg la acupunctură pentru a-mi îmbunătăţi sistemul imunitar, aproape în fiecare lună. Funcţionează cu adevărat şi mă face să mă simt mult mai bine.”

Profesorul Peter Lachmann, imunolog, a răspuns: „Sistemul nostru imunitar este extrem de complex. Sunt metode diverse pentru a îmbunătăţi răspunsurile sistemului imunitar (deşi acupunctura nu se regăseşte pe această listă), cum ar fi injectarea unor molecule preluate din bacterii (lipopolysaccharides). Orice altă îmbunătăţire a sistemului imunitar care nu este testată, te face să te simţi bine doar dacă nu erai sănătos”.


O vedere eterogenă despre vaccinuri

Este prea mult să ne aşteptăm de la celebrităţi să nu mai facă afirmaţii false, dacă politicienii, îndrumaţi de consultanţi experţi şi cu deschidere la cercetători, fac afirmaţii nefondate?

Michelle Bachman, membră a Casei Reprezentanţilor S.U.A. şi candidat la prezidenţie din partea Republicanilor, a declarat unui jurnalist: „A fost o femeie care a venit la mine plângând, imediat după dezbatere. Mi-a spus că fetei ei i-a fost administrat vaccinul pentru HPV. Ca rezultat, fata a devenit retardată mintal. Există consecinţe foarte grave.”

Profesorul Sean Kehoe, oncolog ginecolog, a răspuns: „Nu există nicio dovadă că vaccinurile HPV cauzează retardare mintală sau că sunt alte consecinţe mai grave. Dovada că tipul de cancer cervical cauzează morţi, există fără îndoială. Programul de vaccinări din Marea Britanie prognozează salvarea a peste 400 de vieţi în fiecare an.”

Odată ce concepţiile false apar într-o discuţie publică, acestea pot face alte persoane, inclusiv celebrităţi, să considere că există îndoieli cu privire la dovezi. Kyle Richards, vedetă a „Real Housewives of Beverly Hills”, în momentul în care a fost întrebat despre vaccinul HPV, a răspuns: „Am 4 fiice, astfel că sunt foarte îngrijorat, sincer vorbind... Aştept să mai treacă puţin timp de la apariţia acestui vaccin. Mă face să mă simt nervos, însă voi aştepta până se vor cunoaşte mai multe detalii despre el.”

Din fericire, o altă celebritate sare în ajutor... supermodelul Christy Turlington afirmă: „Eram, de asemenea, o mamă îngrijorată, însă după ce am urmat cursuri privind sănătatea publică, am înţeles acum noţiunile legate de cercetările bazate pe dovezi concrete.”


Din nou în prim-plan


Gisele Bündchen, model vestimentar brazilian, a împărtăşit punctul ei de vedere cu privire la loţiunile pentru protecţie solară: „Nu pot utiliza astfel de otrăvuri pe propria piele... Nu folosesc nimic sintetic”.

Gary Moss, cercetător farmaceutic: „Care otravă, Giselle? Produsele cosmetice, inclusiv loţiune pentru protecţie solară, sunt reglementate şi testate serios înainte de a fi puse în vânzare. Testările se aplică atât pentru produsele finale, cât şi pentru fiecare substanţă componentă. Vei fi surprinsă să afli ce gamă variată de materiale sintetice foloseşti în diferitele momente ale vieţii: „sintetic” nu înseamnă automat rău, la fel cum „natural” nu înseamnă automat sigur sau benefic”.


Actriţa Gwyneth Paltrow a scris pe blogul ei, intitulat „Goop”, următoarea afirmaţie: „Am mai scris despre programul de curăţare a doctorului Alejandro Junger şi înainte, tocmai pentru că mi-a oferit rezultate spectaculoase; este cu adevărat lucrul de care ai nevoie pentru o detoxificare excelentă, pentru o claritate mentală şi renunţarea la câteva kilograme... Un toast pentru un ficat mai vesel şi un an 2011 extraordinar!”

Dr. Christian Jessen, GP (doctor de medicină generală) şi prezentator TV: „Gwyneth... cu toţii încercăm să începem noul an cu intenţii bune pentru un stil de viaţă sănătos, însă un program pentru detoxificare nu este răspunsul pentru tine dacă vrei să te simţi cu adevărat mai bine. Corpul tău are deja pus la punct un sistem fantastic pentru detoxificare, format din ficat şi rinichi. Mult mai eficient ar fi să consumi suficient de multă apă, să ai o dietă alimentară echilibrată, să dormi suficient şi să îţi laşi corpul să facă ce ştie cel mai bine!”


Detoxificarea este un mit al marketing-ului
Corpul nostru face acest lucru fără a avea nevoie de poţiuni scumpe sau diete pentru detoxificare.

Feriţi-vă de noţiunile ştiinţifice din spatele informaţiilor fără dovezi. Christian Louboutin, designer francez de încălţăminte, ne spune ce a aflat în timp ce purta o conversaţie cu unii dintre invitaţii săi: „Ea a spus că, din punct de vedere sexual, poziţia arcuită a tălpii este aceeaşi cu poziţia tălpii unei femei când are un orgasm. Astfel că purtând tocuri, femeile sunt în posturi ce predispun la orgasm”.

Kevan Wylie, profesor şi consultant în medicină sexuală: „Este important a diferenţia caza de efect. Piciorul unei femei poate avea acea poziţie în timpul unui orgasm, însă asta nu înseamnă că prin poziţionarea piciorului în aceeaşi manieră, dar în alte circumstanţe, va rezulta un orgasm.”

Are potenţial...

Întrebată despre alergii, Kate Middleton a răspuns: „Sunt de fapt alergică la cai, însă cu cât petrec mai mult timp cu aceştia, cu cât mai puţin alergică devin.”

Dr. Pamela Ewan, din Departamentul de Alergologie din cadrul Spitalului Addenbrookers: „Kate ar putea avea dreptate. Depinde de cât de alergic eşti! Alergiile uşoare la animale pot deveni mai slabe odată cu expunerea regulată, deoarece anumite tipuri de „toleranţe” se pot produce: această metodă se aseamănă cu tratamentul pentru „desensibilizare”, prin care sunt introduşi anticorpii care normalizează sau opresc răspunsurile corpului la alergeni. Însă aceste „găuri” nu sunt benefice. Cel mai bun exemplu ar fi alergiile la pisici, însă, ocazional, se întâmplă şi pentru cai; când studenţii se întorc acasă, strănuturi masive apar. Dacă alergia este mai severă, expunerea repetată, de obicei, o înrăutăţeşte, iar atunci recomand vizita la un alergolog. Dragostea ajută la ameliorarea simptomelor!”


Debra Stephenson, actriţă, comediană şi impresionistă: „Cu arnică, vânătăile aveau nevoie de mai puţin timp pentru a dispărea. Acum o folosesc pentru copii tot timpul.”

Edzard Ernst, profesor de medicină complementară: „Debra, arnica vine în două forme, una homeopatică şi alta ierboasă. Versiunea homeopatică este, de obicei, atât de diluată, încât nu conţine nici o moleculă activă, iar datele de test au confirmat că este doar un placebo. Pe de altă parte, preparatele din arnică ierboasă conţin substanţe active, aşadar ar putea avea un efect, însă doar sub formă de cremă aplicată local; ingerată, arnica este toxică.”


Pippa Middleton a împărtăşit unele ponturi cu privire la strălucirea şi volumul părului ei, referindu-se la clătirea acestuia cu apă rece: „Închide porii părului şi îi oferă volum şi strălucire. Funcţionează cu adevărat!”

Dr. Frauke Neuser, cercetător în domeniul frumuseţii şi îngrijirii, angajat la Procter & Gamble, a afirmat: „Părul nu are pori. Stratul exterior al firelor de păr poate fi imaginat sub forma unor mici „scări”. Dacă acestea sunt plate şi continue, atunci părul va fi mai strălucitor, datorită luminii reflectate de păr. Însă, dacă „treptele” nu sunt netede, iar suprafaţa firului de păr este aspră, reflectivitatea este micşorată, astfel nici strălucirea nu este puternică. Cu toate acestea, clătirea părului cu apă, indiferent dacă este rece sau caldă, nu ajută la închiderea sau netezirea acestor cuticule.”


O corelaţie nu este totuna cu o cauză...
„A” urmat de „B” nu înseamnă că „B” a fost cauzat de „A”. Acest fapt poate fi doar o coincidenţă sau „A” şi „B” pot fi cauzate amândouă de altceva.


Vorbind cu sens


Camilla, Ducesa de Cornwall, a comentat asupra potenţialului ridicat de îmbolnăviri cauzate de diete: „O întreagă generaţie de femei tinere poate fi afectată. Ceea ce mă îngrijorează în mod particular este riscul de osteoporoză la oamenii tineri şi legătura dintre această boală şi neregulile alimentare.”

Sian Porter, dietetician, membră a Asociaţiei Dieteticienilor din Marea Britanie: „În timpul copilăriei şi adolescenţei, oasele îşi dezvoltă rezistenţa. Aşadar, este foarte important să creştem rezistenţa oaselor până la 30 de ani, pentru a crea rezerve de calciu şi alte minerale. Urmând o dietă strictă, în particular eliminarea din dietă a unor alimente precum produsele lactate, fără înlocuirea lor, poate supune unor riscuri sănătatea osoasă. Ca şi Preşedinte al Societăţii Naţionale de Osteoporoză, Alteţa sa Regală este evident bine informată în legătură cu dietele şi sănătatea osoasă. Din păcate, acest caz nu se regăseşte şi la celebrităţile care împărtăşesc sfaturi bazate pe opiniile personale şi nu pe dovezi, sau refolosesc sfaturile proaste primite de anumiţi „guru” necalificaţi”.


Verificarea informaţiile vehiculate înseamnă un
mare serviciu pentru cei pe care îi poţi influenţa...

Lucy Jones, dietetician şi prezentator TV: „Comentariile celebrităţilor pot fi un amestec eterogen de informaţii; când celebrităţile afirmă anumite lucruri, ele au o putere mare de a influenţa acţiunile oamenilor, trebuind, deci, să existe o anumită responsabilitate.”

Actriţa Helen Mirren: „ce te face să slăbeşti? Să nu mănânci!”.

 

 

Traducere: Arseni Stefan Ciprian

This publication [Celebrities-and-Science-Review-2011] published by Sense About Science in [28th December 2011] in the English language, has been translated into [Romanian] by [Scientia.ro] in [April 2012], and is used with the permission of Sense About Science. Sense About Science assumes no responsibility for the accuracy and completeness of the translation or for actions that may ensue as a result thereof. The approved text of all Sense About Science publications is that published by Sense About Science in the English language.

Copyright under Creative Commons Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.0 UK: England & Wales License. Published in [December 2011] by Sense About Science. Used with permission of Sense About Science. Contact Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. for permission to reproduce or translate the document.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.