Păduchii de cap, puricii și teniile au fost însoțitori ai omenirii de-a lungul întregii noastre istorii evolutive. Totuși, cel mai mare parazit al epocii moderne nu este o nevertebrată care suge sânge. Este elegant, cu fața de sticlă și creat intenționat pentru a da dependență. Gazda lui? Orice om de pe Pământ cu un semnal wifi.
Departe de a fi simple unelte inofensive, telefoanele inteligente ne parazitează timpul, atenția și informațiile personale – toate în beneficiul companiilor tehnologice și al agenților lor de publicitate.
Într-un nou articol publicat în „Australasian Journal of Philosophy” susținem că telefoanele mobile prezintă riscuri sociale unice, care devin clare atunci când le privim prin lentila parazitismului.
Ce este, mai exact, un parazit?
Biologii evoluționiști definesc un parazit drept o specie care beneficiază de pe urma unei relații strânse cu o altă specie – gazda sa – în timp ce aceasta din urmă suportă un cost.
De exemplu, păduchii de cap depind în întregime de specia umană pentru a supraviețui. Ei se hrănesc exclusiv cu sânge uman și, dacă sunt dislocați de pe gazdă, nu trăiesc mult timp, decât dacă au norocul să ajungă pe un alt scalp uman. În schimbul sângelui nostru, păduchii ne oferă doar o mâncărime supărătoare – acela este costul.
Telefoanele inteligente ne-au schimbat radical viețile. De la orientarea prin orașe până la gestionarea unor boli cronice precum diabetul, aceste dispozitive de buzunar ne ușurează viața. Atât de mult, încât majoritatea dintre noi rareori se desparte de ele.
Totuși, în ciuda beneficiilor, mulți dintre noi suntem prizonieri ai telefoanelor noastre și sclavi ai utilizării neîncetate, incapabili să ne deconectăm complet. Utilizatorii de telefoane plătesc prețul prin lipsă de somn, relații offline mai superficiale și tulburări de dispoziție.
De la mutualism la parazitism
Nu toate relațiile strânse dintre specii sunt parazitare. Multe organisme care trăiesc pe sau în interiorul nostru sunt benefice.
Gândiți-vă la bacteriile din tractul digestiv al animalelor. Acestea pot supraviețui și se pot reproduce doar în intestinele gazdei, hrănindu-se cu nutrienții care trec prin ele. Însă oferă în schimb beneficii gazdei, precum o imunitate îmbunătățită și o digestie mai eficientă. Aceste relații reciproc avantajoase se numesc „mutualisme” (eng. mutualisms).
Asocierea om - telefon-mobil a început ca un mutualism. Tehnologia s-a dovedit utilă pentru a ține legătura unii cu alții, pentru orientare cu ajutorul hărților și pentru accesarea rapidă a informațiilor.
Filozofii au descris această relație nu atât ca un mutualism, cât mai curând ca o extensie a minții umane – asemenea carnetelor de notițe, hărților și altor instrumente.
Din aceste începuturi inofensive, susținem însă că relația a devenit parazitară. O astfel de schimbare nu este neobișnuită în natură; un mutualist poate evolua și deveni parazit și invers.
Telefoanele mobile ca paraziți
Pe măsură ce telefoanele au devenit aproape indispensabile, unele dintre cele mai populare aplicații oferite de ele au început să servească mai fidel interesele companiilor care le dezvoltă și ale agenților de publicitate decât interesele utilizatorilor.
Aceste aplicații sunt concepute pentru a ne influența comportamentul, menținându-ne într-un ciclu de utilizare continuă, clicuri pe reclame și o stare perpetuă de indignare.
Datele despre comportamentul când utilizăm telefonul sunt folosite pentru a amplifica această exploatare. Telefonul tău se interesează de obiectivele tale de fitness sau de dorința ta de a petrece mai mult timp de calitate cu copiii doar în măsura în care aceste informații sunt utile pentru a-ți capta mai bine atenția.
Așadar, poate fi util să ne gândim la utilizatori și telefoanele lor ca la niște gazde și paraziți – cel puțin uneori.
Deși această realizare este interesantă în sine, adevăratul beneficiu al privirii telefoanelor mobile prin lentila evoluționistă a parazitismului apare atunci când ne întrebăm încotro se îndreaptă această relație și cum am putea s-o contracarăm.
Unde intervine „poliția”
Pe Marea barieră de corali, peștii din specia „Labroides dimidiatus” stabilesc „stații de curățare”, unde peștii mai mari îi lasă să se hrănească cu piele moartă, solzi slăbiți și paraziți nevertebrați care trăiesc în branhii. Această relație este un exemplu clasic de mutualism – peștii mari scapă de paraziți costisitori, iar peștii curățători se hrănesc.
Uneori însă, peștii curățători „trișează” și ciupesc gazdele, transformând relația din mutualism în parazitism. Peștii curățați îi pot pedepsi pe cei care greșesc, fugărindu-i sau evitând să-i mai viziteze. În acest comportament, peștii de recif manifestă ceva ce biologii evoluționiști consideră esențial pentru menținerea echilibrului în mutualism: „poliția”.
Am putea oare să ne controlăm exploatarea de către telefoanele mobile, încât să restabilim o relație cu adevărat benefică?
Evoluția arată că două lucruri sunt esențiale: capacitatea de a detecta exploatarea atunci când are loc și abilitatea de a reacționa (de obicei prin retragerea serviciului oferit parazitului).
O luptă dificilă
În cazul telefonului mobil, nu putem detecta ușor exploatarea. Companiile tech care proiectează funcțiile și algoritmii menite să te facă să-ți ridici constant telefonul nu fac public acest lucru.
Dar chiar și dacă ești conștient de natura exploatatoare a aplicațiilor, să reacționezi nu este deloc ușor; nu e suficient să lași telefonul deoparte.
Mulți dintre noi se bazează pe telefoanele mobile pentru a îndeplini sarcinile de zi cu zi. În loc să memorăm informații, le externalizăm către dispozitive digitale – pentru unii, acest lucru le poate modifica memoria și cogniția.
Ne bazăm pe camera foto pentru a surprinde momentele importante sau doar pentru a reține unde am parcat mașina. Acest lucru ne și ajută, ne și încurcă în păstrarea în memorie a diverselor evenimente de interes.
Guvernele și companiile au cimentat și mai mult dependența noastră de telefoane, mutând livrarea serviciilor în mediul online prin aplicații mobile. Odată ce ridicăm telefonul pentru a accesa contul bancar sau serviciile guvernamentale, am pierdut deja bătălia.
Cum pot, așadar, utilizatorii să repare această relație dezechilibrată cu telefoanele lor, transformând-o din nou într-o relație mutualistă?
Analiza noastră sugerează că alegerea individuală nu este suficientă pentru a ajunge acolo. Suntem depășiți, ca indivizi, de avantajul informațional uriaș pe care îl au companiile tech în cursa înarmării gazdă-parazit.
Interdicția impusă de guvernul australian privind utilizarea de către minori a rețelelor sociale este un exemplu de acțiune colectivă necesară pentru a limita ceea ce pot face legal acești paraziți.
Pentru a câștiga bătălia, va fi nevoie și de restricții privind funcțiile aplicațiilor despre care se știe că provoacă dependență (jocuri de noroc online, jocuri video, cumpărături online, pornografie etc.), precum și cu privire la colectarea și vânzarea datelor noastre personale.
Traducere după Your smartphone is a parasite de Rachael L. Brown, profesor de filozofie la Australian National University, și Rob Brooks, profesor de evoluție, UNSW Sydney.
