Gândește-te la cineva dependent de alcool, droguri sau de jocuri de noroc. De ce continuă, chiar și atunci când afirmă că vrea să se oprească? Această întrebare scoate în evidență o deconectare fundamentală: decalajul dintre intenție și acțiune.
Această contradicție este în concordanță cu definițiile clinice ale dependenței și cu modelele care descriu dependența drept o boală a creierului, modele care susțin că folosirea repetată a unei substanțe modifică funcționarea creierului, făcând consumul compulsiv și automat, ocolind procesul decizional conștient. Aceste adaptări ale creierului ajută la explicarea faptului că dependența este atât de dificil de depășit.
Motivații reale în spatele consumului
Dar există o altă piesă importantă a puzzle-ului. Oamenii folosesc adesea substanțe din motive care au sens pentru ei, cum ar fi faptul că se simt bine, pentru a reduce stresul sau pentru a se interacționa cu alții. Aceste motivații nu dispar doar pentru că o substanță devine dăunătoare.
Totuși, în ultimele decenii această perspectivă a fost marginalizată în știința dependenței. Unii critici au speculat, argumentând că dependența este pur și simplu o chestiune de alegere a plăcerii: „oamenii iau droguri pentru că le face plăcere” și nimic mai mult.
Modele incomplete: boala creierului și „spune nu”
Atât modelul dependenței ca boală a creierului, cât și abordarea moralizatoare de tip „spune nu” conțin adevăruri parțiale. Însă luate separat, ambele sunt fundamental eronate.
Modelul bolii creierului a câștigat popularitate parțial pentru că părea să ofere două lucruri: o bază pentru dezvoltarea unor tratamente medicale noi și o cale de a reduce stigmatizarea. Dar, în mare parte, a eșuat în ambele privințe. În ciuda investițiilor de miliarde în neuroștiințe, au apărut puține medicamente noi.
Între timp, cele mai eficiente tratamente rămân cele psihosociale: terapii prin discuție și strategii de reducere a riscurilor care există de zeci de ani. Mai rău, descrierea dependenței ca o boală cronică a creierului poate chiar să sporească stigmatizarea și pesimismul, făcând ca recuperarea să pară improbabilă sau de neatins.
Autocontrol și capacitate de schimbare
Cercetările arată, de asemenea, că dependența nu scapă în întregime de sub controlul voluntar. Persoanele dependente pot și chiar reduc sau opresc consumul ca reacție la consecințele acestuia. Aceste schimbări pot fi legate de transformări semnificative în viață – cum ar fi căsătoria, nașterea unui copil sau un nou loc de muncă – care pot crește costurile sau reduce beneficiile percepute ale consumului continuu.
Aceste constatări contrazic ideea că dependența este pur compulsivă, subliniind faptul că oamenii păstrează un anumit grad de autocontrol, chiar și în circumstanțe dificile.
În același timp, aceste observații nu justifică perspectiva cinică conform căreia dependența ar fi doar hedonism sau simple alegeri greșite. Un cadru mai precis – și mai util – ia în considerare modul în care oamenii iau decizii și cum mediul lor modelează valoarea diferitelor opțiuni de alegere.
Neuroeconomia: cum ia creierul decizii
Valoarea relativă a alegerilor
Aici devin utile cunoștințele din neuroeconomie – studiul modului în care creierul ia decizii bazate pe valoare.
De exemplu, un studiu a constatat că atunci când oamenii sunt flămânzi, acordă mai multă atenție gustului alimentelor și mai puțină sănătății acestora, ceea ce face alegerile nesănătoase mai probabile.
În mod similar, utilizatorii de alcool care simțeau nevoia de a bea și erau într-o stare emoțională negativă atribuiau o valoare mai mare alcoolului decât alimentelor, ajustându-și astfel alegerile.
Alte cercetări au arătat că setul de opțiuni disponibile influențează puternic cât de atractivă sau neatractivă devine o opțiune. Aplicat în cazul dependenței, atunci când opțiunile sănătoase sau mai satisfăcătoare sunt limitate, valoarea relativă a drogurilor crește.
Aceasta sugerează că dependența nu ține atât de pierderea capacității de a alege, cât de modul în care contextul modelează alegerile. Când cineva este în tratament, este posibil să dorească realmente să renunțe, pentru că mediul subliniază recuperarea, sprijinul și obiectivele de viitor. Dar odată întors într-un context în care drogurile sunt ușor accesibile și opțiunile atrăgătoare sunt puține, valoarea relativă a consumului crește – și reluarea consumului de droguri devine mai probabilă.
Interacțiunea dintre adaptările cerebrale și mediu
Această perspectivă ajută și la reconcilierea rolului schimbărilor cerebrale în dependență. Neuroadaptările contează: ele pot intensifica poftele sau pot face recompensele mai greu de resimțit, dar nu elimină capacitatea de alegere. În schimb, aceste modificări ale creierului interacționează cu mediul persoanei, făcând anumite alegeri mai probabile decât altele.
Sărăcia ca factor structural al dependenței
Această viziune scoate în evidență motivul pentru care sărăcia este un motor atât de puternic al dependenței.
În medii defavorizate, alcoolul, drogurile și jocurile de noroc sunt adesea mai accesibile, în timp ce oportunitățile pentru alternative cu sens – locuri de muncă, educație, locuințe stabile – sunt rare. Acestea sunt probleme structurale adânc înrădăcinate și nu pot fi rezolvate ușor. Dar ele contează.
O abordare centrată pe context, nu pe vină
Pe o notă mai optimistă, acest model oferă căi noi de ieșire din dependență. În loc să învinuim indivizii sau să-i catalogăm drept „afectați cerebral”, ne putem concentra pe remodelarea mediilor, pentru ca opțiunile non-drog să fie mai vizibile, mai disponibile și mai valoroase.
Această abordare implică mai puțină stigmatizare și mai multă speranță: vede oamenii nu ca pe niște ființe distruse, ci ca pe indivizi care pot lua decizii și pot răspunde rațional în fața unor situații dificile.
Da, psihologia luării deciziilor face ca dependența să fie greu de învins. Dar înțelegând cum își cântăresc oamenii opțiunile și îmbunătățind atractivitatea și accesibilitatea opțiunilor la consumul de substanțe, putem sprijini o schimbare reală și durabilă.
Traducere și adaptare după Addiction isn’t just about brain chemistry de Matt Field, profesor de psihologie, University of Sheffield
