Natura vieţii umane presupune nenumărate momente în care facem predicţii despre cum ne vom simţi în anumite circumstanţe. Cât de fericiţi vom fi dacă vom lua bacalaureatul, dacă intrăm la facultatea dorită, dacă vom obţine slujba dorită ori dacă vom câştiga la loto? Cât de nefericiţi vom fi dacă vom divorţa ori dacă vacanţa planificată cu grijă vreme de mai  multe luni se va dovedi un eşec?

Oamenii, în genere, au mari dificultăţi în a prezice intensitatea şi durata emoţiilor lor viitoare. Iar uneori chiar şi natura emoţiilor. De exemplu, întrebate cum ar reacţiona dacă pe timpul unui interviu de angajare ar primi întrebări ce ar reprezenta hărţuire sexuală, majoritatea femeilor din studiu au spus că vor simţi mânie. Când au fost puse în această situaţie, în fapt au realizat că au simţit frică.


Deşi oamenii se aşteaptă la disperare totală la despărţirea de un partener ori la euforie eternă dacă vor câştiga la loto premiul cel mare, reacţiile nu vor fi de intensitatea şi durata prognozate, ci mai puţin intense şi de mai  mică durată.

Dacă mergeţi la cumpărături înfometaţi, veţi cumpăra mai mult şi, probabil, multe alimente inutile, decât dacă aţi fi sătui. Pentru că exagerăm senzaţia pe care o vom simţi atunci când vom consuma alimentul/alimentele cumpărate şi pentru că tot ce cumpărăm pare legat de nevoia de a ne potoli foamea. Pe de altă parte, atinşi de o foame teribilă, alimentele par mult mai bune decât atunci când suntem sătui.

Tindem să vedem în termeni idilici multe momente ale vieţii noastre. De exemplu, o vacanţă. În partea de pregătire totul este ca în filme: plaja curată, apa limpede, soarele cristalin, servicii impecabile, prieteni cu umor şi bun-simţ. Când ajungeţi însă la locul visat, realitatea se poate dovedi foarte diferită sub aspectul modului în care o resimţiţi, deşi nu sunt modificări de substanţă; dar: ţânţarii nu vă lasă să vă odihniţi, copiii se ceartă non-stop, servitul la restaurantul de la hotel durează o veşnicie şamd. Ce mai rămâne e o poză pe Facebook, care să salveze, în ochii restului lumii, o vacanţă perfectă în planificare, dar enervantă şi obositoare în execuţie.

Avem tendinţa, de asemenea, de a supraestima evenimentele negative. De exemplu, atunci când au loc dezastre naturale, oamenii cred că vor fi cu atât mai trişti cu cât numărul de victime este mai mare. Dar în realitatea, după cum a arătat un studiu efectuat în contextul afectării SUA de către uraganul Katrina, nivelul de tristeţe a fost acelaşi şi când studenţii au crezut că au fost ucise 50 de persoane, şi când au crezut că au fost ucise 1.000. Când lucrurile devin mai puţin abstracte, iar subiecţii văd imagini ale victimelor, se observă însă o creştere a tristeţii. Efectul televiziunii asupra augmentării emoţiilor este binecunoscut.

Chiar şi evenimente în care suntem implicaţi (afectaţi) direct au un impact mai puţin devastator decât credem înainte, cum ar fi eşecul la un examen, despărţirea de un iubit ori, în cazuri mult mai grave, probleme medicale grave.

Această supraestimare a impactului emoţional este validă şi în estimarea reacţiilor altora: de exemplu, presupunem că ceilalţi vor fi mult mai afectaţi decât vor fi în realitate (de pildă, la auzul unei veşti proaste, cum ar fi un diagnostic medical, ori un incident neplăcut în familie).

Dispunem de un mecanism de reglare emoţională rapid şi eficient care ne face mai rezistenţi decât credem la şocuri. Acest mecanism include: raţionalizarea evenimentului, iertarea (de sine ori a altora), compensarea (sunt şi lucruri bune în lume), uitarea, speranţa etc.



Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.