NLP. O abordare critică

Vă invit la lectura unui articol critic, din perspectiva ştiinţifică (şi realistă) despre programarea neuro-lingvistică, o specie de metodă mumbo-jumbo pentru dezvoltarea personală, cu pretenţia (frivolă, aş zice) că ar avea temeiuri ştiinţifice.

NLP-ul a fost fondat în anii ‘70 de Richard Bandler şi John Grinder, devenind rapid o afacere înfloritoare care continuă şi în prezent. Este aproape o tradiţie în zona comunicării şi dezvoltării personale. Dar faptul că are o istorie de 40 de ani şi este răspândită prin toată lumea, îndeosebi în mediile corporatiste şi educaţionale, nu reprezintă un argument suficient ca să tragi concluzia că este eficientă în rezultatele sale. Deşi, ştiu, aşa poate părea, eficientă.

„Este suficient să crezi în mod suficient şi vei afla eficienţă”, ca să fac un joc de cuvinte despre un amestec de biasuri că efectul de vividness, bias de confirmare şi validare subiectivă. Vestea proastă pentru mulţi practicieni ai aceste metode este că rezultatele cercetărilor ştiinţifice infirmă în mod consistent majoritatea principiilor NLP (vezi raportul National Research Council, 1988).

Totul a plecat de la Bandler, un tip curios, student la Universitatea Santa Cruz din însorita Californie, care s-a întrebat cum de reuşesc terapeuţii de renume precum Milton Erikson, Virginia Satir, Fritz Perls să comunice eficient cu clienţii lor. Grinder, lector în lingvistică şi preocupat cu gramatica transformaţională a lui Noam Chomsky, a fost cucerit de ideea lui Bandler. Presupoziţia lor era că înţelegând modul în care reuşesc terapeuţii să comunice eficient le-ar putea permite să copieze şi să reproducă acest mod.

Cei doi, inspiraţi de cercetările în lingvistică ale lui Gregory Bateson şi Alfred Korzybski şi pe baza observaţiilor şi înregistrărilor şedinţelor de terapie, au elaborat un sistem de comunicare ce este folosit în relaţiile interpersonale, psihoterapie şi dezvoltare personală. Maxima celebră adesea asociată cu NLP şi care aparţine lui Alfred Korzybski este: “Harta nu este teritoriul”. Aşa cum harta capitalei noastre aflată în Google Maps nu este oraşul Bucureşti, la fel hărţile din creierele noastre nu reflectă realitatea. Chiar dacă ai putea modifica străzile din harta oraşului, nu înseamnă că în realitatea fizică a oraşului apare vreo modificare. Însă, NLP-ul are această pretenţie nefondată şi exagerată; cu ajutorul uneltelor lingvistice care operează asupra sistemelor de reprezentare pot fi schimbate tipare mentale şi, implicit, comportamentele asociate, astfel încât să-ţi atingi obiectivele propuse. În acest sens, aş zice, de un optimism nerealist şi aproape magic, pune la dispoziţia cursantului un set de proceduri dintre cele mai exotice fără vreo întemeiere ştiinţifică solidă.

NLP-ul promovează concepţii eronate cum ar fi: dacă cineva poate face ceva, atunci şi o altă persoană poate învăța sau orice eşec este un feedback. Ce poate fi mai amăgitor? Nu cred că este suficient să vrei şi să poţi face din tine o soprană (sau un CEO) doar pentru că o altă persoană poate. Nu oricine poate fi un comunicator eficient sau un agent de vânzări cu succes. Nu oricine poate fi orice sau să ajungă oriunde (scopuri şi succes în viaţă)!

Totuşi, orice devine posibil practicând NLP! Şi nu orice eşec, insucces, rateu reprezintă un feedback.  Uneori, un eşec este nimic mai mult decât un eşec. Nu ştiu cum o boală incurabilă sau un accident poate deveni un feedback. Multe pretenţii ale programelor NLP, de exemplu „design human engineering”, sunt amăgitoare, doar promisiuni exagerate bine marketate, asociate cu succesul în viaţă (cine nu-şi doreşte!).

NLP-ul, artă şi ştiinţa excelenţei (după cum se auto-promovează), este încadrat de sceptici cu un serios background ştiinţific (o specie de muritori care se ocupă cu critica pe temeiuri ştiinţifice şi raţionale a teoriilor şi intervenţiilor nu doar în zona psihologiei) la categoria junk science (alături de astrologie, EFT, grafologie, chiromanţie etc.).

Citiţi şi:
Dezvăluie ochii faptul că minţim?
NLP: Programarea neuro-lingvistică. Ştiinţă ori pseudo-ştiinţă?

NLP-ul (programarea neuro-lingvistica) utilizează concepte şi o terminologie care oferă publicului larg şi neinformat impresia credibilă a unei metode şi teorii validate ştiinţific. Putem observa impresia aromată cu esenţe identic naturale cu ştiinţă din chiar numele metodei.

Neuro – cu referire la neurologia asociată unor modele de gândire, deşi nu oferă nicio bază neurobiologică pentru tiparele mentale.

Lingvistic – utilizarea limbajului pentru „modelarea comportamentală” în funcţie de „sistemul reprezentaţional preferat” presupus; nu există dovezi empirice pentru existenţa unor astfel de sisteme de reprezentare preferate/primare (vizual, kinestezic, auditiv – cele principale).

Programarea se referă la schimbarea sau modelarea de comportamente orientate către  scopurile stabilite, deşi programarea se referă la absenţa unui agent conştient. Astfel programarea poate fi realizată, chipurile, prin modificarea stării de conştiinţă. NLP foloseşte o colecţie de noţiuni ştiinţifice precum meta-modelare, sisteme de reprezentare, modalităţi senzoriale, indicatori de acces vizual, noţiuni care fac trimitere la discipline că neurologie, ştiinţe cognitive, neurolingvistica şi psihologie, dar acest fapt nu face din NLP o metodă bazată pe teorie ştiinţifică. Asocierile dintre tiparele mentale, sisteme de reprezentare, modalităţi şi submodalităţi senzoriale, stiluri cognitive cu funcţionarea neurologică sunt brute (“gratuite), ne-susţinute de rezultatele cercetărilor din neuroştiinţe.

Din 44 de cercetări experimentale realizate între anii 1980 – 1990 doar 6 au găsit că acceptabile principiile NLP ca: sistem reprezentaţional primar, mişcarea ochilor şi procesarea, predicate-matching (folosirea predicatelor specifice diferitelor sisteme) şi realizarea raportului (“oglindire”) dintre consilier şi client (Roderique-Davies, 2009). O meta-analiză pe alte 33 de cercetări empirice a oferit următoarele rezultate: 18,2% dintre rezultate susţin principiile NLP, 54.5% le infirmă, iar 27,3% oferă rezultate incerte. Evaluarea pe criterii metodologice (cu referire la controlul variabilelor) are o greutate mai mare pentru studiile care nu sprijină metoda NLP comparativ cu cele care o susţin (Witkowsky, 2010).

Însă, nu toate tehnicile utilizate în NLP sunt nesusţinute de dovezi empirice. Spre exemplu, reframing şi anchoring sunt susţinute de testarea experimentale, doar că acestea sunt împrumutate din alte metode terapeutice.

Poate ţi-ar prinde bine să consulţi pentru o perspectivă sceptică şi înainte de judecăţi pripite raportul elaborat de The Committee on Techniques for the Enhancement of Human Performance, un comitet condus de Daniel Druckman (un tip excelent echipat cu gândire ştiinţifică), cercetător în psihologie socială, care a fost înfiinţat la cererea Institutului de Cercetare din armata SUA pentru studii din zona dezvoltării personale asupra diferitelor tehnici şi instrumente care pretind efecte de optimizare ale performanţelor umane.

Programele NLP sunt mitologii de dezvoltare personală şi optimizare profesională. Beneficiile promise sunt de proporţii biblice. Mă întreb când urmează un program care promite învăţarea prin modelare a mersului pe apă; pe foc este deja istorie!

Deşi poate îţi par „acidulat", nu vreau să crezi că am ceva cu mişcarea NLP şi cu atât mai puţin cu trainerii şi consultanţii care se bazează pe această teorie; îţi reamintesc că este o teorie pseudo-științifică. Dacă faci parte din mişcarea NLP, sunt convins că pentru tine funcţionează. Însă, experienţa ta personală (puternic distorsionată de iluzii şi biasuri cognitive) şi a altor entuziaşti nu sunt garanţii şi nici dovezi obiective pentru eficienţa metodei.

Sugestia mea, pe care eşti liber(ă) să o ignori, este să adopţi un punct de vedere, poate chiar un orizont, sceptic în raport cu beneficiile şi instrumentele NLP. Lista cu metode şi teorii din categoria junk science e destul de bogată, precum creativitatea şi imaginaţia umană.

Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului