Se spune deseori că o persoană este totalitatea amintirilor ei. Experienţa este cea care te face ceea ce eşti. Memoria modelează esenţa experienţei umane. Cu toate astea, memoria este destul de puţin înţeleasă şi de aceea mulţi oameni spun că au "memorie slabă".
Acest lucru se întâmplă în parte datorită analogiilor pe care le avem la îndemână, precum aceea a memoriei de computer, ce nu sunt folositoare. Memoria umană este mult mai complicată decât memoria laptopurilor, tabletelor sau telefoanelor.
În continuare vă voi prezenta un ghid în 10 puncte privind psihologia memoriei (ce este bazat pe o excelentă recenzie făcută de distinsul expert în memorie de la UCLA, Profesorul Robert A. Bjork)
"Dacă ne-am aminti totul ne-am simți în cele mai multe cazuri la fel de rău ca și când nu ne-am putea aminti nimic." – William James
1. Memoria nu se descompune
Toţi am experimentat frustrarea de a nu fi capabili să ne amintim un fapt. Era vorba fie de numele cuiva, traducerea în franceză pentru "primărie" sau locul unde este parcată maşina.
Deci pare evident că memoria se descompune, precum un fruct care moare. Însă cercetările tind să nu susţină această părere. Mulţi cercetători sunt de părere că de fapt memoria are o capacitate nelimitată. Totul este înmagazinat acolo, dar, fără repetiţie, amintirile devin mai greu de accesat. Asta înseamnă că nu memoria "se stinge", ci abilitatea de a o accesa.
Dar care este rolul unui creier care memorează totul, dar nu poate să-şi amintească majoritatea lucrurilor? Iată care:
2. Uitatul te ajută să înveţi
Ideea că uitatul ajută la învăţare pare contraintuitivă, însă gândiţi-vă la ea în felul următor: imaginaţi-vă că aţi creat un creier care ar putea să memoreze şi să-şi amintească totul. Când acest creier grozav ar încerca să-şi amintească unde a parcat maşina, ar aduce imediat în minte toate maşinile parcate pe care le-a văzut vreodată, apoi ar trebui să sorteze acea mulţime.
Pentru a face creierul mai rapid şi mai practic în lumea reală, ar trebui să integraţi un sistem de selecţie: pe care noi îl numim "uitare".
De aceea uitarea ajută la învăţat: pe măsură ce informaţia mai puţin relevantă devine inaccesibilă, ne rămâne în mod natural informaţia care este cea mai importantă pentru supravieţuirea noastră zilnică.
3. Amintirile "pierdute" pot fi readuse la viaţă
Există şi o altă faţetă a faptului că amintirile nu se descompun. Este ideea că, deşi amintirile pot deveni mai puţin accesibile, ele pot fi readuse la viaţă.
Chiar şi lucrurile pe care nu vi le-aţi putut aminti pentru mult timp sunt acolo, aşteptând să fie trezite la viaţă. Experimentele au arătat că până şi informaţia care a fost pentru o perioadă îndelungată inaccesibilă poate fi reînviată. Ea este apoi învăţată din nou mai uşor decât informaţia nouă.
Este asemănător cu faptul că nu uiţi niciodată să conduci o motocicletă, dar nu se aplică doar în cazul aptitudinilor de pilotaj, ci şi în cazul amintirilor.
4. Rememorarea alterează amintirile
Deşi este o parte fundamentală a memoriei, ideea că rememorarea alterează amintirile pare intuitiv greşită. Cum poate rememorarea unei o amintiri să o afecteze?
Păi, doar prin rememorarea amintirii, ea devine mai puternică în comparaţie cu alte amintiri. Să exemplificăm: să spunem că vă gândiţi la o anumită zi de naştere din copilărie şi vă amintiţi că aţi primit o navă spaţială din lego. De fiecare dată când vă reamintiţi acel fapt, celelalte cadouri pe care le-aţi primit în acea zi devin mai neclare în comparaţie.
Procesul reamintirii construieşte aşadar în mod activ trecutul, sau cel puţin părţi din trecutul pe care vi-l puteţi aminti.
Acesta este doar începutul, însă. Amintirile false pot fi create prin acest proces de amintire falsă a trecutului. Într-adevăr, psihologii au implantat amintiri false în mod experimental.
Acest lucru indică spre fascinanta idee că ne creăm efectiv pe noi înşine prin alegerea amintirilor pe care să le rememorăm.
5. Memoria este instabilă
Faptul că simplul act de a ne aminti schimbă memoria înseamnă că aceasta este relativ instabilă. Însă oamenii tind să creadă că memoria este relativ stabilă: uităm că am uitat şi credem că nu vom uita în viitor ceea ce ştim acum.
Ce semnifică acest lucru este că studenţii, în special, subestimează foarte mult cât de mult efort este necesar pentru a memora. Şi ei nu sunt singurii care fac asta, ceea ce conduce la următorul punct...
6. Influenţa previziunii
Toată lumea ar fi trebuit să fi experimentat acest fenomen. Ai o idee care este atât de bună încât crezi că e imposibil să o uiţi vreodată. Aşa că nu te sinchiseşti să o notezi. În decurs de zece minute ai uitat-o şi nu mai revine.
Observăm acelaşi lucru în laborator. În cadrul unui studiu făcut de Koriat and Bjork (2005) oamenii au învăţat perechi de cuvinte precum "lumină-lampă", apoi le-a fost cerut să estimeze cât de probabil vor fi capabili să răspundă "lumină" atunci când li se va da cuvântul "lampă". Oamenii sunt mult prea încrezători, iar motivul este influenţa previziunii. Atunci când mai târziu li se dă cuvântul "lumină", tot felul de alte cuvine le vin în minte, precum "bec" sau "umbră", iar răspunsul corect nu este nici pe departe atât de uşor de reamintit precum au prezis.
7. Când amintirea este uşoară, consolidarea memoriei este scăzută
Ne simţim inteligenţi când ne reamintim ceva instantaneu şi proşti când ne ia mult timp. Însă în termeni de învăţare, ar trebui să simţim exact opusul. Când ceva ne vine în minte rapid, adică nu depunem efort să ne amintim, nu are loc învăţarea. Atunci când trebuie să depunem efort pentru a aduce o amintire în conştient, ceva grozav se întâmplă, învăţăm.
Când memoria oamenilor este pusă la încercare, cu cât mai mult efort au depus pentru a o construi sau reconstrui amintirea ţintă, cu atât memoria devine mai bună. De aceea tehnicile eficiente de învăţare includ întotdeauna testarea, pentru că doar privitul la o informaţie nu este îndeajuns: învăţarea necesită amintirea însoţită de efort.
8. Învăţarea depinde mult de context
Aţi observat vreodată că atunci când învăţaţi ceva într-un context, precum sala de clasă, este dificil de reamintit atunci când contextul se schimbă?
Aceasta pentru că învăţarea depinde mult de cum şi unde este făcută: depinde de cine este prezent, ce este în jurul tău şi cum înveţi.
Se pare că pe termen lung oamenii învaţă informaţia cel mai bine când le este expusă în diferite moduri şi în contexte diferite. Atunci când informaţia este dependentă într-o mare măsură de context, nu se transferă cum trebuie sau nu rămâne la fel de bine în memorie de-a lungul anilor.
Am avut un prieten la universitate care jura că statul pe un scaun sau sprijinit de un zid îl ajuta să facă recenzii. Râdeam de el, dar exista o strategie în "nebunia" lui.
9. Memoria, reîncărcată
Dacă vrei să înveţi tenis, e mai indicat să-ţi petreci o săptămână învăţând să serveşti, următoarea săptămână "lucrându-ţi" forehandul, săptămâna următoare exersând lovitura de rever, ş.a.m. d? Sau ar trebui să le combini pe toate trei în fiecare zi?
Se pare că pentru memorarea de lungă durată, amintirile sunt mai uşor readuse la iveală dacă învăţarea este mixtă. Este la fel de adevărat şi pentru învăţarea motorie, precum tenisul, ca şi pentru memoria declarativă, cum e, spre exemplu, memorarea capitalei Venezuelei (este Caracas, pentru a vă scuti de căutat).
Problema este că este mai greu de început cu învăţarea în acest tip. Dacă îţi antrenezi serviciul şi apoi treci imediat la forehand, "uiţi" cum se serveşte. Aşa că ai impresia că lucrurile merg mai prost decât dacă ţi-ai fi antrenat serviciul în mod repetat. Însă, pe termen lung, această metodă de învăţare mixtă funcţionează cel mai bine.
O explicaţie pentru faptul că învăţarea mixtă funcţionează mai bine este "ipoteza reîncărcării". De fiecare dată când schimbăm activităţile trebuie să "reîncărcăm" memoria. Acest proces de reîncărcare fortifică învăţarea.
10. Învăţarea este sub controlul tău
Concluzia practică ce poate fi trasă din aceste observaţii despre memorie este că deseori subestimăm cât de mult control avem asupra propriei memorii.
Spre exemplu, oamenii tind să creadă că unele lucruri sunt, prin natura lor, mai greu de învăţat, aşa că se dau bătuţi. Totuşi, tehnici precum folosirea contextelor diferite, schimbarea sarcinilor şi rememorarea cu efort a amintirilor poate ajuta la îmbunătăţirea memoriei.
Oamenii mai cred că trecutul este fix şi pierdut; nu poate fi schimbat. Dar modul în care ne amintim trecutul şi reflectăm asupra lui poate fi schimbat. Rememorarea amintirilor în diferite moduri ne poate ajuta să reinterpretăm trecutul şi să ne ghideze pe o altă traiectorie în viitor. Spre exemplu, cercetările au dezvăluit că oamenii pot înlătura amintirile dureroase, negative dacă se concentrează asupra unora mai pozitive (Levy & Anderson, 2008).
În concluzie, memoria noastră nu este atât de rea pe cât ne imaginăm. Nu funcţionează ea precum un computer, dar asta o face cu atât mai fascinantă de înţeles şi folosit.
Traducere realizată de Răzvan Gavrilă după How Memory Works: 10 Things Most People Get Wrong.
