Oamenii incapabili să-şi reamintească trecutul scot la iveală o interacţiune ciudată între memorie şi corp. Citiţi în articolul următor despre două persoane cu probleme de memorie apărute ca rezultat al unor operaţii pe creier pentru tratarea epilepsiei.
Consolidarea fortăreţei mentale (4)
Observatorului obişnuit nu i s-ar fi părut nimic ciudat la Henry Molaison atunci când acesta se pregătea de cină, în ritmul lui obişnuit. Dar grupului de psihologi de la Massachusetts Institute of Technology care îl observau, comportamentul acestuia le părea incredibil: cu numai 60 de secunde mai devreme, el dăduse gata o altă masă cu trei feluri de mâncare. Totuşi Molaison nu era un gurmand. În schimb, o parte a creierului său fusese îndepărtată ca urmare a unei încercări de a-i trata epilepsia. Din acel moment, el fusese incapabil de a-şi forma noi amintiri şi rămăsese blocat într-un prezent etern.
Oamenii de ştiinţă consideră de obicei că sentimentul de foame apare ca urmare a unor semnale hormonale din intestin, dar comportamentul lui Molaison sugera că, în fapt, amintirile noastre asupra a ceea ce tocmai am mâncat ar putea fi mult mai importante în modelarea apetitului. În sprijinul acestei s-au adus mai multe dovezi un deceniu mai târziu, în 1998, atunci când Morris Moscovitch de la Universitatea din Toronto, Canada, a repetat acest experiment cu două persoane care prezentau condiţii mentale similare. Nu numai că aceste persoane au participat la a doua masă doar la 15 minute după ce au terminat-o pe prima, dar în unele încercări au ajuns până la a o mânca şi pe a treia.
Întotdeauna există posibilitatea ca o vătămare a creierului să fi dus şi la alte complicaţii în afara pierderii memoriei care interferează cu semnalele trimise de la intestin către creier, dar un experiment recent condus de Suzanne Higgs la Universitatea Birmingham din Marea Britanie sugerează altceva. Ea a experimentat cu noţiunea de “saţietate senzorială specifică” (senzaţia familiară că satisfacţia produsă de o anumită mâncare descreşte cu cât mâncăm mai mult din aceasta, în timp ce o mâncare diferită va părea mult mai apetisantă); acesta fiind şi motivul pentru care întotdeauna găsim loc şi pentru o budincă. Higgs a aflat că oamenii care suferă de amnezie încă păstrează acest tip de preferinţe. După un prânz săţios cu sandviciuri ei vor prefera chipsuri sau prăjituri altor sandviciuri, chiar dacă nu-ţi vor putea spune ceea ce tocmai au mâncat. Ea concluzionează că semnalele digestive ajung la creier, aşa că sursa acestui apetit aparent infinit poate fi considerată lipsa de amintiri a amnezicilor.
Rezistenţă la efort incredibilă
Efectele neaşteptate ale memoriei asupra comportamentului şi sentimentelor noastre s-ar putea să nu se rezume la hrană. Diane Van Deren este unul dintre alergătorii de elită ai planetei. Într-o cursă din acest an ea a alergat mai mult de 1500 de kilometri în 22 de zile. În unele din aceste zile, ea a alergat mai mult de 20 de ore. Van Deren întotdeauna a fost o bună practicantă a sportului, dar incredibila sa anduranţă pare a se datora memoriei deficitare pe termen scurt, din nou rezultat al unei operaţii pe creier pentru tratarea epilepsiei.
Destul de des, ea nu-şi poate aminti durata de timp pe care ea a alergat-o, subestimând această durată cu până la 8 ore.” Cei mai mulţi oameni care suferă de amnezie sunt sub influenţa unei tiranii a prezentului”, spune Adam Zemna, un neurolog care studiază memoria şi epilepsia la Universitatea Exeter, Marea Britanie, dar incapacitatea lui Van Deren de a-şi aminti cât de mult a alergat pare a o elibera de sentimentul de oboseală care îi afectează pe alţi alergători. Probabil că, în timp ce ceilalţi devin preocupaţi de detalii asupra locului în care se află şi a locului spre care se duc, Van Deren intră într-o stare de tip zen care îi permite să alerge pentru o perioada mai lungă fără a resimţi atât de mult efortul. Desigur, totul s-ar putea datora şi faptului că după toate încercările prin care a trecut în viaţă, rezistenţa la disconfort a lui Van Deren este mai mare decât a altor oameni.
Pentru noi restul, pierderea noţiunii timpului pe o perioadă mai lungă este dificilă, dar există totuşi exemple în care aceste caracteristici ne afectează pe toţi. Higgs a aflat că simple distrageri ale atenţiei cum ar fi privitul la televizor îi poate opri pe oameni din formarea unor amintiri despre ceea ce mănâncă. Drept rezultat, ei tind să mănânce mai multe gustări după masă decât cei aflaţi în grupurile de control care nu au fost distraşi.
Imaginaţia poate juca şi ea un rol important. Mulţumită probabil legăturii strânse cu memoria, simpla imaginare a procesului de a mânca ceva îi poate determina pe oameni să se simtă mult mai sătui, făcându-i astfel să mănânce mai puţin. Concluzia logică e că în lupta împotriva supraalimentării, memoria ne-ar putea fi cel mai mare aliat, chiar dacă câteodată ar putea fi mult mai gustos să putem uita.
6 metode de a-ţi controla memoria (6)
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului memory, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu
