Credeţi că, pentru acelaşi delict, recidiviştii ar trebui să fie pedepsiţi mai aspru decât cei care încalcă pentru prima dată legea? Se schimbă ceva dacă spun clar că delictul respectiv a provocat rău în aceeaşi măsură în fiecare dintre cazuri?
Dacă tot mai sunteţi de părere că recidivistul ar trebui să fie pedepsit mai aspru, nu sunteţi singurul. De fapt, această abordare a justiţiei este chiar o lege în multe ţări. Cei care încalcă legea pentru prima dată se pot aştepta la indulgenţă, însă recidiviştii vor primi pedepse severe.
De ce adoptă intuiţia noastră morală această poziţie? Dorit Kliemann şi colegii ei au testat ideea conform căreia acest lucru ar avea legătură cu intenţionalitatea. Dacă un recidivist comite un delict, este mai probabil să credem că acesta a făcut-o intenţionat decât în cazul unui delincvent aflat la prima abatere. Cercetătorii afirmă că această atribuire a intenţionalităţii justifică judecata noastră intuitivă iniţială conform căreia recidivistul este mai condamnabil.
Zeci de studenţi au jucat un joc economic împotriva a zece alţi studenţi fictivi, care erau identificaţi printr-o fotografie (participanţii au fost minţiţi că aceia erau studenţi adevăraţi, implicaţi în acelaşi experiment). Unii dintre aceşti studenţi fictivi au jucat corect, în timp ce alţii au jucat egoist. Mai târziu, participanţii au citit poveşti despre fapte bune sau rele comise de către studenţii cu care jucaseră mai devreme. În poveşti, intenţionalitatea era în mod deliberat ambiguă.
Atunci când participanţii au citit despre o faptă rea (e.g. distrugerea noului pulover al vecinului) comisă de către un student care se comportase necinstit, exista o probabilitate mai mare ca aceştia să atribuie vina şi intenţia acelui student, în comparaţie cu situaţia în care acelaşi act era comis de un student care se comportase corect. Mai mult, scanarea creierelor studenţilor a arătat că o faptă rea comisă de un student necinstit conducea la o activare mai puternică a regiunilor implicate în atribuirea stărilor intenţionale celorlalţi. Evaluarea activităţii cerebrale referitoare la intenţie se făcea după ce participanţii deciseseră cât de vinovat era studentul.
”Una din posibilităţi”, au spus cercetătorii, ”este aceea că subiecţii simt mai întâi un impuls de a-i învinovăţi pe oamenii care au fost necinstiţi în trecut pentru consecinţele negative şi apoi caută să justifice acest impuls atribuindu-le intenţii negative. ”
Prin contrast, când a venit vorba de faptele bune, onestitatea anterioară a unui student fictiv nu a avut nicio influenţă asupra felului în care participanţii au atribuit intenţia şi nici asupra felului în care creierul lor a răspuns la auzirea faptei bune.
Textul reprezintă traducerea articolului Why do we want to punish repeat offenders so harshly?, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache
