Ce opinie aveţi despre bârfă? Cei mai mulţi o practicăm, dar, în principiu, nu o agreăm. Poate că bârfa este liantul social care ne uneşte, însă adepţii ei ar trebui să aibă grijă: bârfitorii sunt văzuţi nu numai ca fiind dezagreabili, dar şi ca lipsiţi de influenţă socială.
Contrar celor afirmate de rezultatele unor cercetări anterioare, studii recente arată că cei care practică bârfa sunt văzuţi de membrii grupului ca dezagreabili, existând tendinţa de a-i ţine la distanţă. Cu cât opiniile lor sunt mai defavorabile subiectului despre care se vorbeşte, cu atât bârfitorul este privit mai aspru de către ceilalţi.
Experimentul
Sally Farley a făcut această descoperire rugându-i pe cei 128 de participanţi (în mare parte eleve) să se gândească la o persoană pe care o cunoşteau, care fie bârfea mult, fie deloc şi să o evalueze în funcţie de farmec şi influenţă socială, adăugând încă 21 de puncte care să-i distragă. Pentru a ascunde şi mai bine adevăratele scopuri ale studiului, cuvântul „bârfă” nu a fost folosit niciodată. În schimb, participanţilor li s-a spus că cercetarea era legată de „comunicarea informală”, iar instrucţiunile exacte spuneau să te gândeşti la o persoană care „petrecea mult (sau puţin) timp vorbind despre alţi oameni atunci când aceştia nu erau prin preajmă”. Pentru participanţii rugaţi să-şi imagineze un bârfitor, un detaliu în plus era să-şi imagineze pe cineva care fie spunea lucruri negative, fie lucruri pozitive despre oameni în absenţa lor.
Bârfitorii prolifici erau plăcuţi mai puţin decât cei care nu bârfeau, iar bârfitorii care spuneau lucruri negative erau plăcuţi cel mai puţin dintre toţi. La un test cu 13 itemi, fiecare fiind evaluat cu punctaje între 1 şi 9, bârfitorii care spuneau lucruri negative aveau o medie de 37 de puncte, iar cei care nu bârfeau o medie de 47 de puncte. Mai mult, bârfitorii prolifici erau percepuţi ca fiind mai puţin puternici din punct de vedere social decât cei care nu bârfeau, în special dacă spuneau lucruri negative.
Aceste descoperiri contrazic anumite cercetări anterioare care arătau, de exemplu, că fetele cu mai mulţi prieteni sunt cele mai predispuse la bârfă. Antropologul Robin Dunbar chiar a comparat bârfitul cu îngrijitul reciproc prezent la primatele non-umane, ambele activităţi servind la întărirea legăturilor sociale. „Poate că bârfitorii înrăiţi sunt persoane pe care le primim în reţelele noastre sociale de frică să nu pierdem oportunitatea de a afla informaţii, dar tindem să-i ţinem la o oarecare distanţă,” a spus Farley, încercând să pună de acord rezultatele ei cu această cercetare anterioară. O altă posibilitate este aceea că relaţia dintre bârfit şi putere socială să fie curbilinie, nivelurile scăzute sau înalte dăunând statutului social al cuiva, dar cele moderate atrăgând mai multe judecăţi favorabile. Din nefericire, studiul prezent le-a cerut participanţilor să-şi imagineze doar bârfitori înrăiţi sau persoane care nu bârfesc frecvent.
O altă cercetare înrudită a studiat un efect de bun-simţ cunoscut drept „transferul de atitudini recursiv”, care, în linii mari, a descoperit faptul că oamenii care spun lucruri drăguţe despre alţii, în absenţa acestora, sunt consideraţi ca fiind mai agreabili, în timp ce aceia care îi jignesc pe oameni pe la spate sunt judecaţi mai aspru. Studiul prezent extinde această idee, arătând că bârfitorii care spun lucruri negative nu sunt văzuţi doar ca dezagreabili, ci şi ca lipsiţi de influenţă socială.
„În ciuda neajunsurilor studiului prezent, acesta reprezintă una dintre puţinele cercetări empirice asupra felului în care bârfitorii sunt priviţi de către ceilalţi” a concluzionat Farley. „Cercetările viitoare ar trebui să ia în considerare alţi parametri importanţi ai bârfitului, cum ar fi includerea în bârfă, subiectul bârfei şi motivaţiile acesteia (servirea unui grup faţă de servirea sinelui)”.
Textul reprezintă traducerea articolului Prolific gossipers are disliked and seen as weak, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache
