„Tăcerea trupului” (Il silenzio del corpo) de Guido Ceronetti e o lectură aparte – densă, neliniștitoare, plină de reflecții poetico-filosofice despre suferință, trup, civilizație și alienare.
Guido Ceronetti (1927–2018) a fost un scriitor, filosof, eseist, traducător și poet italian, dar și dramaturg, jurnalist și marionetist. Era cunoscut pentru o viziune pesimistă, dar rafinată și lirică asupra lumii, foarte influențată de literatura ebraică, stoicism, medicina antică, dar și de marii moraliști francezi. A tradus din latină, greacă, ebraică, germană, franceză, fiind fascinat de textele vechi și de înțelepciunea marginală. Figura lui este una de intelectual „reacționar”, un critic al modernității, dar nu pe baze ideologice, ci existențiale.
„Tăcerea trupului” a fost publicată în 1979 și este un eseu fragmentar despre suferință, boală, trup și civilizație, un jurnal de gânduri și impresii, scris într-un stil literar, poetic, adesea aforistic. Ceronetti pleacă de la ideea că trupul are propria sa viață și suferință, adesea ignorată sau reprimată de civilizația modernă. E un elogiu al fragilității și o critică a medicalizării excesive, a tehnologiei, a dezumanizării. Cartea include observații despre bolile de piele, insomnie, durerile inexplicabile, moarte, medicina orientală, dar și reflecții culturale despre orașe, limbaj și spiritualitate. Are o sensibilitate profund umanistă, dar și un ton melancolic, chiar profetic uneori.
Frazele de mai jos sunt cele pe care le consider demne de notat, în sensul că le consider demne de revăzut, după ce am trecut în pas de melc prin carte.
Tăcerea trupului
1. Pentru italieni, longobarzilor, neamul rău, le puțea gura.
Notă:
- longobarzii nu mai există astăzi ca populație; a fost un popor germanic, care a invadat Peninsula Italică și a format un regat între 568 și 774, când au fost cuceriți de Carol cel Mare.
- igiena vremii, fără pastă de dinți și periuțe, sigur făcea ca majorității să-i pută gura... Să nu mai discutăm despre carii și alte probleme dentare.
- probabil că longobarzilor nu le puțea gura mai rău decât italienilor.
- dacă într-adevăr intraseră astfel în folclorul italian longobarzii, cred că e imposibil de stabilit azi. Iar longobarzilor nu le mai pasă de mult de reputația lor :)
2. Conform unei tradiții, Anticristul se naște prin cezariană.
Notă:
- ce face cezariana specială, de i se asociază nașterea Anticristului?
- cum credința trebuie să fie veche, e probabil natural să ajungi la concluzia că Anticristul se naște altfel decât toți oamenii, iar cezariana este „altfel”. În plus, cezariana pare a fi o răsturnare a ordinii firești a lucrurilor, chiar dacă aceasta, adică simpla naștere, a fost mare parte a istoriei umane principalul ucigaș pentru femei.
3. Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce nu mănânci face bine sănătății tale.
4. Un ceai de ghimbir întărește vederea lăuntrică, mărește capacitatea ochiului ascuns și determină spiritul în care a intrat să spună: eu pot.
5. Cu cât ființele umane sunt mai simple, cu atât îndrăgesc mai mult mizeria minciunii. Fără minciunile convenționale, nu am putea comunica defel cu oamenii simpli.
6. Viața aspiră în taină să nu mai existe.
7. Pentru femei medicul are astăzi rolul pe care îl avea altădată duhovnicul.
8. Suntem niște cocini, niște cocioabe, în care locuiește un chip neștiut și care nu se seamănă.
9. Fanny Targioni Tozzetti, ajunsă bătrână, este întrebată de o copilă de ce nu a răspuns iubirii unui poet ca Leopardi: „Draga mea, puțea!”.
10. Atenienele însărcinate obișnuiau să mănânce multă varză, pentru ca fătul să fie cât mai riguros.
11. Pe măsură ce totul devine tragic și jurul nostru, simțul tragicului scade.
12. Cât timp sunt în corp, excrementele sunt acceptate. Separate, îngrozesc și scârbesc.
13. Poezia nu poate fi despărțită de propriul sunet, altfel își pierde valențele terapeutice, profilactice și magice.
14. Pe două tăblițe babiloniene se recomandă tratarea nebuniei prin ardere pe rug sau îngroparea de viu. Ospiciul și șocul electric devin deodată leacuri miloase.
15. Ideea că există un zeu care hotărăște suferința noastră este o etiologie sublimă, care îl înalță pe om deasupra chinurilor sale și îi conferă statut divin, în clipa celei mai cumplite nenorociri.
16. Rusia dorește să ne domine ca popoare și să ne convertească la dogma sa. China ne urăște ca foști stăpâni albi.
17. „Ferește-te de o apă liniștită, de un câine care nu latră și de un dușman tăcut”.
18. Cu cezariana devenită o practică foarte obișnuită, printre noi vor fi mai mulți oameni nenăscuți decât născuți.
19. Un om lăudat este un om pus în lanțuri.
Notă: aici autorul surprinde o subtilitate psihologică: lauda ca mecanism de control. Cel lăudat este așezat într-un câmp al posibilităților redus. Chiar și lăudat fără motiv, omul are tendința de a se conforma încrederii/ așteptării celui care l-a lăudat. Cum puțini avem convingeri ferme cu privire la propria valoare socială, orice laudă sau critică ne poate schimba perspectiva asupra noastră.
20. A desacraliza este o îndeletnicire ușoară; de aceea trebuie să ne repugne.
21. Statul care ocrotește cel mai bine de delincvența individuală este statul-teroare, cel care practică față de cetățenii ocrotiți anihilarea spiritului și a gândirii.
22. „Sănătatea este o stare precară, care nu prevestește nimic bun”.
23. Cea mai periculoasă armă inventată vreodată este omul.
24. Omul este un demon decăzut.
25. Mai bine ca sufletul să sufere la vederea trupului sfârtecat decât să nu sufere prin inexistență.
26. Într-o hazna, putrefacția este foarte rapidă și se desăvârșește prin saponificarea țesuturilor organice. Observați este valabilă și pentru efectele mediului urban asupra moralei (țesuturile etice) și a structurilor sociale.
27. Thierry Maulnier: „Cei mai mari adversari ai noștri încă din vremurile cele mai îndepărtate, carnivori sau erbivori, nu ne mai amenință decât prin dispariția lor”.
28. Dacă avortul este omucidere, ar putea beneficia cel puțin de circumstanța atenuantă a legitimei apărări.
29. „Cum a putut natura să găsească o plăcere în fumul produs de arderea acestei vegetale ucigașe, tutunul?” - Maurice Phusis.
30. La omul civilizat, mânia este mai întotdeauna reprimată.
31. Kafka, în jurnalul său, despre moarte: „un sfârșit aparent care provoacă o durere adevărată”.
32. Va veni o oră în care medicina modernă va învinge moartea - mortalitatea care este esența existenței omului.
