• Să cunoști istoria înseamnă să cunoști comportamentul omului de-a lungul istoriei. Istoria ar trebui predată în așa fel încât elevul să afle tot atât despre sine și despre natura umană, pe cât află despre fapte istorice. Abia astfel istoria te învață ceva util și ar putea proteja civilizația umană. Altfel, fără o cuplare cu ce este omul, istoria pare un film artistic greoi și plictisitor.
• Cred că mai toată istoria recentă am trăit cu iluzia, ca specie, că niște lideri malefici sunt responsabili pentru cea mai mare parte a răului din lume.
Recent ne-am clarificat, cred, că, în fapt, poporul este chiar mai relevant.
• Prea multe minți umane au „instinctul” pupilei: simt imediat prezența „luminii” și se închid.
• Sunt doar două forme de a fi pe care le găsesc interesante la alții: să aibă profunzime în ce vorbesc sau să aibă umor. Altfel, vorbim de plictiseala abisală de a fi lângă cineva.
• În cazul triburilor Tucano din nordul Amazonului, căsătoria este permisă doar cu un membru dintr-un alt trib care vorbește o limbă dintr-un alt grup lingvistic. Așa se ajunge ca foarte mulți să vorbească 3, 4 sau chiar 5 limbi.
• „O pisică ce visează să devină leu trebuie să-și piardă apetitul pentru șoareci”, spune un proverb african.
Doar că nu prea e posibil.
Mulți infractori și impostori visează să ajungă persoane respectabile și ar trebui să renunțe la reflexele infracționale; doar că nu pot.
• Motivație externă vs motivație internă.
Miliardarul american Warren Buffet se întreabă:
„Ai prefera mai degrabă să fii cel mai grozav amant, dar lumea să creadă că ești cel mai prost ori ai prefera să fii cel mai prost amant, dar lumea să creadă că ești cel mai grozav?”.
Probabil că o largă majoritate ar merge pe varianta: mai bine să fii cel mai grozav amant, chiar dacă lumea crede astfel.
Dar pun o întrebare un pic diferită: ai prefera ca partenerul de viață să te iubească sincer, dar să nu fie în stare să arate deloc ori să nu te iubească, dar să se comporte zi de zi ca și cum te-ar iubi cel mai mult din lume?
Dacă am dreptate și cei mai mulți ar alege varianta a doua, atunci asta arată că preferăm experiența, nu opinia.
• Tradiția de a bea vin alb cu pește și vin roșu cu carne poate fi explicată prin prezența acidului tanic, care se găsește în coaja boabelor de struguri din care se face vinul roșu.
Gustul cărnii roșii se datorează în special compușilor din grăsime. Dar grăsimea acoperă papilele gustative. Acidul tanic poate îndepărta o parte din această grăsime, revigorând gustul la următoarea îmbucătură de carne.
De ce nu se potrivește vinul roșu cu pește? Peștele are mai puțină grăsime și are un gust mai firav, iar acidul tanic poate ajunge să domine gustul.
