Să ne imaginăm următoarea situație, pe care mulți dintre „atleții profesioniști în reîntinerire”, precum Bryan Johnson, chiar și-o imaginează ca fiind posibilă într-un viitor apropiat: o combinație optimă de alimentație + suplimente alimentare + exerciții fizice + medicina modernă te vor face nemuritor.
Sigur, ar rămâne o serie de amenințări, pentru că organismul uman este fragil, precum: un accident auto/ feroviar/ aerian, o crimă comisă de vreun semen, un meteorit rătăcit și alte situații similare.
Dat fiind că orice ieșire din buncărul în care probabil vei locui te expune hazardului și riscului, oricât de mic, de a fi ucis, vei mai avea curajul să ieși din acesta?
Pun această întrebare pentru că mă gândesc că o astfel de situație, în care am deveni nemuritori, ar putea schimba fundamental psihologia și modul în care ne raportăm la viață.
Și astăzi, desigur, ne ferim de pericole, dar, în funcție de vârstă, ne asumăm riscuri ce se traduc în câțiva ani sau zeci de ani. Dar dacă am vorbi de eternitate am mai gândi la fel?
Într-o astfel de situație ar fi pur și simplu un gest nebunesc - sau eroic - să te mai deplasezi oriunde, nu?
Mă gândesc că se va naște și o industrie nouă: cea în care se vor asigura proceduri sigure de existență. Cele mai sigure buncăre. Servicii de asigurare a alimentelor și a altor necesități. Pentru cei mai curajoși - cele mai sigure trasee, cele mai sigure ore ale zilei, cele mai sigure locuri. Probabil vor fi și servicii premium de la NASA, care să-ți spună riscul lovirii planetei de un asteroid. Poate știința progresează și poți afla cu 1 minut înainte că va fi un cutremur, iar o firmă specializată va oferi un costum la purtător care se activează la alerta de cutremur și-ți oferă protecție avansată. Doar imaginația este limita a ce se poate oferi omului înfricoșat de ghinionul de a muri când ar putea fi veșnic...
Dar ce faci când nu mai mori? Ce sens are orice fel de investiție în orice? Pentru orice eșec ai o eternitate să-l transformi într-un succes. Iar pentru succese vei mai simți aceeași satisfacție?
Cum va funcționa memoria umană pentru perioade lungi, de secole, când, în mod evident, abia face față unor perioade scurte? Ce ne vom aduce aminte peste 200 de ani de la un eveniment? Vom ajunge să scriem toți jurnale sau ne vom înregistra tot ce facem? Dar pe măsură ce trece timpul va fi din ce în ce mai mult de văzut... Și ce sens are?
Cum ar evolua căsătoriile? Mai are sens să te căsătorești, când e cert că te vei plictisi de partener în cel mult câteva zeci de ani?
Ce sens mai are să faci copii? Câți?
Cum ar funcționa o societate în care oamenii nu mor? Cum ar funcționa o economie în astfel de condiții?
Personal - având în vedere puținul pe care-l știm despre corpul uman, deși știm atât de multe - pe de-o parte, nu cred că e posibil să oprim îmbătrânirea, pe care o leg într-un mod nedeslușit de inexorabilitatea dezintegrării a tot ce există, iar pe de altă parte nu cred că ar fi util pentru om să fie etern. Cu greu reușim să dăm sens unei perioade scurte, cum este viața medie a omului, dar să dăm sens eternității...
Deocamdată putem sta liniștiți 😄 - rata deceselor este constantă: un deces per persoană.
