Faptul că uităm cât de extraordinare sunt religiile fără zei, precum budismul, mi se pare uluitor. 
Câte invenții umane pot concura cu așa ceva? 
Și, totuși, pe de-o parte, ideea este bine ferecată regional.
Pe de altă parte, mi se pare că sistemului îi lipsește piatra unghiulară, care să-i dea consistență.

Religiile au fost și sunt idei atât de grandioase, că puțini reprezentanți s-au ridicat la nivelul lor. Și acesta este, cred, reproșul cel mai mare care li se poate aduce. Dar se putea altfel?

Mă miră că faptul că marile religii au apărut cam în același timp nu a creat teorii ale conspirației. 
Ar fi un bun argument și pentru teoria modernă conform căreia civilizația umană ar fi un experiment computerizat al unei civilizații mai avansate. 
Citeam recent că instabilitatea vidului (câmpurile cuantice - particulele virtuale) ar fi chiar dovada că suntem într-o simulare de calculator. Dacă am trăi într-un televizor și am sonda „realitatea ultimă”, ne-am bloca în „dansul” sălbatic al tensiunilor din aparat, nu?

Cine spune că există un conflict între credință și rațiune, încă nu a ajuns la limitele rațiunii, unde dispar diferențele esențiale.

Poți spune că ai încheiat conturile cu o carte atunci când te-ai lămurit că părțile obscure ale acesteia arată confuzia autorului, când știi că ce n-ai înțeles din carte este din vina acestuia.

Orice carte mare este parte dintr-un ecosistem. Fără a fi familiarizat bine cu tot contextul apariției acesteia, vei fi de-a lungul lecturii ca un turist fără hartă într-un oraș străin, despre istoria și prezentul căruia nu știi mai nimic.

O carte citită pentru a acumula citate și informație este o carte citită degeaba. Cunoașterea nu se instrumentalizează decât în mod involuntar, iar utilitatea ei o afli după o vreme, nu imediat după ce ai închis cartea.

Literatura veche își păstrează valoarea și actualitatea mai bine decât alte genuri literare, precum filozofia ori știința.
Literatura veche nu-ți dă impresia că citești o carte de istorie ori ceva depășit, ci că intri într-o lume secretă, neaccesibilă azi în mod real, care te completează intelectual.

Albert Szent-Györgyi: „Cariera mea științifică a fost o trecere de la dimensiunile superioare la cele inferioare, generată de dorința de a înțelege viața. Am trecut de la animale la celule, de la celule la bacterii, de la bacterii la molecule... În drumul meu, viața s-a strecurat printre degete...”.
Citind aceste rânduri ale biochimistului maghiar, căruia i s-a decernat Premiul Nobel pentru medicină în 1937, mi-am reamintit de alte concepte umane care scapă scrutării științifice: conștiința, liberul-arbitru, emoțiile șamd.
Este notabil că oricâte strădanii au fost pentru a defini viața, cercetătorii nu s-au putut pune de acord cu privire la o definiție ultimă, perfectă. Sigur, asta ar însemna că am fi capabili să creăm viață din componente nevii.
Viața - un alt concept care scapă definitiv înțelegerii nostre...

Din motive care-mi scapă, intelectuali de marcă, într-o completă negare de sine, luptă să demonstreze că omul nu are liber-arbitru. 
Dar fără liber-arbitru, suntem nimic altceva decât o versiune veche de ChatGPT, fără capabilitățile de îmbunătățire ale mașinilor.

Nu știu niciun adept al teoriei lipsei liberului-arbitru care să se comporte ca și cum și-ar accepta ideea.
Este unul dintre cazurile flagrante de conflict între ce crede că ar crede o persoană și modul în care se comportă.

Probabil cea mai adâncă dorință a omului, care justifică o foarte bună parte din comportament, este aceea de a fi apreciat de ceilalți.
Și aceasta este cauza a nenumărate conflicte și răzbunări.
Cel care nu te apreciază, fie că-ți arată asta în mod direct, fie că vorbește pe la spate, îți este inamic prin definiție.

Concepția căreia ceea ce vorbim este simpla translație a ceea ce avem deja clarificat în minte este simplistă și falsă adeseori, pentru că, în multe cazuri, actul vorbirii ne ajută să aflăm noi înșine ce credem despre subiectul pe care-l analizăm ad-hoc.

Din interiorul propriei minți nu putem vedea mai bine ce-i acolo decât din afara acesteia. Iar faptul că trebuie să completăm teste de personalitate pentru a afla „cum suntem” este unul dintre cele mai tragi-comice aspecte ale faptului de a fi om.

Ne descurcăm un pic mai bine la a înțelege lucrurile exterioare decât cele ce țin de propria minte. Cum nu ne înțelegem propria minte, nu ne înțelegem propriul comportament.
E posibil ca tocmai această inadecvare să fie responsabilă pentru faptul că nu reușim să construim societăți fiabile, care să elimine extremismul, fanatismul, prostia uneori sinucigașă (vezi anti-vacciniștii), discrepanțele inimaginabile dintre cei mai bogați și cei mai săraci șamd?

După cum se pare, conceptele pe care le folosim pentru a descrie omul, precum „credințe”, „dorințe” șamd nu surprind suficient de bine mintea umană, pentru a ne permite să prezicem comportamentul.

Problema cu recomandările de genul „trebuie să te descoperi pe tine însuți” este că nu știi unde să te uiți, unde să cauți, căci singura direcție pe care nu o știi este către... tine.

De multe ori, cu cât problema prezintă o probabilitate mai mică de a fi rezolvată, cu atât opiniile sunt mai ferme și consecințele mai dezastruoase. Dumnezeu, începutul lumii, conștiința, liberul-arbitru...

Turismul de masă modern este cea mai iluzorie forma de autoeducare.
În fapt este doar o altă fațetă a mediocrității vremurilor noastre.

Faptul ca majoritatea populației lumii, dacă ar citi Fizica lui Aristotel, nu ar putea sa spună ce corespunde sau nu realității, arată adevărata „eficiență” a sistemelor de învățământ de pretutindeni. 


Imaginea - generată cu IA.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Dan · 2 months ago
    Nici budismul nu a rezistat prea mult fără zei. 
  • This commment is unpublished.
    T. Ov. · 2 months ago
    Cum ar trebui sa se comporte (dar nu o face), cineva care susține absenta liberului-arbitru? 
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 2 months ago
      @T. Ov. Să ai această revelație și să fii convins că totul este scris - ar trebui, cred, pentru un om „normal”, să fie un șoc peste care ar fi imposibil să treacă. Ce sens are să scrii o carte, să vb la TV, să mergi la podcasturi - dacă nimic nu are sens, dacă totul este deja aranjat în detaliu?
      Cum de unul dintre efectele acestei revelații profunde nu este acela de a-l aduce pe om în depresie și recluziune, eventual la sinucidere?
      Să fii pasionat și militant atunci când ești realmente convins de lipsa liberului-arbitru pare contradicție în termeni.
  • This commment is unpublished.
    InCert · 2 months ago
    "Dar fără liber-arbitru, suntem nimic altceva decât o versiune veche de ChatGPT, fără capabilitățile de îmbunătățire ale mașinilor". 
    Ma tem ca e chiar asa ! In virtutea complexitatii masinii biologice care suntem, avem la dispozitie o vasta arie de actiuni si capacitati, echivalenta cu "un fel de" sau "suficient" sau "iluzia" unui liber-arbitru, dar ramanem inevitabil constransi de natura noastra limitata - deci nu putem avea un liber-arbitru autentic.
    O proba sunt insusi sterotipiile Omului: religiile, razboiul, samd.
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 2 months ago
      @InCert
      Să ai liber-arbitru nu înseamnă, în concepția mea, să nu ai limitări și influențe. Așa ceva nu se poate.
      Ci să ai capacitatea de a lua decizii în mod independent, pe baza unei analize mai succinte ori mai profunde, în funcție de context.
      Ce bere să comand, la restaurant - e suficient, ca exemplu, să fiu pus în situația de a opta, deci de a lua o decizie.
      Dar, cum am mai spus în câteva rânduri, subiectul nu este unul rezolvabil. Este unul dintre misterele eterne. De aici dezbaterea nesfârșită de-a lungul istoriei.
      Când mai apare câte o carte pe subiectul ăsta - nu pot să nu zâmbesc, înainte de a o citi. Pentru că este un subiect pe care nu prea ai ce să spui, ca să constituie un progres.