• Îți place sau nu, în fiecare clipă ești ceea ce ești cu adevărat. Faptul că ești servil, prost crescut, lipsit de curtoazie și educație - nu te face mai puțin autentic.
• E interesant de observat că nu sunt mulți care nu ar avea câteva sfaturi despre cum ar fi trebuit să fi fost făcută lumea noastră, dacă ar fi fost întrebați la început.
• Să faci un zeu e mult mai simplu decât să-ți faci patul. Toată istoria omenirii arată asta.
• A devenit un fel de mantra modernă neapologia greșelii: „Nu te rușina de greșelile tale”, „Este normal să greșești” șamd.
Ca de obicei, contextul este totul. Din greșeli învățăm, fără îndoială. În fapt încercările și erorile sunt o cale bătătorită pentru noi toți de a învăța lucruri noi.
Dar greșeala cu siguranță nu este motiv de mândrie. Iar greșelile sunt cu atât mai penibile, cu cât sunt mai ușor de evitat.
• Un exemplu simplu care arată cât de incapabili să extragem informație utilă din experiența zilnică este cel al admiterii unei greșeli. În cele mai multe cazuri cel care admite că a greșit este aproape imediat iertat, pentru că percepția este că cel care admite greșeala dovedește curaj (și poate a și învățat ceva din greșeală). Dar cei mai mulți dintre noi sunt orbiți de orgoliu și preferă să mintă. Iar minciuna nu este primită niciodată cu aceeași înțelegere ca admiterea greșelii.
• Tot timpul apar naivi care se miră că poporul n-a făcut asta sau ailaltă, ca reacție la evenimentul X sau Y. Sunt cei care citesc cărțile de istorie și chiar cred că evenimentul X a dus la evenimentul Y și că era inevitabil să fie astfel.
Din fericire nu există o știință a controlului maselor.
• O observație banală: cei mai mulți nu află niciodată că este o mare diferență între a-ți imagina că faci un lucru și a-l face efectiv. De aceea suntem atât de buni critici și atât de slabi la punerea în practică a diverse lucruri.
• „Civilizația este pentru colectivități ceea ce este inteligența pentru indivizi” - Octavia Butler
• Amabilitatea naturală (căreia nu-i observi putreziciunea când se manifestă) este esența vieții sociale.
• Să fii în stare să mori pentru altul - aceasta este calitatea, singura, care te face instantaneu supraom.
• Cum nu ne cunoaștem decât pe noi înșine și presupunem prea ușor că ceilalți ne seamănă, facem adesea greșeala să nu înțelegem că alții sunt diferiți de noi în moduri profunde.
• Probabil că nu este nicio maximă mai inutilă decât „Cunoaște-te pe tine însuți”. Orice încercare se termină în indeterminat, indiscernabil, lipsă de contururi.
• E o ciudățenie care ne caracterizează pe mulți dintre noi faptul că avem tendința să credem mai degrabă ce spun oamenii decât ce fac aceștia.
• În orice om sărac ori în suferință e un război perpetuu între speranță și constatarea inutilității speranței, între speranța că poate D-zeu va rezolva problema sărăciei/suferinței și constatarea că nu se întâmplă asta, oricât ar spera.
Deși cei săraci/suferinzi au mai mare nevoie de un D-zeu, acesta se încăpățânează să-i ocolească tocmai pe ei.
D-zeu pare a-i servi mai degrabă pe cei care nu au nevoie de el.
• Până și ororile unui război sunt acceptabile atâta vreme cât ne alegem cu un sens, dat fiind că nimic nu e mai rău decât să-ți fie clar că nu ai niciun rost.
• Deși au trecut sute de mii de ani peste specia noastră, e limpede că încă nu ne-am format o opinie despre ce-ar trebui să facem cu viața noastră. Cei mai mulți nu facem decât să ne luăm după ce fac cei de lângă noi.
• Nu e nimic extraordinar în altă parte, orice ar însemna asta. Ce ne incită, inspiră și provoacă plăcere este schimbarea, anularea rutinei.
De aceea și cel mai spectaculos loc din lume va deveni în câteva zile banal. Este valabil și pentru oameni; de aceea orice lider care dorește să inspire, trebuie să se țină departe de cei ce-l adulează.
De aceea, cel mai probabil, extazul aparent al celor ce susțin că o experiență de lungă durată, de orice natură, a fost incredibilă, ne pare suspect.
• Nimeni nu vrea cu adevărat liniște. Ce să facă cu ea? Chiar și un budist care stă cu orele în liniște, o face pentru că speră la o schimbare, la iluminare!
Esența plăcerii de a trăi stă în percepția schimbării. De aceea călătorim, ne dorim să schimbăm slujba din când în când și ne întoarcem acasă pe alt drum de cât pe cel pe care ne-am dus. Și apreciem mai mult briza mării decât aerul condiționat.
