Da. Un câmp gravitaţional conţine energie exact ca şi câmpurile electromagnetice. Această energie produce propria gravitaţie şi asta înseamnă că, spre deosebire de toate celelalte câmpuri, gravitaţia poate interacţiona cu ea însăşi şi nu este „neutră”.
Energia conţinută de câmpul gravitaţional al Pământului este aproximativ egală cu masa Muntelui Everest, aşa încât, pentru cele mai multe aplicaţii, nu trebuie să ne facem griji cu privire la această „auto-interacţiune” a gravitaţiei, atunci când calculăm mişcarea altor corpuri în câmpul gravitaţional al Pământului.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Nu. Încă de la începutul anilor ’80, astronomii s-au mirat de faptul că mişcarea apsidală a acestui sistem de stele binar este de aproximativ 1/3 din predicţia teoretică aşteptată de la o combinaţie a relativităţii generale cu efectele clasice mareice-rotaţionale. Dar, într-un articol publicat în „Astrophysical Journal” (Ap.J volumul 375, p. 314), fizicienii Khaliullin, Khodykin şi Zaharov de la Universitatea din Moscova au arătat că diferenţa din cadrul mişcării apsidale ar putea fi explicată în întregime prin acţiunea unui al treilea corp din sistem. A treia stea ar fi pe o orbită aflată la o distanţă de maximum 0,02" de sistemul binar şi are o luminozitate egală cu 3 procente din cea a Soarelui.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
În 1676, Roemer studia eclipsele sateliţilor lui Jupiter datorate discului lui Jupiter şi a observat că, de-a lungul anului, predicţiile sale o luau înaintea eclipselor efective pe care el le vedea la telescop. Întrucât sateliţii au orbite bine determinate, cu perioade de orbitare în jurul lui Jupiter fixe, el a dedus corect că întârzierea dintre predicţia sa şi eclipsa efectivă avea de-a face cu diferenţa de timp necesară luminii să ajungă la Pământ pe măsură ce distanţa de la Jupiter la Pământ se schimbă pe parcursul anului.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Teoria relativităţii generale „clasice”, care este o teorie elaborată de Einstein în 1915, este o teorie în care câmpurile gravitaţionale sunt entităţi continue din natură. Ele reprezintă, de asemenea, proprietăţile geometrice 4-dimensionale ale spaţiu-timpului.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Nu, deoarece dilatarea timpului din mişcarea astronauţilor însumată cu cea din mişcarea lor prin câmpul gravitaţional al Pământului are o valoare mai mică de o microsecundă, ceea ce necesită o precizie a măsurării de aproximativ 100 de ori mai bună decât cea de pe parcursul unei perioade de o săptămână, astfel încât chiar să vezi acest efect. Cele mai multe ceasuri de mână reuşesc doar o secundă sau ceva de genul acesta.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Ce obiecte putem vedea mişcându-se cu viteze apropiate de viteza luminii, naturale ori făcute de om? Putem accelera atomi individuali, protoni şi electroni foarte aproape de viteza luminii în „laboratoarele de acceleratoare” din întreaga lume, aşa cum sunt CERN, SLAC, Fermilab.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Cum a reuşit Bradley să determine viteza luminii în 1727 cu ajutorul paralaxei solare? Pe baza informaţiilor furnizate de Isaac Asimov: „În 1727, în timp ce căuta dovezi pentru paralaxă, James Bradley a descoperit aberaţia stelară, un alt efect anual, dar mult mai mare".
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Poate exista spaţiul în sine, fără materie sau energie în jurul său? Nu. Experimentele continuă să arate că nu există „spaţiu” care să stea în afara spaţiu-timpului, în sine... nu este arenă în care să opereze materia, energia şi gravitaţia şi care să nu fie afectată de materie, energie şi gravitaţie.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Cum ajunge lumina, mai exact, să sufere deplasarea spre roşu într-un câmp gravitaţional? Lumina transportă energie, deoarece E = h x c/lungimea de undă, unde h este constanta lui Planck. Dar în oricare sistem de referinţă local viteza luminii în vid este mereu 299.792,5 km/ sec.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Ce duce la curbarea geodezicelor în apropierea materiei? Materia produce gravitaţie. Nu ştim exact cum funcţionează, pentru că nu avem o teorie a gravitaţiei suficient de detaliată care să cuprindă granularitatea materiei şi energiei într-o „teorie cuantică a gravitaţiei”.
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Sunt 3 tipuri cunoscute: Doppler (datorită îndepărtării în spaţiu de observator), gravitaţională (în cazul luminii care părăseşte un câmp gravitaţional puternic), precum şi cosmologică (unde spaţiul însuşi se întinde, ca şi lumina care călătoreşte prin el).
- Detalii
- de: Dr. Sten Odenwald
- Teoria relativităţii
Uitaţi de particule şi de unde. Când vine vorba de adevărata deghizare a realităţii materiale, ceea ce se află acolo depăşeşte imaginaţia noastră...cu alte cuvinte, dacă veţi alege dintre cele două variante, nu puteţi decât greşi. Realitatea e altfel şi nu încape în cuvinte.
- Detalii
- de: Anil Ananthaswamy
- Mecanica cuantică
Aici este un experiment simplu pe care aproape oricine îl poate face într-o noapte senină: faceţi o piruetă în timp ce vă uitaţi la stele. Veţi observa două lucruri: primul, că stelele par să se rotească pe cer şi al doilea, că braţele tale sunt trase în sus de forţa centrifugă.
- Detalii
- de: James Overduin
- Teoria relativităţii
Când experimentul Gravity Probe B a fost conceput, efectul de distorsiune „frame-dragging” a fost văzut mai mult ca fiind de interes teoretic. Confirmarea experimentală a predicţiei lui Einstein (Lense-Thirring) a plasat o altă constrângere teoriilor gravitaţionale alternative.
- Detalii
- de: James Overduin
- Teoria relativităţii
Pe măsură ce calculele lui de Sitter, Schouten şi Fokker au devenit mai larg cunoscute, în special prin influentul manual al lui Eddington "Teoria matematică a relativității" (1923), fizicienii experimentatori au început să devină interesaţi.
- Detalii
- de: James Overduin
- Teoria relativităţii
