Biografia științifică modernă nu trebuie să menajeze nimic în misiunea sa de a reda viața subiectului – celebrându-i în egală măsură marile realizări și incluzând neajunsurile personale.
Einstein: A Biography (2005) de Jürgen Neffe și The Elements of Marie Curie (2024) de Dava Sobel sunt exemple remarcabile ale acestui stil. Astfel de cărți reușesc să explice clar știința complexă din spatele muncii personajului, pentru cititorii nespecializați, făcând posibile atât o înțelegere profundă a realizărilor, cât și o apropiere de omul real, complet, cu defecte.
Every Living Thing – The Great and Deadly Race to Know all Life de Jason Roberts este o altă lucrare rară de acest fel. Această carte captivantă și riguros documentată se concentrează pe două personaje centrale născute în același an: Carl Linnaeus (1707–1778, Carl von Linné - după înnobilare)), suedez, și francezul Georges-Louis LeClerc, conte de Buffon (1707–1788), cunoscut simplu drept Buffon.
Cartea lui Roberts a câștigat Premiul Pulitzer pentru biografie în 2025. Scriitura sa poartă cititorul cu ușurință prin poveste, dezvăluind întorsături de situație neașteptate și încântătoare în viețile complexe și divergente ale celor doi bărbați. Ambii au muncit cu asiduitate pentru a atinge notorietatea globală prin numeroasele lor lucrări publicate. Astăzi, amândoi sunt venerați în lumea istoriei naturale.
Linnaeus, biolog și medic, este cunoscut pentru sistemul său de clasificare ierarhică: toate ființele vii sunt încadrate într-un gen și o specie (noi, oamenii, suntem Homo sapiens), iar acestea sunt grupate în familii, ordine, clase etc. Ulterior s-au adăugat multe alte niveluri intermediare. Deși opera sa a avut o influență uriașă, Linnaeus este prezentat de Roberts uneori ca fiind leneș, vanitos și lipsit de etică.
Linnaeus era impulsionat mai ales de dorința de a fi primul care denumește specii noi.
Buffon lucra la o mare teză despre cum funcționează organismele vii și cum sunt ele înrudite între ele. Conte bogat, care a moștenit o avere uriașă la zece ani, Buffon s-a format ca avocat, dar a fost fascinat de copacii din grădina sa întinsă.
Buffon este astăzi cunoscut mai ales pentru tratatele sale ample de istorie naturală, precum și pentru lucrările sale de matematică și cosmologie. A calculat că Pământul este mult mai vechi decât prevedea Biblia și că viața a apărut din materie neorganizată. A explorat relațiile dintre organisme, nu doar clasificarea lor. Opera sa fundamentală a stat la baza teoriei moderne a evoluției.
De ce era important tot acest demers? La acea vreme, clasificarea plantelor era o sarcină vitală pentru economiile în expansiune ale națiunilor. Exploratorii întorși din colțurile îndepărtate ale lumii aduceau înapoi specii noi cu valoare economică: plante alimentare, plante medicinale sau specimene ornamentale deosebite.
Teza centrală a autorului este că Linnaeus nu a fost atât de genial pe cât îl zugrăvește istoria, iar Buffon a fost un geniu mult mai mare pentru epoca sa. De unde vine geniul, întreabă Roberts? Este ceva înnăscut, cultivat prin educație inspirațională sau un foc interior întreținut de pasiune?
Acești oameni remarcabili, care au lăsat o amprentă durabilă asupra științei, nu s-au remarcat nici la școală, nici la universitate. Povestea lor arată că succesul în cercetare nu ține doar de intelect, ci este strâns legat de etica și moralitatea muncii științifice.
A fost Linnaeus autist?
La patru ani, micul Carl Linnaeus era fascinat de plante și avea un talent rar de a le reține denumirile. Dorea să devină botanist, dar a fost împiedicat de rezultatele mediocre la școală, care l-au exclus dintr-un program de studii medicale. Mai târziu a mers în Țările de Jos, unde și-a cumpărat o diplomă de la o universitate dubioasă, după doar două zile de studiu. S-a întors acasă și a fost în cele din urmă numit profesor de botanică la Universitatea din Uppsala.
Astăzi, Linnaeus ar putea fi considerat autist. Avea un talent rar pentru memorarea numelor și listelor de plante, prefera să fie singur și părea lipsit de empatie vizibilă față de discipolii săi, trimiși în expediții periculoase (persoanele autiste pot trăi empatia într-un mod diferit).
Sistemul său de clasificare a fost rafinat de-a lungul celor zece ediții ale lucrării Systema Naturae (1735–1778), în care a denumit peste 4.236 de animale și 7.700 de specii de plante. Totuși, clasificarea plantelor după organele lor sexuale era dificil de folosit pe teren și nu a fost adoptată de colegi. Astăzi, acest sistem se destramă în fața analizelor genetice moderne.
> Citește și: Este timpul pentru o nouă clasificare a vieţuitoarelor de pe Terra
Linnaeus a făcut o singură expediție pe teren, în Laponia, nordul Suediei. Un tablou celebru îl înfățișează purtând haine lapone și o pălărie conică. Când a cumpărat-o, nu știa că acea pălărie era purtată local doar de femei.
S-a lăudat că a urcat pe Muntele Caitumbyn (nume care nu mai apare pe hărțile din Laponia), exagerând altitudinea și pericolele călătoriei. Totuși, acest lucru era imposibil, întrucât presupunea un ocol de 1.400 km față de traseul său real. A fost uneori corupt în mod deschis, luând bani pentru a scrie lucrările propriilor studenți. Vanitatea lui reiese și din recenziile laudative (anonime) la propriile lucrări.
În ciuda acestor defecte, contribuția științifică a lui Linnaeus a oferit cadrul fundamental pentru toată taxonomia modernă – știința clasificării vieții. A avut dreptate într-o privință esențială, chiar dacă multe părți din lucrările sale sunt profund greșite.
Strălucirea lui Buffon
Georges-Louis LeClerc, devenit mai târziu conte de Buffon, s-a născut într-o familie burgheză înstărită. A fost un elev mediocru, dar a obținut în cele din urmă o diplomă în drept, în ciuda unei vieți universitare tumultuoase, în care s-a angajat în dueluri mortale. La 20 și ceva de ani și-a construit o reședință cu trei etaje în Montebard, Dijon, și o grădină imensă. Interesul pentru botanică a crescut odată cu experimentele sale pe arbori.
A adoptat o rutină zilnică riguroasă: se trezea la 5 dimineața, se îmbrăca și mergea la muncă la răsărit. Lucra toată ziua, cu pauze scurte pentru mese și un pui de somn, încheind la ora 19. Sărea peste cină și ținea post noaptea. A urmat acest program timp de 50 de ani.
Buffon îl idolatriza pe Isaac Newton și învățase calculul infinitesimal. A rezolvat un mister vechi legat de o armă atribuită lui Arhimede, care ar fi folosit oglinzi uriașe pentru a concentra razele solare și a incendia flota romană în 212 î.e.n.
A construit o replică a dispozitivului pentru a demonstra armatei franceze eficiența metodei. A rezolvat și ecuații matematice complexe și a scris lucrări despre probabilități și statistici.
Dar adevărata sa pasiune a fost istoria naturală. A început să exploreze structura plantelor și animalelor pentru a înțelege relațiile dintre specii. Lucrarea sa biologică debutează cu volumul patru al operei Histoire Naturelle, Générale et Particulière, în care descrie în detaliu trei animale domestice – calul, măgarul și taurul – pentru a defini ce înseamnă fiecare dintre ele.
Buffon a exprimat idei clare despre evoluție cu 100 de ani înaintea lui Darwin. Toate componentele teoriei darwiniene – cum, unde și de ce se produce selecția naturală și cum se schimbă speciile – se regăsesc în lucrările lui Buffon. Charles Darwin a recunoscut acest lucru în ediția a patra revizuită din Originea speciilor (1866), menționând că Buffon „a fost primul autor care, în epoca modernă, a tratat [originea speciilor] cu spirit științific”.
Buffon își livra ideile printr-un stil literar remarcabil. Spre deosebire de alți savanți care publicau în latină (precum Linnaeus), Buffon scria în franceza accesibilă publicului larg. A fost cel mai vândut autor de non-ficțiune din Franța și a fost admis în Académie Française, cea mai înaltă distincție literară națională.
Rivalitate
Cartea descrie rivalitatea dintre cei doi, alimentată de diferențele de abordare în înțelegerea istoriei naturale.
Buffon critica sistemul lui Linnaeus pentru că era arbitrar, impus prin capriciu, nu prin cercetare. Linnaeus replica insinuând că lucrările lui Buffon erau experimente fără aplicabilitate, deci inutile pentru biologie.
Ironia face ca, în ediția a zecea a cărții sale din 1758, Linnaeus să-i dea dreptate lui Buffon schimbând radical sistemul, fără o justificare clară.
Pe măsură ce cei doi se dedică proiectelor lor majore, se vede cum geniul se naște din acumularea lentă și adesea dureroasă de cunoaștere aplicată la rezolvarea de probleme.
Scrierile lui Buffon nu tratează doar natura: el condamnă sclavia, susține drepturile sexuale ale femeilor (arătând corect că bărbații folosesc conceptul de „virginitate” pentru a le controla) și proclamă că toți oamenii sunt o singură specie, cu aceleași capacități.
Linnaeus, în schimb, era obsedat de clasificarea întregii vieți. În secolul al XVIII-lea se credea că există circa 4.000 de specii, pe baza presupunerii că atâtea încăpeau pe Arca lui Noe. Linnaeus a admis în cele din urmă că ar fi cel puțin 40.000. Astăzi, avem documentate peste un milion de specii, cu până la un trilion estimate că ar putea exista.
Contribuția sa durabilă la biologie prin clasificări este umbrită de faptul că a divizat oamenii în patru „specii” distincte, pe baza unor diferențe superficiale și trăsături de personalitate presupuse. Abordarea sa poartă semnele supremației albe. Roberts arată pe bună dreptate că aceasta a pus bazele rasismului sistemic modern.
Moșteniri durabile
Roberts este un scriitor mai mult sau mai puțin autodidact. Și-a perfecționat abilitățile scriind manuale tehnice masive de programare, unele de peste 600 de pagini. Această carte urmează după A Sense of the World: How a Blind Man Became History’s Greatest Traveler (2006), despre călătoriile orbului James Holman.
Există câteva mici erori tehnice în această lucrare altfel magistrală. Un capitol încântător despre ornitorinc afirmă greșit că acesta generează un câmp electric, când de fapt are celule electrosenzoriale care detectează câmpul electric al prăzii.
O secțiune despre Darwin menționează că Alfred Russel Wallace a avut idei similare, dar ar fi fost util să se menționeze că Darwin și Wallace au publicat împreună o lucrare preliminară despre evoluție în iunie 1858, cu un an înainte de Originea speciilor.
Totuși, per ansamblu, cercetarea este foarte solidă.
Cartea arată că utilizarea interdisciplinară a științei, matematicii, fizicii și chimiei de către Buffon l-a plasat cu mult înaintea vremii sale. El a savurat studiul naturii, pe când Linnaeus l-a devorat cu lăcomie.
Amândoi au lăsat moșteniri durabile. Pe lângă lucrările lor voluminoase, încă des citate, discipolii lor le-au continuat opera. Printre aceștia se numără nume celebre (biologul Jean-Baptiste Lamarck, zoologul Georges Cuvier, biologul britanic Thomas Huxley), discutați în ultimele capitole.
Ce a mai rămas din colecțiile biologice ale lui Linnaeus este păstrat la Londra, în sediul Linnean Society – un omagiu durabil adus fondatorului taxonomiei moderne. Este înmormântat la catedrala din Uppsala.
Buffon este amintit nu doar prin cărțile sale, ci și printr-o statuie de marmură comandată de regele Ludovic al XVI-lea, aflată azi în galeria evoluției din Muzeul de Istorie Naturală din Paris.
Pe soclu scrie: „Întreaga natură se înclină în fața geniului său”. Inima lui Buffon, conservată, se află în soclul statuii.
Traducere după How do we understand life on earth? de John Long, profesor în paleontologie, Flinders University.
