Am avut de multe ori intenția de a scrie despre „paradoxul toleranței”. Am luat contact cu acesta citind cartea „Societatea deschisă și dușmanii ei” de Karl Popper. 

Mi-am amintit de acest paradox citind în știrile externe de astăzi despre rănirea cu un cuțit de către un imigrant musulman a unui activist de extremă dreaptă într-un oraș din Germania. Nu există suficient context pentru această faptă deocamdată, dar oricum nu am de gând să fac vreo analiză a incidentului.

Paradoxul toleranței afirmă că o societate tolerantă, care tolerează inclusiv intoleranța, va ajunge în situația în care să fie dominată de intoleranță. Paradoxul reiese, desigur, din faptul că dacă o societate se păstrează cu orice preț tolerantă, va fi nevoită să devină totuși intolerantă.

Într-o notă de subsol din cap. 7 din cartea mai sus-amintită, în care, în fapt, Popper comentează unele afirmații ale lui Platon, care se întreabă ce se întâmplă cu democrația care alege drept conducător un tiran, filozoful introduce în câteva paragrafe acest paradox. Dacă ar fi știut că va ajunge faimos, probabil că nu l-ar fi lăsat într-o notă de subsol 😀

Iată cum expune Popper paradoxul toleranței:

„Mai puţin cunoscut este paradoxul toleranţei: toleranţa fără limite duce negreşit la dispariţia toleranţei
Dacă extindem toleranţa nelimitată chiar şi la cei intoleranţi, dacă nu suntem pregătiţi să apărăm o societate tolerantă împotriva asaltului celor intoleranţi, atunci cei toleranţi vor fi distruşi, iar odată cu ei va fi distrusă şi toleranţa. 
Exprimându-mă în acest fel, nu vreau să dau de înţeles, bunăoară, că ar trebui întotdeauna să împiedicăm expunerea filozofiilor intolerante; cât timp putem să le opunem argumentări raţionale şi să le ţinem sub controlul opiniei publice, suprimarea lor ar fi o măsură extrem de neînţeleaptă. 
Trebuie însă să revendicăm dreptul de a le suprima, dacă se dovedeşte necesar chiar cu forţa; căci s-ar putea lesne întâmpla ca ele să nu fie dispuse să se confrunte cu noi la nivelul argumentării raţionale, ci să denunţe orice argumentare; s-ar putea ca ele să interzică adepţilor lor să asculte o argumentare raţională, pe motiv că este amăgitoare, şi să-i înveţe să replice la argumente cu pumnul sau cu pistolul
Trebuie de aceea să revendicăm, în numele toleranţei, dreptul de a nu-i tolera pe intoleranţi.
Trebuie să susţinem că orice mişcare care predică intoleranţa se plasează prin aceasta în afara legii, şi să considerăm incitarea la intoleranţă şi persecuţie drept o infracţiune, aidoma incitării la omor sau la răpire de persoane sau la reînvierea negoţului de sclavi”.
Extras din cartea „Societatea deschisă și dușmanii ei”, Ed. Humanitas, 2005.

 

După cum observați, Popper expune și problema (dacă o societate toleranță îi acceptă pe cei intoleranți, va sfârșit în a fi intolerantă, căci cei intoleranți îi vor „distruge” pe cei toleranți), dar și soluția (intoleranța nu trebuie tolerată, ci scoasă în afara legii, tratată ca o infracțiune serioasă).

Impresia mea, la o primă lectură, a fost că Popper s-a gândit la un fel de luptă între două grupări, cea tolerantă și cea intolerantă, iar intoleranța, neîngrădită de la început și decisiv, va „câștiga” și va prelua controlul.

Nu am de să știu exact ce anume avea Popper în minte când scria această notă de subsol, la ce anume grupuri intolerante se gândea sau ce formă de intoleranță avea în minte. Având în vedere contextul în care a scris cartea, cel mai probabil avea în minte totalitarismul, fie de tip fascist, fie de tip comunist. Cartea a fost scrisă în timpul celui De-al Doilea Război Mondial și a fost publicată în septembrie 1945, la puțin timp după terminarea războiului.

Intenția mea de a scrie un scurt articol despre paradoxul toleranței nu urmărea doar menționarea acestuia, cât și a unor gânduri asociate, ținând cont de ce se întâmplă astăzi în lume.

De pildă, cred că acest paradox poate fi extins și la situația de astăzi din multe țări din Occident, care resimt, la nivelul populației, imigrația masivă din ultimii ani. Multiple orașe din vestul Europei au populații în unele cazuri majoritare care provin din imigrația recentă, iar asta a transformat „peisajul” urban.

Fapte de genul celei amintite la începutul articolului, oricât de puține, pot fi privite și înțelese ca excese de intoleranță de către populație, într-o proporție mai mică sau mai mare. Populație care devine intolerantă. Iar această intoleranță se concretizează sau se poate concretiza atât în manifestări civice diverse (proteste, manifestații), cât și în creșterea în popularitate a unor partide extremiste. Aceste partide au tot interesul în a crește în popularitate, livrând către populație, într-un limbaj manipulator, acele incidente care stimulează și mai mult reacția negativă a societății.

În final, nu cred că putem vorbim despre cum cei intoleranți îi vor „distruge” pe cei toleranți, pentru a folosi terminologia lui Popper, ci că intoleranța va ajunge să domine toleranța.

Intoleranța se transmite în societate, de la om la om, exact cum agentul Smith din filmul Matrix „infecta” pe cei din jur, formând o armată de „agenți Smith”. Prin urmare, cei toleranți nu sunt „distruși”, ci transformați.

Dar ce avem, în final, sunt două grupuri de intoleranți, în cazul nostru, pe de-o parte, în parte, imigranții (care, desigur, sunt de diverse origini, religii și practici), iar pe de alta intoleranții de tip nou, foștii toleranți.

Cred că intoleranța, raportată strict la imigrație, poate avea oarece succes, în sensul că nu este auto-distructivă, dacă se aplică înainte de a avea de-a face efectiv cu fenomenul imigrației. Am avea la îndemână exemplul Ungariei.

Dar pentru țările care au primit deja sute de mii ori, în unele cazuri, milioane de imigranți, ajungem la o situație pe care am putea-o numi „paradoxul intoleranței”, pentru dacă o societate intolerantă ajunge să-i trateze pe imigranți cu brutalitate (arestări, deportări etc.), ajunge să se abrutizeze și să se condamne la auto-distrugere, fie prin confruntări (conflicte între grupări, inclusiv stradale, sau chiar război civil), fie prin pierderea oricărei atractivități pentru potențiali migranți, care va afecta economia țărilor cu natalitate scăzută sau foarte scăzută (cum este cazul majorității statelor din Occident, deși fenomenul se globalizează).

→  Citește și: La ratele de fertilitate curente, populația omenirii se va diminua dramatic

În final, dacă este să avansez o idee proprie (nu că ar fi doar a mea, ci doar că mi-o asum), mă gândesc că soluția la intoleranță este totuși simplă: actele de intoleranță trebuie tratate, impersonal, sistematic, conform legii. Deși, mental, desigur, nu poți să nu asociezi actele de grupul/ ideologia/ sistemul de valori din care făptuitorul face parte.

Dar păstrarea unei societăți libere și tolerante depinde de această abordare. Cred...

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    pegasinus · 17 days ago
    ...rinocerii, de E.Ionesco...
  • This commment is unpublished.
    Dan · 15 days ago
    În orice domeniu, toleranța fără limite duce în final la rezultate dezastruoase. Cred cu tărie că orice virtute umană (toleranță, iubire, conștiinciozitate, speranță etc) ar trebui să aibă limite. Pe o scală de la 0 la 10, probabil un scor de 7-8 ar fi ideal. Scorurile mici ar modela probabil o lume violentă, iar scorurile foarte mari ar duce la parazitism social. Pe termen lung, mă tem că o societate cu toleranță fără limite are mai mici șanse de supraviețuire decât o societate intolerantă.