© Shannon Taggart
Termenul „ședință de spiritism” ne duce cu gândul la camere întunecate, medii în transă, apariții bizare și glasuri ale spiritelor. Pentru o mare parte a publicului recent, aceste viziuni pot apărea mai degrabă ca niște reminiscențe ale trecutului sau poate scene dintr-un film, decât un sistem concret de convingeri și credințe.
În ultimii 20 de ani, fotografa americană Shannon Taggart a făcut o călătorie în spiritismul modern, o „religie” ai cărei credincioși cred în posibilitatea comunicării cu morții.
Seria de fotografii intitulată „Séance” ne permite să aruncăm o privire în culisele acestei lumi adesea înțeleasă greșit.
În calitate de custode și istoric de artă care a cercetat fotografierea acestor apariții și arta teoriei conspirațiilor, am fost atrasă de fotografiile lui Taggart, deoarece îmi oferă posibilitatea de a examina rolul spiritualității în societatea contemporană.
Într-o epocă definită de pandemia globală, divizări politice profunde și riscul major reprezentat de schimbările climatice, mă întreb: „Este spiritismul pe calea să renască?”
Spiritismul bate la ușă
Spiritismul a luat naștere lângă Rochester, New York în 1848, atunci când două surori, Kate și Margaret Fox susțineau că aud ciocănituri ușoare în peretele dormitorului. Adolescentele susțineau că pot comunica cu spiritul unui bărbat care murise în casa respectivă cu câțiva ani înainte, printr-un sistem de ciocănituri. Veștile despre acest fenomen s-au răspândit cu iuțeală, iar fetele au început să apară în fața mulțimilor făcând demonstrații ale presupuselor abilități.
Nu a trecut multă vreme însă, până ce relatări ale unor fenomene similare au început să se regăsească în presa de pe întreg teritoriul Statelor Unite, iar posibilitatea de a comunica cu morții a alimentat imaginația populară.
Spiritismul a luat inițial amploare în privat. Oameni care-și canalizau energia pentru a comunica cu morții, numiți medii (pluralul de „mediu”), activau în afara caselor lor, organizând ședințe de spiritism, reuniuni în cadrul cărora grupuri mici de oameni încercau să intre în contact cu lumea spiritelor.
În timp, spiritiștii au început să se arate în public la tipuri de adunări și tabere de vară. Până în 1870 au început să prindă rădăcini, dând naștere unor comunități care le împărtășeau convingerile, dar și centre de studii, așa cum este cazul coloniei de spiritism din Lily Dale, New York, care a luat naștere în 1879.
Mai mult, la aceste ședințe de spiritism, spiritiștii practicau vindecări și credeau în darul profeției. Mediile susțineau că pot transmite către cei vii, mesaje din partea morților, inclusiv predicții despre ceea ce se va întâmpla.
Mulți spiritiști sperau să facă din aceste viziuni utopice despre viitor o realitate a prezentului, prin susținerea progresivă a cauzelor politice precum aboliționismul, drepturile femeilor și drepturile populațiilor indigene.
Semnificativ este faptul că spiritismul a conferit femeilor un rol fără precedent în cadrul religiei, oferind un public și o platformă pentru distribuirea mesajelor politice și personale. Sufragetele Marion H. Skidmore, Elizabeth Cade Stanton și Susan B. Anthony, fiecare dintre acestea a luat cuvântul la Liliy Dale. Punctele de vedere ale spiritiștilor reprezentau așadar o ruptură radicală de religia tradițională și de la autoritatea politică.
Fantomele din mașină
Surorile Fox au pretins că au capacitatea de a comunica cu morții, ceea ce a devenit cunoscut ca „telegraful spiritist”, cu referire la invenția recentă la acea vreme a lui Samuel B. Morse. Pe măsură ce spiritismul s-a dezvoltat, adepții îmbrățișau tehnologia ca pe un instrument pentru comunicarea cu spiritele și a o dovadă a existenței acestora.
Fotografia a devenit „mediul perfect”, care avea posibilitatea de a crea o iconografie a spiritismului. Fie că era vorba de fotografie astronomică, microscopică sau cu raze X, aceasta avea posibilitatea de a face nevăzutul vizibil. În ciuda proliferării fotografiilor modificate ale secolului al XIX-lea, calitatea fotografiei de reprezentare credibilă a realității a rămas - și, chiar dacă unii pot spune altceva, continuă să rămână - în mare parte intactă.
Fotografia a jucat un rol important și în cultura memorială a secolului al XIX-lea, de vreme ce camera avea capacitatea de a îngheța timpul și de a-i portretiza și aduce la viață pe cei morți care nu mai erau în viață, chiar și sub forma unei imagini.
Războiul Civil american a adus moartea la un cu totul alt nivel în viețile oamenilor, imaginile din presa vremii umplând sufrageriile acestora. Ținuta neagră, bijuteriile de doliu și genul fotografiei post-mortem erau elemente comune ale unei culturi a doliului.
© Shannon Taggart
În 1860, portretistul american William Mumler și soția acestuia, Hannah Mumler, un mediu, ofereau sesiuni de executare de portrete, în care spiritele dragi ale celui supus procesului urmau să apară în fotografia finală.
Portretele spectaculoase ale lui Mumler au căpătat valențe comerciale. Fotograful a fost acuzat de fraudă de cei care susțineau că acele portrete erau false și nimeni altul decât „showman-ul” P.T. Barnum a oferit probele pentru acuzare.
La începutul secolului XX, creatorul lui Sherlock Holmes, Sir Arthur Conan Doyle, și-a asumat sarcina de a o apăra pe spiritista Ada Emma Deane, care, de asemenea, avea de înfruntat acuzațiile de falsificare a fotografiilor.
Moneda cu două fețe care era reprezentată de convingere și scepticism umbrește aceste exemple istorice; cu toate acestea, impactul psihologic al acestor imagini printre suferinzi era unul puternic.
Reînvierea spiritismului
Istoria pare să sugereze aceea că tragica pierdere a unui apropiat poate revitaliza interesul asupra credințelor în spirite.
Poate că nu este nicio coincidență că portretele realizate de Mumler au făcut furori în contextul distrugerilor provocare de Războiul Civil, în vreme ce popularitatea lui Deane a atins apogeul în timpul Primului Război Mondial și epidemiei de gripă.
Oare sentimentele de nesiguranță care au luat naștere ca urmare a pandemiei de COVID-19 vor fi suficiente pentru renașterea spiritismului?
Sisteme alternative de credințe, ca astrologia sau tarotul, par să fi crescut în popularitate, atingând noi segmente de public, pe calea rețelelor de socializare sau a Internetului.
De curând, câteva medii au devenit faimoase datorită conexiunilor cu personalități celebre. Unii dintre aceștia susțin că au capacitatea de a convoca celebrități din mormintele acestora, de la Louis Armstrong la Elvis Presley.
În vreme ce mediile contemporane au numărul lor de detractori, implicarea în lumea televiziunii și a Internetului este următorul pas logic pentru o „religie” care dintotdeauna a îmbrățișat noile tehnologii.
Ceea ce cândva era considerată cea fiind o subcultură de nișă, specifică nopților târzii, se bucură acum de exclusivitate televizată. Industria spiritismului este una care se ridica la 2 miliarde de dolari în 2018.
Shannon Taggart: spiritismul pe camera foto
Noul spiritism a influențat cultura pop, alături de artă; retrospectiva Guggenheim din 2019 a artistului suedez și mistic Hilma af Klint a fost una dintre cele mai vizionate expoziții din cadrul muzeului de istorie, adunând mai bine de 600.000 de vizitatori.
Criticul de artă de la New York Times, Roberta Smith, a susținut că expoziția a echivalat cu o „schimbare paranormală și istorică” la nivelul artei mondiale. Uzitarea termenului „paranormal” de către Smith este unul nimerit; expoziția nu a reprezentat numai un moment de cotitură pentru revitalizarea rolului femeii în dezvoltarea picturii abstracte, dar și o re-centrare a spiritualului în artă.
Între timp, fotografiile lui Taggart explorează practicile actuale, locurile și recuzita spiritismului.
Permițând hazardului și automatizării să influențeze actul fotografiei, ea deslușește procesele de transformare și stările de alterare prin apelul la efectele de estompare, utilizarea halourilor de lumină și dublarea imaginilor, care amintesc de vechile fotografii ale spiritelor.
Într-una dintre imagini de exemplu, o mamă îndurerată ridică brațele spre un cer întunecat, presărat cu cercuri de lumină (reflexii ale luminii de diverse particule din aer, ca praf, vapori de apă etc.). Fotografierea acestora este o inovație recentă în fotografiile din lumea spiritismului, în care practicanții le cer spiritelor să genereze acele flashuri de lumină, care sunt captate de camerele de luat vederi. Fotografierea acestor lumini este un alt exemplu al ambiguității acestui gen de fotografie: chiar canalizează supranaturalul sau pur și simplu captează reflexiile luminii datorate prafului?
Kim Kitchen își apelează fiica, Casey, și „cere” dovada, flashurile de lumină (vizibile în fotografie)
Pentru Taggart, întrebarea de mai sus este dincolo de interesul ei. Scopul ei este să rămână fidelă experiențelor psihologice ale spiritismului, să arunce lumină asupra inefabilului.
Fotografiile acesteia recuperează istoria marginalizată a spiritismului, într-un moment în care acesta se găsește încă o dată pe punctul de a renaște.
Așa cum preferă Taggart să spună: „Nu trebuie să iei de bun spiritismul pentru a-l lua în serios”.
Citește și:
** Ce-i diferențiază de ceilalți pe cei care aud vocile morților
Traducere de Vlad Constantin VOINEA după TheConversation.
Autoarea articolului, Beth Saunders, este responsabil cu colecțiile speciale la University of Maryland, Baltimore.
