E greu să fii adult și să nu ai motive să te exprimi din când în când de genul: „Ce prost!” sau „Ce imbecil!”. Sigur, sunt și alte variante, precum: „Ce idiot!”, „Ce cretin!” ori, poate, „Ce dobitoc!”. Câteodată, singuri fiind, ne putem referi la noi înșine cu astfel de aprecieri, dar de regulă suntem mai blânzi, mai înțelegători când ne judecăm pentru fapte de care nu suntem mândri, care ne surprind până și pe noi.

Carlo M. Cipolla, italian, specializat în istoria economiei, sigur a avut o problemă cu prostia, pentru că a scris o carte despre asta în 1976, mai precis despre legile fundamentale ale prostiei umane; de aici titlul articolului. Iată despre ce este vorba...

Cartea lui Cipolla este tradusă de editura Humanitas, cu titlul „Legile fundamentale ale imbecilității umane”. Probabil că alegerea cuvântului „imbecilitate” pentru termenul italian „stupidità” (sau englezescul „stupidity”) nu este cea mai potrivită. În limba română „imbecil” se referă la o persoană cu capacități mintale foarte reduse. Prost are alte conotații, iar despre proști și prostie vorbește autorul italian; e drept, într-o interpretare proprie în ce privește prostia.

Înainte de trece la prima lege, iată o serie de aprecieri preliminare ale autorului:
- omenirea se află într-o stare deplorabilă, dar mereu a fost astfel;
- starea lumii are la bază modul prostesc în care viața oamenilor este structurată;
- un grup mai influent decât Mafia, grupul proștilor, operează în armonie la nivel global, chiar fără un șef și fără coordonare, cu efecte devastatoare.


Prima lege a prostiei:

„Numărul proștilor în viață este în mod inevitabil întotdeauna subestimat de toți”.


În principiu, o asemenea afirmație stârnește zâmbete, mai ales dacă ne excludem automat din grupul, oricât de larg ar fi, al proștilor. Autorul înțelege că e o problemă faptul că este imprecis, că nu ne spune cât de mulți sunt totuși proștii, dar ne asigură că sunt mulți. Pe măsură ce avansăm în lectura cărții, ajungem să ne obișnuim cu ideea.


 A doua lege a prostiei:

„Probabilitatea ca cineva să fie prost este independentă de orice altă caracteristică a acestei persoane”.


Natura are modul ei straniu de funcționare, în special în domeniul numerelor mari. De exemplu, numărul bărbaților și femeilor este aproape egal, în mod misterios, dacă ne raportăm la grupuri mari de oameni (țări, de exemplu, ori la nivel global). Cumva, crede autorul, și procentul proștilor rămâne același, indiferent de mărimea grupului evaluat.

Oricât ne-ar plăcea aserțiunea din cea de-a doua lege, ar fi interesant de știu cum stabilim că acest al procent al proștilor e constant. Dificil, nu? Autorul spune, în sprijinul legii sale, că a analizat clasa muncitorilor, funcționarilor, studenților, administratorilor și a profesorilor (ba chiar și cea a câștigătorilor Premiului Nobel!) - și legea sa este fără cusur. Să-i dăm credit :)


A treia lege a prostiei:

„Un prost este o persoană care provoacă pierderi altei persoane ori unui grup de persoane, fără a obține foloase pentru sine și, posibil, având propriile pierderi”.

Având o minte scrutătoare, probabil v-ați întrebat încă de la începutul articolului: dar ce este prostul? A treia lege vrea să clarifice acest aspect. Dacă vi se pare prea ermetică definiția, iată câteva elemente clarificatoare:
- oamenii își evaluează consecințele acțiunilor lor;
- evaluarea acestor consecințe se referă la efectele asupra lor înșile, dar și asupra celorlați, care pot fi afectați de propriile acțiuni;
- prostul este cel care acționează, fără a aduce beneficii nimănui, ci doar pierderi.

Probabil că nu la asta v-ați gândit când ați început să citiți acest articol, dar vă reamintesc că autorul a fost specializat în istoria economiei, deci folosește o abordare economică și politică în analiza subiectului prostiei umane, în termeni de „pierderi” și „câștiguri”.

Autorul introduce și patru categorii de oameni, pornind de la acest „joc” al câștigului și pierderii, astfel:
răufăcătorul este cel care acționează în propriul avantaj, aducând pierderi celorlați;
neajutoratul este cel care-și aduce singur pierderi, dar beneficii celuilalt;
inteligentul este cel care acționează astfel încât beneficiază ambele părți;
prostul este cel care generează pierderi atât celuilalt, cât și lui însuși.

Cum am putea evalua, de exemplu, cazul unui general care provoacă distrugeri enorme și nenumărate victime pentru o medalie? Intră în categoria proștilor. Deși pare că obține un avantaj, medalia, disproporția dintre ce generează și ce câștigă este enormă.

Cipolla crede că prostul poate fi astfel ca urmare a genelor; nu e nimic de făcut. Întrebarea pe care și-o pune orice om rațional este: „cum ajung proștii în poziții de putere?”. Sigur, la această întrebare sunt multiple răspunsuri, dar probabil că autorul nu caută răspunsuri, ci își exprimă perplexitatea că proștii ajung în poziții ce le permit să ia decizii care afectează viața altora.


De ce sunt proștii în poziție de putere periculoși?
Pentru că celor raționali le vine greu să înțeleagă un comportament irațional. Un răufăcător e ușor de înțeles, că vrea ceva pentru el, în dauna altuia. Dar prostul oferă lumii alternativa „loose-loose”.

Pe de altă partea, prostul te poate afecta în cele mai neașteptate situații; nu știi când, cum, unde sau de ce te va ataca. Vei fi luat aproape mereu pe nepregătite, și chiar dacă nu va fi așa, nu vei ști cum să reacționezi, pentru că totul este ilogic. Astfel, ești întru totul în voia prostului...


A patra lege a prostiei:

„Cei care nu sunt proști întotdeauna subestimează puterea proștilor de a provoca daune. Cei care nu sunt proști uită mereu că, indiferent de timp, loc și circumstanțe, să ai de-a face ori să te asociezi cu proști se dovedește în mod sigur a fi o greșeală costisitoare”.

Prostul este impredictibil, iar acest caracter îl va face imposibil de controlat. Schiller îl sprijină pe autor aici: „împotriva prostiei zeii înșiși sunt neputincioși”.


A cincea lege a prostiei:

„Prostul este cel mai periculos tip de om”.
Corolarul: „Prostul este mai periculos decât un răufăcător”.

Această lege se explică astfel: răufăcătorul generează un transfer de la cel asupra căruia acționează (îi fură bicicleta) asupra sa; societatea, în ansamblu, nu se schimbă fundamental. Dar proștii provoacă pierderi tuturor, secătuind resursele societății.

Deși numărul de proști este același într-o societate stabilă și într-o societate în declin, prostul prosperă în ultimul caz, pentru că într-o societate în declin proștilor li se permite mai ușor să acceadă la putere. Iar când numărul răufăcătorilor cu tendințe spre prostie și cel al proștilor care ocupă poziții privilegiate crește - țara se duce de râpă...


Modulul de comentarii de mai jos poate fi folosit, dar este încă în perioada de testare.
Se pot publica comentarii după înregistrare ori pur și simplu ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate, înainte de publicare.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
symbols left.
Ești „vizitator” ( ori Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro