În anii de început ai erei nucleare, unii dintre cei mai străluciți fizicieni ai lumii au crezut că arma supremă a distrugerii ar putea deveni un instrument de construcție. Edward Teller, fizicianul cunoscut drept „părintele bombei cu hidrogen”, a susținut ideea că exploziile nucleare ar putea fi folosite pentru a muta munți, a crea porturi sau chiar a construi canale, transformând radical infrastructura civilă.
De la distrugere la construcție: promisiunea „Atoms for Peace”
În 1953, președintele american Dwight D. Eisenhower a lansat inițiativa „Atoms for Peace”, promițând că energia nucleară va fi folosită pentru progresul umanității, nu pentru distrugerea ei. Acest mesaj a stimulat nu doar dezvoltarea energiei nucleare civile, ci și idei mult mai radicale.
Una dintre propuneri prevedea detonarea a 520 de bombe nucleare pentru a crea un canal prin deșertul Negev, care ar fi conectat din nou Europa cu Orientul Mijlociu după criza Canalului Suez din 1956. Ideea a rămas la stadiul de experiment teoretic, dar a deschis calea către inițiative concrete.
Project Plowshare: când bombele au devenit unelte industriale
În 1957, Comisia pentru Energie Atomică a SUA a lansat Proiectul Plowshare, un program care urmărea utilizarea exploziilor nucleare în scopuri industriale, precum mineritul, crearea de porturi și extracția gazelor naturale.
Teller a devenit unul dintre cei mai vocali susținători ai proiectului, afirmând provocator: „Dacă muntele dumneavoastră nu este în locul potrivit, trimiteți-ne o carte poștală”.
Cea mai ambițioasă inițiativă a fost Proiectul Chariot, care prevedea crearea unui port artificial pe coasta nord-vestică din Alaska prin detonarea a șase bombe nucleare, inclusiv două cu o putere de o megatonă. Teller susținea că proiectul ar stimula economia locală și ar facilita exploatarea cărbunelui.
Realitatea radiațiilor și opoziția locală
Planul ignora însă riscurile majore. Studiile au arătat că radiațiile nu puteau fi controlate și ar fi contaminat solul, apa și animalele. Comunitățile indigene Iñupiat depindeau de caribu pentru hrană, iar cercetările au demonstrat deja că aceste animale acumulaseră substanțe radioactive din testele nucleare globale.
În 1962, Serviciul Geologic al SUA a transportat sol radioactiv din Nevada pentru a simula efectele exploziilor. Acest sol contaminat a rămas în zonă timp de decenii, până când a fost îndepărtat abia în 1993.
Locuitorii, conștienți de efectele devastatoare ale testelor nucleare din Pacific, au organizat proteste și au colaborat cu oameni de știință pentru a opri proiectul. Această mobilizare a dus la anularea Proiectului Chariot în 1962 și a contribuit la apariția mișcării ecologiste moderne din Alaska.
Sfârșitul unei viziuni periculoase
Proiectul Plowshare a mai continuat câțiva ani, dar problemele legate de contaminare, costuri și opoziția publică au dus la abandonarea completă a ideii utilizării exploziilor nucleare pentru infrastructură.
Astăzi, aceste proiecte par exemple extreme ale optimismului tehnologic din epoca nucleară. Ele reflectă o perioadă în care oamenii de știință credeau că pot remodela planeta cu forța atomului, dar au descoperit că puterea nucleară, odată eliberată, nu poate fi controlată suficient pentru a deveni un simplu instrument de construcție.
Sursa: Nautilius
