Galaxia Sombrero, imagine obținută cu ajutorul Telescopului Hubble
În 1908, Henrietta Swan Leavitt ne-a schimbat modul în care înțelegem universul, cu mult înainte de a putea vota. Aceasta cataloga plăci fotografice la Observatorul Colegiului Harvard, analizând de una singură 2.000 de stele variabile - stele cu luminozitate fluctuantă -- când a început să observe o corelație distinctă între luminozitatea lor și modelul lor de sclipire. Această corelație a făcut posibilă măsurarea distanței la care se află stelele pentru prima dată.
Între timp, un adolescent cuminte din Midwest își reprima dragostea din copilărie pentru astronomie și își începea studiile juridice pentru a îndeplini cererea tatălui său aflat pe moarte pentru o viață obișnuită. Când tatăl său a murit, Edwin Hubble a transformat acea pasiune pentru stele în studiu formal și a descoperit două lucruri revoluționare despre univers: că este mult mai mare decât am crezut și că devine din ce în ce mai mare (se află în expansiune).
Într-o seară de octombrie a anului 1923, așezat la baza celui mai mare telescop din lume la Observatorul Muntelui Wilson, Hubble a făcut făcut o fotografie cu o expunere de 45 de minute a Andromedei, despre care atunci se credea că era una dintre numeroasele nebuloase spiralate din Calea noastră Lactee.
Noțiunea de galaxie, un grup gravitațional de stele, praf cosmic și materie întunecată, nu exista la acea vreme.
Calea Lactee, care, apropo, a fost inventată ca termen de Geoffrey Chaucer în secolul al XIV-lea (în fapt, este o traducere a variantei latinești, „via lactea”), se credea a fi ceea ce se numea un „univers insular”, dincolo de marginea căruia se afla neantul rece și întunecat.
Dar când Hubble s-a uitat la fotografie a doua zi dimineață și a comparat-o cu cele anterioare, și-a încruntat sprâncenele și, sub imperiul revelației, a mâzgălit chiar deasupra plăcii „VAR”, apoi a desenat un semn de exclamație, pentru că și-a dat seama că un mic punct din Andromeda, care se credea anterior a fi o supernovă, nu ar putea fi așa ceva, având în vedere modul în care sclipește în fotografii diferite. Și era, de fapt, o stea variabilă. Ceea ce însemna, luând în calcul datele Henriettei Leavitt, că era foarte, foarte departe, mai departe decât marginea Căii Lactee. Ceea ce însemna că Andromeda nu era o nebuloasă în propria noastră galaxie, ci o cu totul altă galaxie, acolo, în neantul rece și întunecat.
Dintr-o dată, universul a devenit o grădină cu nenumărate galaxii ca flori, galaxia noastră fiind doar una dintre flori.
În același an, într-o altă țară, suspendat între două războaie mondiale, un alt tânăr om de știință a venit cu ideea radicală de a folosi tehnologia rachetelor, această tehnologie militară mortală, pentru a crea un telescop enorm și a-l lansa pe orbita Pământului. Nu doar mai aproape de stele, dar dincolo de atmosfera terestră care blochează instrumentele noastre terestre. A fost nevoie de încă două generații de oameni de știință pentru a transforma acel telescop în realitate: un poem strălucitor de metal, fizică și perseverență care poartă numele lui Hubble.
Dar când telescopul spațial Hubble a fost lansat în 1990, imperfecțiunea noastră umană s-a regăsit în precizia instrumentului, dovedindu-set că oglinda sa primară a fost șlefuită într-o formă sferică greșită, deformând imaginile mult așteptate ale universului nepătruns.
După ce echipamentul optic al telescopului Hubble a fost remediat, acesta a obținut acea imagine revoluționară a universului observabil („ultra-deep field image”), dezvăluind ceea ce nici Hubble, nici Henrietta Leavitt nu și-ar fi putut imagina. Și anume că galaxia noastră, Calea Lactee, nu este doar una dintre mai multe galaxii, ci există circa 100 de miliarde de galaxii în univers, fiecare conținând circa 100 de miliarde de stele.
Notă: textul este în cea mai mare parte reproducerea discursului scriitoarei Maria Popova (care scrie despre știință, poezie și filozofie și menține un popular newsletter, The Marginalian), pe care îl puteți urmări integral aici: Năzuința nostră către adevărul cosmic și frumusețea poetică
Credit imagine: esahubble.org
