Două lucruri vrem să discutăm în acest articol. Unu: cum conceptele pe care le folosim ne manipulează şi ne împiedică să vedem realitatea. Doi: cum conceptele pe care folosim evoluează, iar neînţelegerea acestei evoluţii reprezintă sursa altor neînţelegeri.


Unu: cum conceptele pe care le folosim ne manipulează şi ne împiedică să vedem realitatea

Every concept arises from the equation of unequal things”, Friedrich Nietzsche
(Orice concept apare din ecuaţia lucrurilor inegale)

O să pornim de la acest citat din eseul "On Truth and Lies in a Nonmoral Sense" scris de filozoful german Friedrich Nietzsche. Ce vrea să spună? Că pornind de la obiecte cu individualitatea lor, precum o frunză, creăm un concept, conceptul de frunză, pe care îl aplicăm apoi pentru toate frunzele, dar acest concept nu mai corespunde realităţii. De ce? Pentru că a doua frunză nu mai este prima frunză, ci o alta.

Pare doar un subterfugiu filozofic, nu? La urma urmelor ce să facem? Să creăm un cuvânt pentru fiecare frunză?

Substratul este însă altul, şi aici ajungem la viaţa de zi de zi, la modul în care ne formăm ideile, la modul în care luăm deciziile şi, finalmente, la modul în care ne comportăm.

Iată câteva exemple: vorbim despre "musulmani", "terorişti" (de multe ori împreună...), PDL-işti, intelectuali, bancheri, germani, ruşi şamd şi emitem păreri despre ei ca şi cum toate frunzele ar fi la fel...

Sunt musulmanii răi? Sunt toţi răi? Nu ştim asta (în fapt, ştim, nu sunt...), dar prin prisma faptul că mass-media a lipit de acest concept emoţii (teama, angoasa, neliniştea etc.), conceptul de musulman a ajuns să însemne o generalizare stupidă despre o lume pe care nu cunoaştem.

Dar teroriştii? În imaginarul colectiv sunt doar nişte smintiţi, spălaţi pe creier, care ucid fără discernământ. Dar ce ştim despre ei, în fapt? Poveştile lor lipsesc. Poate unul şi-a văzut familia ucisă într-un atac cu drone a unui stat occidental (cel pe care-l atacă într-un act final disperat de răzbunare), poate altul a fost la un pas de moarte, atacat de forţe ce au reprezentat statul în care înfăptuiește actul terorist. Nu spun că sunt justificate actele teroriste, ci că realitatea este ascunsă în spatele unui concept, "terorist". Această generalizare este fatidică, pentru că ne satisface nevoia de cunoaştere prin ascunderea realităţii. Nu vom înţelege mare lucru din ce se întâmplă în realitate dacă vom rămâne la faptul că teroriştii sunt nişte suboameni, fanatici religioşi, care omoară fără discernământ. Deşi s-au scris nenumărate cărţi, nu există o psihologie a "teroristului", pentru că teroristul nu reprezintă o multitudine de clone a unui terorist original. La fel, dacă vorbim despre orice altceva.

Dar PDL-iştii (am ales un partid dispărut pentru a evita orice "încurcătură" politică)? Cum erau ei? Buni sau răi, fireşte. Dar în spatele acestui concept s-au ascuns, fără dubii, oameni dintre cei mai diverşi, cu niveluri de pregătire diferită, aşteptări diferite, nivel de trai diferit şamd. Dar nu de puţine ori s-a operat cu termenul de PDL-ist pentru a spune ceva, pentru a caracteriza. Erau ei la fel? Cu siguranţă nu. Din nou, o generalizare care ascunde realitatea...

Exemplele pot continua la nesfârşit. Nemţii sunt aşa şi aşa. Ruşii sunt răi. Bancherii sunt hrăpăreţi. Puteţi continua lista zile întregi.

Să venim şi pe tărâmul ştiinţei? Da, şi aici conceptele ne ascund realitatea.

Iată un exemplu: particulele elementare. Prin simplul fapt că socotim electronul, quarcul, fotonul, ca fiind particule elementare, facem două greşeli în mod involuntar: 1. considerăm că au cumva o natură comună (doar sunt "particule" toate!) şi 2. considerăm că au ceva în comun cu o particulă macroscopică (din nou, doar sunt toate particule!).

Dar una este să vorbeşti despre particule ca praful, diverşi poluanţi din atmosferă, particule de nisip şi cu totul alta este să vorbeşti despre quarcuri, electroni ori fotoni. Pur şi simplu sunt specii diferite, iar faptul că noi folosim acelaşi termen stabileşte în mod incorect o legătură între cele două specii amintite. O particulă de praf nu are nimic în comun cu o particulă elementară (exceptând poate faptul că particula de praf este alcătuită, în ultimă instanţă, din particule elementare, dar asta e altă poveste).

Un alt dezavantaj este că folosind acelaşi concept forţăm asemănări care nu există, asemănări de care nu scapă nimeni, nici măcar fizicienii. De pildă dacă numeşti o particulă elementară, ca fotonul, particulă, nu ai cum să nu-ţi reprezinţi această particulă elementară ca un fir de praf cu caracteristici diferite, deşi, din nou, nu există nicio asemănare între un foton şi o particulă de praf.

Bun, şi? Ce putem face? Nu mare lucru. Nu ne putem dispensa de concepte. Şi totuşi... Această primă parte a articolului are un singur scop: să invite la reflecţie ori de câte ori folosim un concept în felul descris mai sus. Asta putem face, nu?



Doi: cum conceptele pe care folosim evoluează, iar neînţelegerea acestei evoluţii reprezintă sursa altor înţelegeri

Să luăm termenul de atom. Deşi încă nelămurit definitiv (şi probabil că aşa va rămâne), de regulă istoricii ştiinţei afirmă că termenul vine din Grecia Antică, iar ideea atomică a fost creată de un filozof pe nume Democrit. Nu ne-au rămas lucrările lui Democrit, dar ne-au spus alţi filozofi ai vremii despre opera sa, în special Aristotel. Mai multe despre teoria atomică a lui Democrit aici.

Care-i problema cu atomul lui Democrit? Că nu are nicio legătură cu atomul modern (care a fost dovedit ca existând de Einstein abia la începutul secolului al XX-lea, deşi ideea atomică şi convingerea că atomii există existau la acea dată în lumea ştiinţifică).

Cu certitudine Democrit nu se apropia deloc de înţelegerea modernă a atomului, dat fiind că nu avea niciun instrument pentru a face asta. Cum ar fi putut şti de complexitatea incredibilă a atomului, conform cunoaşterii moderne? Ce putea ştii despre electroni, nucleu atomic, protoni, neutroni (quarcurile care-i compun, de două tipuri) ori caracteristici precum spin, dualitate undă-particulă etc.?

În acelaşi fel putem vorbi despre o mulţime de concepte pe care încă le folosim în ştiinţă. Vorbim de "minte", "suflet" (concept care, presupun, nu mai e folosit în ştiinţă), intelect, conştiinţă, unde, particule - concepte care au evoluat în timp, care şi-au schimbat uneori fundamental conţinutul, înţelegerea.

Şi pentru că am menţionat conceptul de "undă" în paragraful anterior, să discutăm un pic problema pe care o ridică acest concept. Pentru că undele electromagnetice au unele proprietăţi în comun cu undele pe care le vedem pe un lac (de pildă, lungime de undă ori frecvenţă) suntem tentaţi să credem că vorbim de lucruri similare. Dar ce legătură reală există între modul de propagare a fotonilor (care sunt purtătorii undelor electromagnetice) şi valurile pe un lac? Sunt realităţi complet diferite. Despre undele electromagnetice, deşi ştim multe, nu vom putea şti niciodată din ce sunt alcătuite (adică natura lor ultimă. Mai multe pe acest subiect aici).

Fără o înţelegere a acestei idei pe care am încercat să o promovăm prin acest articol (că prin concepte se ascunde de multe ori realitatea) şi fără o cunoaştere a ideilor curente din diverse domenii ale cunoaşterii, o lectură de Freud, de exemplu (că tot publicăm în acestă perioadă o sumedenie de articole despre teoria sa) pare revelatorie. Dar conceptele folosite de acesta, dacă mai sunt utilizate de psihologii moderni, sunt redefinite, dat fiind că teoria freudiană a ajuns, între timp, doar un capitol al istoriei psihologiei (deşi mai există câţiva epigoni prin lume...).

La fel, orice lectură a filozofilor greci (care se ocupau şi de ceea ce astăzi se numeşte "fizică", într-o formă incipientă) ori chiar şi a lucrărilor lui Newton... Nu înseamnă că lucrările acestora nu sunt utile, dimpotrivă, doar o lectură a acestora duce la o înţelegere mai bună a terminologiei ştiinţifice de astăzi şi în bună parte a modului în care înţelegem lumea.

Cu ce rămânem din acest articol? Probabil că este suficient dacă vă amintiţi citatul din Nietzsche de la începutul articolului: "Orice concept apare din ecuaţia lucrurilor inegale". :)

Dacă v-a interesat povestea privind atomul lui Democrit, puteţi citi seria noastre de articole scurte dedicate evoluţiei înţelegerii atomului:

Modelul atomic al lui John Dalton (1803)
Modelul atomic al lui J.J.Thomson (1904)
Modelul atomic al lui Ernest Rutherford (1909)
Modelul atomic al lui Niels Bohr (1913) 
Modelul cuantic al atomului

Credit imagine: www.firstconcepts.com/about

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.