ApocalipsaOamenii anticipează sfârşitul lumii încă de pe vremea când primii homo sapiens erau suficient de inteligenţi - sau de proşti - pentru a risca să facă predicţii. Prezicerile referitoare la sfârşitul lumii au constituit dintotdeauna un subiect atractiv.

 

 

De ce? Deoarece este imposibil să contempli începutul oricărui lucru sau al oricărei fiinţe fără a fi obsedat de sfârşitul său, de moarte, de anihilare. Stimate cititoare, stimaţi cititori, vă invit să ne delectăm împreună şi să râdem copios de prostia omenească. Se pare că nu are limită...

Prezicerile sfârşitului lumii au constituit mereu un aspect de primă importanţă al diferitelor religii. Dacă păcătuieşti nu vei fi primit în lumea de dincolo. Şi pentru a fi împiedicat să păcătuieşti astăzi, ţi se spune că sfârşitul lumii este mâine. Un alt motiv important îl constituie atragerea de adepţi, lucru de care au mare nevoie mai ales religiile nou-înfiinţate. Este ştiut faptul că o religie este cu atât mai influentă cu cât are mai mulţi membri, mai ales în poziţii cheie din punct de vedere politic .

Aşadar, după cum vom vedea, sfârşitul lumii a fost preconizat de-a lungul timpului extrem de des şi cu o foarte mare certitudine. Alarmele sale false au fost atât de numeroase încât, atunci când a apărut o ameninţare reală, nimeni nu i-a mai dat atenţie.

Din perspectiva romanilor din Antichitate, care credeau în numerologie şi asociau câte un număr fiecărei litere, sfârşitul imperiului lor era codat în numele Roma cu suma totală: 948 de ani. Având în vedere că ei marcaseră întemeierea Romei în anul 753 î.Hr., cetatea urma să se prăbuşească în 195 d.Hr., odată cu restul omenirii.

Anul 1666 a fost foarte temut în tot Apusul datorită celor trei cifre de şase, 666 - numărul Diavolului. Evident, lumea nu s-a sfârşit, însă Londra a fost aproape complet distrusă de Marele Incendiu.

 

 

Sfârşitul lumii nu este un subiect de glumă. În secolul al XVI-lea, un astronom şi predicator german a prezis că un potop de proporţii va îneca omenirea în anul 1524. El calculase că atunci Saturn, Marte şi Jupiter se vor afla în semnul Peştilor. Enoriaşii săi îngroziţi au construit zeci de plute şi o arcă enormă. Din cauza secetei din acel an, arca nu a putut fi lansată, plutele au eşuat pe bancurile de nămol, iar enoriaşii au încercat să-l înece pe preot într-un iaz aproape secat.

În cazul milleriţilor din anii 1840, motivele de râs sunt chiar mai puţine. Fermierul şi protestantul fundamentalist William Miller din statul New York a prevăzut Sfârşitul (ca mulţi alţii) prin intermediul unui pasaj din Biblie, mai exact din Vechiul Testament: "Atunci el i-a răspuns: Până la două mii trei sute de seri şi de dimineţi; după aceasta templul îşi va avea din nou rostul lui" (Daniel 8:14) .

Miller şi-a alertat prietenii: "Sunt absolut convins că într-o zi, între datele de 21 martie 1843 și 21 martie 1844, potrivit modului iudaic de calculare a timpului, Hristos va veni şi-şi va duce cu El toţi sfinţii." Lumea urma să fie distrusă, o dată cu toţi păcătoşii din ea. Pentru cei drepţi, urma să se producă o Mare Urcare la Cer, atât a trupului, cât şi a sufletului.

Miller a strâns în jurul lui mii de adepţi. Atunci când termenul Apocalipsei trecea, el îl reprograma. A fost nevoit să îl reprogrameze de mai multe ori. De fiecare dată, el îşi pierdea din adepţi, nu doar din cauza neîncrederii, ci şi din cauza unor catastrofe. Oamenii se urcau în copaci şi se aruncau în gol, sperând că Hristos îi va prinde şi îi va duce în ceruri. Câţiva dintre ei au sărit de pe acoperişurile caselor, sperând să fie înălţaţi, potrivit profeţiilor vremii. Un bărbat şi-a prins de spate aripi de curcan cu pene şi a încercat să zboare către rai, reuşind însă doar să cadă dintr-un copac şi să-şi rupă o mână...

Pauză, că îmi dau lacrimile de râs în timp ce scriu! Încercaţi numai pentru o clipă să contemplaţi mental imaginile descrise mai sus! Incredibil!... Beau un pahar de apă ca să mă liniştesc şi continuăm:

La începutul anilor '80, evanghelistul Pat Robertson a început să dezbată cu membrii staff-ului său din "Clubul 700" care ar fi cea mai bună cale de a televiza cea de-a doua venire a lui Hristos, ce urma să survină peste numai câteva luni. "Domnul, avertiza Robertson, s-a săturat. A venit clipa mâniei Sale. Dacă înţeleg bine ce-mi spune, vor urma vărsări de sânge, război, revoluţie şi necazuri multe."

La fel a făcut și Russell Charles Taze, care a prevestit că în 1874 va avea loc întemeierea Regatului Domnului. După eşecul suferit în urma acestei prevestiri neconfirmate, el şi-a modificat strategia şi a adus la cunoştinţa credincioşilor că evenimentul va avea loc cu siguranţă la 1 octombrie 1914. Taze era unul dintre puţinii oameni care au întâmpinat cu bucurie declanşarea Primului Război Mondial în vara acelui an, considerând că este un semn al Domnului. Dar, chiar dacă începutul părea încurajator, Hristos nu a apărut. Atunci Russel a declarat: "Este firesc că s-a întâmplat astfel. De altfel, Iisus este invizibil, iar schimbarea puterii s-a petrecut în ceruri, nu pe Pământ." Confruntarea de la Armaggedon a fost din nou aproximată pentru anul 1975. În anii premergători, au fost multe familii care nu şi-au mai trimis copiii la şcoală, găsind fără rost făurirea de planuri pentru viitor, când sfârşitul era atât de aproape, toată situaţia căpătând astfel accente dramatice.

 

 

Anii încheiaţi cu zerouri au fost mereu preferaţii prezicătorilor de dezastre: 200, 600, 800. Pentru toate aceste repere există dovezi ale unor predicţii privind sfârşitul lumii, urmate apoi de uşurare pentru unii şi de dezamăgire în cazul altora. Locul unde trăiau în Europa determina percepţia pe care o aveau în privinţa Apocalipsei. În ţările germanice şi slavice de nord, oamenii credeau că Pământul va exploda spontan într-o minge de foc fără vreun semn prealabil. Locuitorii ţărilor mediteraneene credeau că vor fi alertaţi de sunetul cornului Sfântului Gabriel, anunţând momentul pocăinţei. Apoi urma să vină focul mistuitor.

Împlinirea unui mileniu de la naşterea lui Hristos li s-a părut multor europeni momentul cel mai propice în care Domnul să distrugă tot ceea ce crease. Din punct de vedere al multora, Dumnezeu măsura timpul în milenii. Astfel că lumea creştină a plasat sfârşitul lumii la o dată fixă: 31 decembrie 999, la miezul nopţii.

 

Cum a fost aşteptat Sfârşitul Lumii în anul 999

Spre sfârşitul anului 999, potrivit relatărilor vremii, Europa a fost cuprinsă de o isterie în masă. Comportamentul oamenilor a fost modificat profund de spectrul sfârşitului iminent. În ciuda faptului că această judecată ar fi trebuit să fie aşteptată cu bucurie şi lumea ar fi trebuit să privească plină de speranţă la proximul drum spre Paradis, nimeni nu putea fi sigur câte şanse are să se înscrie pe acest drum, motiv pentru care toţi făceau eforturi considerabile să-şi mai spele din păcatele adunate de-a lungul vieţii. Astfel, creditorii îi păsuiau pe datornici, soţii şi soţiile îşi mărturiseau infidelităţile şi se iertau reciproc, braconierii îţi recunoşteau vinovăţia în faţa stăpânilor iazurilor sau pădurilor şi chiar dacă aceştia, sub impulsul aceluiaşi altruism artificial, le permiteau să-şi continue îndeletnicirea ilegală, refuzau să o facă. În genere, cu toţi erau interesaţi doar de obţinerea iertării şi făceau o serie de acte, altfel inexplicabile, dar pe care le considerau utile în acest demers.

În ultimele săptămâni ale anului, comerţul dintre oraşe a încetat. De ce să te mai preocupe mâncarea şi uneltele agricole când în scurt timp vei fi mistuit de flăcări? Oamenii îşi neglijau casele şi le lăsau în paragină, descoperind brusc lipsa de sens a agonisirii de bunuri pamânteşti şi temându-se ca avariţia lor să nu se întoarcă împotriva lor în momentul Judecăţii, aşa cum reiese din pilda biblică despre omul bogat şi urechea acului. Ca urmare, deveniră mai generoşi şi începură să-i vadă şi pe cei necăjiţi din apropierea lor. Cerşetorii primeau mâncare de la bogaţi, hoţii erau eliberaţi din temniţă, chiar dacă mulţi dintre ei doreau să rămână acolo ca să-şi ispăşească păcatele. Ascultând litera Scripturii, bogătaşii îşi lepădau hainele scumpe, urmând deviza biblică: Dacă un om sărman îţi cere haina, dă-i şi mantia! Alţii, dimpotrivă, îşi păstrau hainele cele mai arătoase pentru a le îmbrăca atunci când urmau să se înfăţişeze înaintea Creatorului. Porţile bisericilor, catedralelor şi mănăstirilor erau asaltate de cohorte de credincioşi dornici să se spovedească.



Cum Scena Judecăţii de Apoi era aşteptată să se petreacă la Ierusalim, mulţimi de pelerini din cele patru zări ale Europei au pornit spre Oraşul Sfânt. Cei mai mulţi dintre ei îşi vânduseră bunurile şi proprietăţile, înainte de a părăsi Europa, tocmai pentru a avea din ce trăi pe drum. În timpul marşului, unii dintre ei se autoflagelau pentru ispăşirea păcatelor, alţii înălţau imnuri şi psalmi. Orice fenomen natural îi speria cumplit. O furtună petrecută la mijlocul lui martie i-a făcut pe toţi să cadă în genunchi. În amurg li se părea că zăresc săbii scânteietoare şi săgeţi strălucitoare care anunţau venirea Zilei de Apoi. Predicatorii fanatici au întreţinut această flacără a groazei. Orice stea căzătoare oferea ocazia unei predici al cărei subiect principal era caracterul sublim al judecăţii ce se apropia.



Decembrie 999

O dată cu venirea lunii decembrie, s-au declanşat cu o deosebită virulenţă psihoza în masă şi fanatismul. Grupuri de flagelatori se perindau în pelerinaje nesfârşite, pornind de niciunde şi ducând spre nicăieri, se biciuiau reciproc, se adunau în pieţele oraşelor, unde lăsau dâre însângerate, pe drumul care ducea la uşa bisericii. În unele cetăţi, mulţimea propunea uciderea negustorilor bogaţi, a cămătarilor şi a magilor dubioşi, pentru ca astfel să-i poată da de veste Îngerului Judecăţii de apoi că în acea regiune nu mai există vreo persoană care să nu-i fie pe plac lui Dumnezeu.

Să facem o pauză din nou şi să ne imaginăm cele descrise mai sus!

Spuneţi voi, poate exista ceva mai minunat de atât???!!!

În acelaşi timp, s-a declanşat un val de sinucideri, ca urmare a spaimei sau a remuşcărilor care îi cuprindeau pe oameni. Totul demonstra că aceştia nu mai erau în stare să suporte aşteptarea Sfârşitului Lumii. Ziua de Crăciun a anului 999 a fost martora unei revărsări fără precedent de pioşenie şi de dragoste. Era ultimul Crăciun pe care avea să-l mai sărbătorească omenirea. Familiile şi-au reînnoit legămintele de iubire, iar tinerii îndrăgostiţi au rămas tot timpul îmbrăţişaţi. După Crăciun a început, însă, ceea ce noi am numi azi, cu o expresie mai cinică şi mai directă, numărătoarea inversă.

Animalele domestice au fost lăsate libere, pentru că stăpânii lor se pregăteau pentru Judecată. O parte dintre ele s-au risipit şi s-au sălbăticit, altele au rămas însă în apropierea gospodăriilor. Caii galopau fără ţintă şi fără stăpân, până ajungeau la zidurile cetăţii. Acolo, apărătorii cetăţii le dădeau drumul să zburde liber pe câmp. Vacile cu lapte mugeau triste, aşteptând să fie mulse, dar nimeni nu se mai ocupa de ele, pentru că toată lumea se ruga cu fervoare. Brutăriile şi băcăniile îşi împărţeau mărfurile fără a accepta bani în schimbul lor. În Italia, în Spania şi în sudul Franţei, acolo unde clima era mai blândă, bolnavii şi muribunzii din spitale şi mănăstiri implorau să fie duşi afară sub cerul liber pentru a-l vedea cu ochii lor pe Iisus coborând din cer.



Slujba de la miezul nopţii



La liturghia din noaptea Anului Nou, uriaşa bazilică Sf. Petru din Roma, s-a umplut până la refuz. Lumea era convinsă că aceasta era ultima slujbă religioasă la care poate lua parte. Sinteza dramatică a acestor evenimente - descrise în cartea Istoria vieţii omeneşti de Frederick H. Martens - ne dă o imagine edificatoare asupra celor petrecute atunci în bisericile de pe tot cuprinsul Europei:

"Papa Silvestru al II-lea stătea în faţa altarului. Catedrala era arhiplină, toată lumea îngenunchease. Se aşternuse o linişte atât de profundă, încât se putea auzi şi foşnetul mantiei imaculate a papei, care oficia serviciul divin. Doar un glas se mai auzea, acela care părea să numere ultimele clipe ale lumii, născută o dată cu venirea lui Hristos, cu o mie de ani în urmă. Uşa sacristiei era deschisă, iar tic-tac-ul perceput de oameni provenea de la un orologiu uriaş, care marca fiecare secundă printr-o bătaie. Papa era un om calm, cu o voinţă de fier. Probabil că lăsase deschisă în mod intenţionat uşa sacristiei, vrând să obţină efectul maxim de dramatism în clipa cea mare. Deşi obrazul său pălise ca ceara de emoţia care-l cuprinsese, nu se trăda nici prin cel mai mărunt gest.

Liturghia nocturnă se sfârşise şi tăcerea continua să domnească. Asistenţa aştepta... Papa Silvestru nu scotea nici un cuvânt. Părea că se cufundase în rugăciuni cu braţele ridicate spre cer. Ceasul continua să bată imperturbabil. Oamenii oftau cu nerăbdare dar nu se întâmpla nimic. Asemenea unor copii îngroziţi de întuneric, toţi stăteau cu faţa la podea şi nu îndrăzneau să-şi ridice ochii. Pe unii îi trecuseră năduşelile din cauza spaimei. Genunchii şi mâinile le înţepeniseră.



Apoi, dintr-o dată ceasul se opri!

Unii enoriaşi începură să urle de spaimă, iar alţii îşi pierdură cunoştinţa, prăbuşindu-se pe podeaua de piatră.

Apoi ceasul începu să bată. O dată, de două ori, de trei, de patru... Bătu de douăsprezece ori. Ecoul celei de-a douăsprezecea bătăi răsună în biserică, însă tăcerea de moarte continua să îi stăpânească pe toţi! Atunci, Papa Silvestru al II-lea se întoarse şi binecuvântă lumea cu un zâmbet triumfător. În acelaşi moment clopotele din turn începură să bată, iar orga şi corul să-şi înalţe cântecul, la început timid, apoi din ce în ce mai tare: Te Deum Laudatum! (Te lăudăm pe Tine, Doamne). Credincioşii îşi uniră vocile cu corul, îmbrăţişându-se şi vărsând lacrimi de bucurie, râzând şi sărutându-se. Iată cum luă sfârşit anul 999 după Hristos."


Prezicerea sfârşiturilor lumii continuă

Ne putem uşor imagina că, după Noaptea Anului Nou, totul a revenit în făgaşul normal al vieţii medievale. Negustorii nu şi-au mai dăruit marfa de pomană, ţăranii au început să îşi caute vitele cărora le dăduseră drumul, hoţii şi criminalii au fost adunaţi din nou în închisori. Probabil că săracii nu le-au mai înapoiat bogaţilor banii sau obiectele primite în dar, decât în cazuri izolate, atunci când beneficiarii acestei mărinimii au putut fi găsiţi.

O dată cu dezvoltarea ştiinţei şi cu progresul tehnicii, acest gen de eveniment a început să se rărească. Oamenii nu mai sunt dispuşi să-şi sacrifice întreaga avere şi condiţie socială în vederea împăcării cu Dumnezeu în preajma unei date susceptibile că ar reprezenta Ziua Judecăţii de Apoi. Sfârşitul de mileniu care tocmai a trecut ne-a ameninţat şi el cu eroarea de programare a datei calculatoarelor care cică face ca în anul 2000 data să fie reprezentată ca data anului 1970 şi odată cu aceasta se presupunea instalarea unui colaps mondial. A trecut şi acest hop. Urmează sfârşitul lumii prevestit de civilizaţia maya pentru anul 2012, împreună cu alte catastrofe cosmice imaginabile şi inimaginabile.


Oamenii văd ceea ce vor să vadă şi anume semne peste tot. Ei afirmă că ultimul secol a fost plin de catastrofe şi războaie prevestitoare mult mai mari decât în trecut. Nu mai contează explicaţiile logice: suntem mult mai mulţi oameni pe planetă decât în trecut, tehnologia de război s-a dezvoltat şi automatizat complet, a apărut bomba atomică, s-au dezvoltat telecomunicaţiile la nivel global.. Acelaşi cutremur din Haiti dacă ar fi avut loc acum 1000 de ani, în mod cert ar fi făcut semnificativ mai puţine victime decât în zilele noastre. Datorită internetului şi televiziunii, veştile rele din orice colţ al lumii se află, spre deosebire de trecut, instantaneu (vezi fobia ştirilor de la ora 5) şamd. Deci cine vrea să vadă semne, va vedea semne! Nociv este când toţi aceşti oameni dezvoltă o atitudine pasivă în ceea ce priveşte buna gospodărire a resurselor din ce în ce mai limitate ale planetei noastre, care trebuie să ajungă la miliarde de oameni, mergând, ca şi înaintaşii noştri, pe ideea că ce rost are, deoarece sfârşitul este oricum aproape.

Sunt de acord cu ei. În acest fel sfârşitul lumii va veni. Sunt chiar sigur de asta. Şi nu va fi nevoie de nici o intervenţie divină. Deoarece la un moment dat prostia din capetele noastre va da pe dinafară şi ne vom extermina probabil singuri. Se pare că suntem în stare... Cât despre prezicerea sfârşitului lumii, şi aceasta va continua, deoarece reiese că unii oameni sunt morali şi fac fapte bune doar dacă stau deasupra capului cu ameninţarea perpetuă şi apropiată a focului iadului!

 

 

Bibliografie:
Apocalipsa, ed. Hiparion

Cartea Sfârşiturilor, Charles Panati, ed. Orizonturi

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.